Mama Adrianei Bahmuțeanu a fost internată de urgență în spital. Care este starea ei. „Organismul i-a cedat”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mama Adrianei Bahmuțeanu are de ceva timp grave probleme de sănătate, iar marți, 29 iulie, a fost internată de urgență la Spitalul Fundeni din Capitală, după ce organismul ei a cedat. Fosta prezentatoare TV a postat un mesaj pe contul de socializare, în care le mulțuește medicilor care au stabilizat-o pe femeia care i-a dat viață.

Din păcate, mama Adrianei Bahmuțeanu nu a mai ajuns la procesul intentat pentru a-și putea strânge nepoții în brațe, pe cei doi băieți ai fiicei ei cu Silviu Prigoană.

„Mama n-a mai ajuns azi la procesul unde și-a cerut dreptul să își strângă în brațe nepoții. Nedreptatea, stresul prelungit, dorul de copii și neputință de a face mai mult au copleșit-o, au dus-direct spital, după ce organismul i-a cedat!

Cât de nedreaptă este viață!!! Mama și-ar fi dorit o bătrânețe linsitita, înconjurată de copii, nepoți și strănepoțîi însă lupta asta de luni de zile prin instanțe și stresul prelungit a pus-o la pământ!

Mă rog bunului Dumnezeu să îi dea putere să trăiască și să-și mai vadă o dată nepoții, pentru că cei care i-au îndepărtat în mod injust și ticălos de bunica lor vor plăti cu vârf și îndesat!!!

Adriana Bahmuteanu 5SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Le mulțumesc medicilor de la Spitalul Fundeni fiindcă azi i-au salvat viață mamei mele!!! Și, țineți minte: prețuiți-vă și onorați-vă părinții cât sunt în viață!!! Bucuria lor cea mai mare este să își vadă copiii fericiți și împliniți!

P.S poză este de la ziua ei, de acum o luna, când încă mai trăgea speranța că lucrurile se vor îndrepta', a scris Adriana Bahmuțeanu. 

„A suferit un accident vascular cerebral, este internată la Spitalul Fundeni, la neurologie. Au copleşit-o grijile, suferinţa, faptul că, iată, ne luptăm prin tribunale, prin procese, ca să ne cerem drepturile. Ea avea astăzi termen la proces. Nu a mai ajuns la propriul proces în care cerea relaţii personale cu nepoţii. A ajuns, din păcate, la spital. Îmi pare foarte rău pentru ea, m-am rugat astăzi toată ziua să o ţină Dumnezeu în viaţă', a declarat Adriana Bahmuțeanu la Știrile Antena Stars.

Recent, Adriana Bahmuțeanu a început procesul pentru moștenire pentru a se asigura că cei doi băieți ai ei vor primi partea lor de avere, din partea fostului soț, Silviu Prigoană, care s-a stins din viață în urmă cu câteva luni. Vedeta a lămurit lucrurile și a contrazis zvonurile cum că ar urmări să pună mână pe banii lui Silviu Prigoană.

„Nu am cum să intru în posesia averii lui Prigoană, pentru că eu nu primesc nimic din moștenire. Noi eram divorțați de 10 ani. Prin copii da, dar eu sunt obligată ca reprezentant legal să pun banii într-un cont sau să administrez, din care nu pot lua un leu. Dacă iau un leu, e penal.

Dar pentru copii și pentru dreptul lor care li se cuvine, mă lupt cu acești frați mai mari care vor, de fapt, să le ia banii', a declarat Adriana Bahmuțeanu, în emisiunea Xtra Night Show, prezentată de Nasrin Ameri și Andrei Ștefănescu. De la moartea fostului ei soț, Adriana luptă să își aducă băieții alături de ea. Aceștia locuiesc încă în casa tatălui lor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro