Maria Buză, probleme financiare grave: „A fost cea mai proastă mișcare a mea”

Maria Buză, probleme financiare grave: „A fost cea mai proastă mișcare a mea”

Pandemia de coronavirus a întors lumea pe dos. Pe lângă temerea constantă de îmbolnăvire a oamenilor, aceștia au fost afectați și pe plan financiar. Una dintre vedetele care și-au pierdut afacerile în acest greu încercat an este și Maria Buză.

Artista împreună cu soțul ei au deschis câteva afaceri împreună. Chiar dacă viitorul acestora părea promițător, pe parcurs cei doi antreprenori au întâmpinat unele probleme care coroborate cu pandemia, au fost nevoiți să le închidă. Această decizie, spune Maria Buză, i-a afectat destul de mult întreaga familie.

„A fost extrem de greu, mi-am plâns în pumni, dar mi-am dat seama că situația mea este și a lumii. Restaurantul a fost cea mai proastă mișcare a mea și a soțului meu, care am crezut că ne va îndeplini toate dorințele. Lucrurile nu s-au întâmplat așa cum am vrut noi, căci oamenii cu care am lucrat noi au lucrat doar pentru buzunarul lor', a mărturisit Maria Buză la Antena Stars.

Mai mult de atât, cântăreața a dezvăluit că și-au dorit atât de mult ca lucrurile să intre pe un făgaș normal, încât au adus și bani de acasă pentru a scăpa de datorii. Cu toate acestea, eforturile au fost în zadar, iar rezultatul a fost cel nedorit: cele două restaurante, cel de la mare și cel din Capitală, au fost închise.

Artista dezvăluie că totul a mers atât de prost în ultima perioadă, încât au fost nevoiți să aducă bani de acasă pentru a acoperi datoriile. Însă, nici acest efort nu a avut rezultatul dorit și s-au trezit și cu restaurantul de la mare și cu cel din București închis.

„La mare am încheiat afacerea cu doi ani în urmă, iar cu cel din București, noi eram în cădere liberă și nu reușeam să ne revenim. Noi speram zi de zi să ne revenim, dar aproape toți veneam cu bani de acasă pentru a acoperi cheltuielile. Este un capitol încheiat, dar încă mai tragem după el, avem datorii', a mai mărturisit cântăreața.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
ELLE
VIVA!
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Mai multe din Vedete