Lorelai Moșneguțu a împlinit 16 ani! Cum a fost sărbătorită de cei dragi?

Lorelai Moșneguțu, fetița care a impresionat o țară întreagă cu talentul ei, a împlinit 16 ani și a fost sărbătorită de toți cei dragi. Lorelai a avut parte de o petrecere pe cinste, aceasta distrându-se alături de prieteni, dar și de profesorii care îi sunt alături și îi urmăresc evoluția artistică.

Lorelai Moșneguțu a împlinit 16 ani! Cum a fost sărbătorită de cei dragi?

În ciuda problemelor de sănătate, Lorelai Moșneguțu a reușit să câștige o competiție importantă și să își facă cunoscut talentul. În ziua în care a împlinit 16 ani, Lorelai s-a bucurat de atenția tuturor celor care o iubesc, iar fotografiile pe care le-a postat în mediul online sunt dovada clară că distracția a fost cuvântul de ordine la petrecerea organizată în cinstea ei.

“Cea mai minunată aniversare, petrecută alături de persoane dragi sufletului meu! (Doamna căpitan Mirela Aura Teodora Luca, doamna profesor universitar Madalina Ionescu, doamna profesoară de matematică Burdușelu Mihaela, bunele mele prietene din corul de copii ,,Anastasis”:Ana-Maria P. Florentina, Loredana-Elena Poenaru, Naty Mihaela Natalia și Lorena Ani, colegele mele de la liceul de muzică ,,Bălașa Doamna”: Selena Mihaela, (împreună cu sora ei DëLïa Äňä) Adina Nicolae, Ana Valentina Zegheru, Sabina Elena și Roxy Roxx, etc.) Mulțumesc din suflet pentru frumoasele poze, domnilor Liviu si Vlad de la Genesis!”, a fost mesajul postat de Lorelai Moșneguțu pe contul de facebook.

Lorelai Moșneguțu a ales o ținută specială pentru petrecere, această îmbrăcând portul popular românesc. În fotografiile în care a fost surprinsă, Lorelai Moșneguțu apare având un zâmbet larg pe față, semn că petrecerea a fost una reușită.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe imagini de la petrecerea organizată în cinstea lui Lorelai Moșneguțu.

Bianca Hriscu

Foto: facebook

Citește și:

Vești proaste pentru Simona Halep din partea medicilor: “Am făcut azi un RMN la spate și am aflat că am…”

O recunoști? În curând va deveni mămică pentru prima oară

Detaliul pe care foarte puțini oameni l-au observat în fotografiile prințului Charles cu prințesa Diana

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati