Medicii au uitat un tifon în corpul unei fetițe, după ce au operat-o de apendicită

O fetita a ajuns la spital din cauza unui tifon

O fetiță în vârstă de 11 ani a ajuns în stare gravă la un spital din Brașov din cauza unui tifon uitat în corpul ei. Medicii au uitat un tifon în corpul unei fetițe, după ce au operat-o de apendicită.

Potrivit medicilor, fetița a eliminat un tifon, care a fost uitat în urmă cu un an, când a fost operată de apendicită într-un spital din Sinaia.

Medicii aşteaptă rezultatele investigaţiilor pentru a explica cum a ajuns micuța să elimine tifonul prin urină. O primă variantă este aceea că tifonul a fost uitat în corp în urma operaţiei de apendicită. Potrivit Mediafax, fetița a început să aibă dureri începând cu 19 ianuarie.

“Am fost la urgenţe din nou pentru că fetiţa era rău. Am fost la spital, i s-a pus perfuzie, nu şi-a mai făcut efectul. Mi s-a spus că are infecţie foarte puternică. Am plecat la Pediatrie Sinaia. Aici, medicul de gardă a confruntat analizele şi mi-a zis că are o infecţie foarte mare şi părerea lui este să plecăm mai departe.
Avea senzaţii dese să urineze. Era albă ca varul, tremura, transpira şi nu mai putea de durere. Suntem terminaţi. Este un caz aparte de tot în România.
Medicii de la Braşov au confirmat că este un tifon uitat la operaţie, ea a fost operată la Spitalul Sinaia de apendicită, anul trecut. Este practic al doilea caz în România, medicilor nu le-a venit să creadă.
A fost noroc că tifonul a fost foarte steril, astfel nu s-a întâmplat nenorocirea. Corpul nu produce tifon, altă operaţie nu a avut, de introdus nu se putea introduce.
Mi-e teamă, dar am încredere în Dumnezeu şi în doctori. Copilul meu luptă şi o iubeşte Dumnezeu. Va fi bine”, a mărturisit mama fetiței pentru mediafax.ro.

Ce spune managerul spitalului din Sinaia

“Momentan, nu deţin nişte informaţii care să arate o cauzalitate între operaţia de la noi şi ceea ce relatează mama şi nu am văzut nici un punct de vedere al unor medici sau nişte dovezi. Nu avem de unde să ştim într-un interval de un an de zile ce s-a întâmplat sau ce alte intervenţii a avut. Tot ceea ce pot să spun este că pacienta a fost operată anul trecut în spitalul nostru”, a declarat managerul spitalului din Sinaia pentru libertatea.ro.

 

Iulia Sandu

Foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Povesti adevarate