Timpul nu iartă pe nimeni, iar odată cu trecerea anilor pielea își pierde din elaticitate, iar chipul se schimbă din cauza ridurilor. Pielea din jurul ochilor este foarte sensibilă, iar în această zonă, primele linii fine apar chiar și la vârste fragede, la unele persoane.
Din acest motiv, această zonă are nevoie de îngrijire specială, pentru a preveni apariția ridurilor. Dacă nici cremele din comerț nu dau rezultatele pe care care ți le dorești, atunci este momentul să prepari acasă o mască din cartofi pentru întinerirea şi îngrijirea pielii din jurul ochilor.
Această mască revitalizează tenul, elimina edemele, ridurile fine, cearcănele şi aspectul pufos al pielii, potrivit secretele.com. Mai mult decât atât, acţionează cu blândeţe, nu provoacă iritații, este adecvată pentru toate tipurile de ten şi nu are contraindicaţii.
Dacă vei folosi această mască simplă de două ori pe săptămâna, vei observa imediat că pielea din jurul ochilor va fi mult mai luminoasă și va avea o textură mai netedă, mai fermă și mai elastică. Cartofii conţin o enzima cunoscută sub numele de catechol, care este un ingredient frecvent întâlnit în produsele cosmetice pentru albirea pielii.
Primul pas este să afișezi cartoful ras fin pe bucăţile de tifon tăiate, câte o lingură pe fiecare bucată de tifon. Apoi aplică masca pe zona ochilor cu partea de tifon pe care ai presărat cartoful. Lasă masca să acționeze timp de 20-30 de minute. După acest timp, îndepărtează masca și spală-te cu apă călduță sau cu ceai de mușețel.
Vei observa o diferență chiar de la prima utilizare. Folosește această mască pe bază de cartofi de 2-3 ori pe săptămână, iar rezultatele vor fi uluitoare.
Foto: shutterstock.com
Mihaela Tudor
Citește și:
Masca revoluționară pentru riduri, rozacee, acnee şi cearcăne, care te face să arăţi că la 20 de ani
Masca de față cu struguri albi, trucul de frumusețe care îți întinerește tenul
Cum să arăți ca la 20 de ani cu o singură mască de întinerire 100% naturală
Masca cu cafea te ajută să arăți ca la 18 ani. Uite cât de simplu se prepară