Marina Scupra a murit. Artista suferea de cancer mamar

Cântăreaţa Marina Scupra a murit la vârsta de 49 de ani. Artista a fost diagnosticată cu cancer la sân, care a avut o evoluţie galopantă. S-a stins din viaţă la Spitalul Elias, la doar 4 luni de la stabilirea diagnosticului. 

Marina Scupra şi-a făcut debutul în muzică la Mamaia, în 1983, la vârsta de 15 ani. A fost căsătorită cu compozitorul Dan Dimitriu, cu care are doi copii.

După divorţul de Dan Dimitriu, artista şi-a regăsit fericirea alături de voleibalistul Claudiu Piţigoi. A fost momentul în care Marina a decis să îşi rărească apariţiile pentru a se dedica familiei. În ultimii ani, a fost profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă.

La aflarea cruntului diagnostic, Mirabela Dauer a postat pe facebook un mesaj încurajator pentru buna sa prietenă.

“Gânduri pentru draga mea Marina Scupra.

Te cunosc de mică și tu știi că-ți sunt cu gândul aproape și cu sufletul lângă sufletul tău.

Mai știu că în viață caracterele puternice se arată în momente grele. Iar tu cu siguranță ești un om puternic și momentele grele vor deveni o amintire.

Eu știu ca Dumnezeu drăguțul mă iubește și l-am rugat cu inima deschisă să te țină de mână și să te aducă acasă.

N-am mai stat de mult la o cafea, să depănăm amintiri și să ne amuzăm ca pe vremuri.

Eu am pus ibricul pe foc și te aștept. Să nu întârzii mult…

Vă rog și pe voi prieteni dragi să-i spuneți o vorbă frumoasă și să-i trimiteți un gând bun. I-ar prinde bine și s-ar bucura tare să vă știe aproape.

Te-astept, Marina! Luptă! Știu că poți…

Nu întârzia mult că dă cafeaua în foc.”

 

“Întoarce-te la mine”, Festivalul Mamaia, 1989

 

“Nu știe nimeni”

 

“Drumul meu”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati