Marcel Pavel își ajută familia cu bani: „De ce să am eu și ei să nu aibă?! ”

Marcel Pavel a povestit că și-a ajutat familia cu bani și o face în continuare atunci când aceștia au nevoie. Cântărețul a plătit 30.000 de euro pentru a-i salva viața fratelui său.

De când a devenit cunoscut și a început să se descurce bine pe plan financiar, Marcel Pavel nu și-a uitat familia. Artistul i-a trimis mamei sale 1000 de euro lunar, timp de 30 de ani. Din păcate, mama lui Marcel s-a stins din viață, iar el a suferit enorm în urma pierderii ființei care i-a dat viață.

„Nu sunt așa un mare cheltuitor, eu mi-am ajutat familia tot timpul! Mamei mele, Dumnezeu să o odihnească, îi trimiteam 1000 de euro pe lună. Treizeci de ani asta am făcut eu, când am început să-mi permit. Am ajutat familia, pe sora mea, pe frații mei i-am ajutat cu ce am putut.

„De ce să am eu și ei să nu aibă?!'

Pe fratele meu care a avut un infarct, cel mijlociu, a fost operat pe cord, apoi a făcut ocluzie intestinală, am cheltuit cred că vreo 30.000 de euro. Sunt niște economii pe care probabil că faci un efort enorm să reușești să strângi un bănuț, dar când e vorba de familie, pentru mine este pe primul plan. De ce să am eu și ei să nu aibă?! Adică ce fericire mai am eu, înseamnă că sunt un egoist! Trăim decent, suntem uniți, dar nu suntem bogați!' a povestit, în exclusivitate, la FRESH by UNICA, Marcel Pavel.

Cântărețul susține că nu este bogat, însă nu poate întoarce spatele familiei atunci când cineva are nevoie. Marcel Pavel a muncit pe brânci pentru a avea tot ce și-a dorit.

„Nu sunt bogat, nu! Jur că nu sunt bogat! Bogat sunt că am o familie extraordinar de frumoasă, am niște copii buni, frumoși, talentați. Nu sunt bogat, vorbesc serios, nu sunt. Adică, nu mânii pe Dumnezeu, dar trăiesc decent.'

În copilărie nu a avut prea multe, însă banii nu l-au schimbat deloc când a început să îi aibă. Marcel Pavel vorbește cu mult dor despre mama lui, despre care spune că era o femeie extraordinar de bună.

„Mama era de o bunătate extraordinară și de o înțelepciune nemaipomenită. Un om simplu, foarte simplu. Ne-am iubit enorm efectiv, o legătură extraordinară. O femeie extraordinară. Sasha seamănă și cu mama mea, și cu mine.'

Despre tatăl lui, Marcel Pavel spune: „Tata, un genial de altfel, avea auz absolut, îl moștenește Richard, băiatul meu cel mare, pe tata. Un violonist extraordinar tatăl meu, un om de muzică, dar destul de dur cu noi, foarte dur. Foarte dur, avea dreptate pe undeva, câteodată era exagerat, mai mereu. Își dorea foarte mult să realizăm ceva în viață. Și-a dorit foarte mult, eu zic că am reușit. O mică parte din pretențiile sale eu zic că le-am realizat.'

marcel-pavel-sotie-4SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete