Mădălin Ionescu, scrisoare tulburătoare pentru fiul său, Filip: „Poate că unele ploi nu se văd pe obraji…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/madalin-ionescu-si-filip-1.jpg)
Mădălin Ionescu a transmis recent un mesaj profund emoționant dedicat fiului său, Filip, în vârstă de 21 de ani, care suferă de hemipareză. Deși băiatul s-a născut perfect sănătos, totul s-a schimbat în jurul vârstei de doi ani, după ce a contractat varicelă.
Mădălin Ionescu este tatăl a trei copii: doi – Ștefania și Filip – proveniți din prima căsătorie cu Mihaela Coșerariu, și o fetiță din mariajul actual cu Cristina Șișcanu. Recent, jurnalistul a ales să împărtășească publicului o scrisoare extrem de personală și emoționantă adresată lui Filip, pe care a publicat-o pe Facebook.
„Fiule drag, Scriu aceste rânduri într-o dimineață în care soarele mângâie orașul, dar eu simt că înăuntrul meu plouă de prea mulți ani. Poate că unele ploi nu se văd pe obraji, ci doar în felul în care ne tremură mâinile când ne îmbrăcăm copiii, sau în felul în care rămânem treji noaptea, ascultând respirațiile lor, între două griji care nu mai vor să adoarmă.
Te privesc, Filip, și mă întreb de câte ori ai fost, de fapt, tu cel care m-a ținut pe mine în viață. Tu, cu râsul tău care sparge ziduri, cu lumina ta care încăpățânat se aprinde în fiecare colț în care România s-a făcut că nu vede. Ești un far într-o lume care încă bâjbâie prin ceață. Ești frumusețea unei bătălii duse pe tăcute, cu zâmbetul ca armă.'
O viață între două lumi: televiziunea și lupta personală
În scrisoarea sa, Mădălin Ionescu a vorbit deschis despre durerea tăcută pe care a purtat-o ani la rând, ca tată, dar și despre vina pe care a simțit-o adesea. „Știi, am fost mulți ani omul care apărea pe ecran, cu voce sigură, cu fraze bine ticluite, un om care părea că are toate răspunsurile. Dar în fiecare pauză de publicitate, mă gândeam dacă ai mâncat bine, dacă ai fost înțeles, dacă ai fost protejat. Între două emisiuni, eram doar un tată care se întreba: „Oare fac destul? Oare ajunge dragostea mea să suplinească un sistem care nu-i oferă nimic?' Și de atâtea ori răspunsul era „nu'. Am fost prins între camerele de filmat și camerele de spital. Între luminile scenei și întunericul din care uneori ieșeam șchiopătând. Dar tu, tu ai mers mereu înainte.'
O societate care nu vede și nu înțelege
Tonul scrisorii devine tot mai sincer și mai dureros pe măsură ce Mădălin vorbește despre realitatea în care fiul său trăiește, dar mai ales despre nedreptățile unui sistem care uită prea ușor de cei vulnerabili. „Ai iubit lumea, chiar și atunci când ea n-a știut cum să te iubească înapoi. România nu e încă un loc pentru copiii ca tine, Filip. E o țară în care politicienii se joacă cu cifrele de pe hârtii fără să vadă chipurile din spatele lor. Unde se discută tăieri de indemnizații în birouri luxoase, fără să înțeleagă că acele sume nu înseamnă bani, ci oxigen. Înseamnă viață. Într-o țară unde spitalele cad, iar tu ai fost salvat de fiecare dată nu de sistem, ci de oameni, de empatie, de noroc, de rugăciuni. Și poate că niciodată nu vei ști ce înseamnă să iubești o femeie și să fii iubit de ea, cu toată explozia aceea de emoții, de atingeri, de promisiuni și dureri pe care dragostea le aduce. Și poate că niciodată nu vei cunoaște acel tip de intimitate pe care noi, ceilalți, o considerăm firească. Asta mă doare, fiule. Nu pentru că ar fi o lipsă în tine — tu ești întreg și luminos — ci pentru că lumea nu știe să-ți ofere acest miracol. Ți l-a refuzat fără să întrebe.'
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/03/madalin-ionescu-si-filip-3.jpg)
„Scriu pentru tații ca mine'
Finalul scrisorii aduce și o confesiune dureroasă: sentimentul de vinovăție al unui tată care a dat tot ce a putut, dar simte că n-a fost suficient. Este și un manifest pentru o schimbare reală în societate. „Sunt zile în care mă simt vinovat. Vinovat că am fost de față, dar nu mereu prezent. Că mi-am împărțit inima între trei copii, dar am simțit mereu că tu aveai nevoie de toată.
Că am vorbit despre nedreptate în fața unei camere, dar am strigat prea puțin în stradă. Scriu toate acestea nu doar pentru tine, ci și pentru cei ca tine. Și pentru tații ca mine, care se prăbușesc în tăcere, ținându-se drepți doar pentru că altfel copiii lor s-ar prăbuși și ei. Scriu pentru generațiile de părinți care au bătut la uși închise și pentru generațiile care vor veni — să nu mai bată, să intre direct.
Filip, tu ești lecția mea de viață. Tu ești adevărul meu. Când lumea s-a îndoit de ce e important, tu ai fost răspunsul. Și tot ce vreau este ca țara asta, care te iubește când apari pe rețelele de socializare cu zâmbetul tău cuceritor, să înceapă să te iubească și în tăcere. Să te sprijine nu doar cu aplauze, ci cu legi. Nu doar cu admirație, ci cu infrastructură. Nu doar cu emoție, ci cu normalitate. Și, poate într-o zi, când vei fi singur într-o cameră și nu voi mai fi aici, să citești aceste rânduri și să știi că ai fost iubit total. Așa cum puțini oameni sunt iubiți vreodată. Cu toată inima, Tatăl tău.'