Liviu Vârciu, probleme de sănătate după COVID-19: „Ficatul e praf şi am rămas cu o pată pe plămâni”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Liviu Vârciu a fost infectat cu coronavirus la sfârșitul anului 2020. După luni de zile de atunci, acesta dezvăluie cu ce probleme de sănătate a rămas după COVID-19. 

Liviu Vârciu, în vârstă de 40 de ani, s-a ales cu o pată pe plămâni, dar și cu anumite probleme la ficat. Artistul a mărturisit că virusul l-a distrus pe interior, cu toate că nu a avut nevoie de spitalizare.

„Această boală m-a distrus pe interior, nu glumă. Am avut o formă mai uşoară de Covid, dar chiar şi aşa, analizele mi-au ieşit rău şi când am fost depistat pozitiv şi acum. Nu am avut gust şi miros. Acum ficatul e praf şi am rămas cu o pată pe plămâni. Plus că obosesc foarte repede.

Acest virus este unul cât se poate de pervers, te îngenunchează. Eu am luat doar niște vitamine și mi-am făcut niște injecții în burtă, care trebuie făcute neapărat, pentru că boala asta îți îngroașă sângele.Mie nu mi-a crescut barba două săptămâni’, spunea Liviu Vârciu pentru Impact.ro, după ce se vindecase de COVID-19.

Liviu Vârciu e cântăreț, actor și prezentator TV. Dincolo de viața profesională, el și-a întemeiat o familie alături de Anda Călin, au doi copii împreună.

Pe lângă cei doi copii frumoși pe care i-a dăruit Anda Călin simpaticului artist, aceasta a făcut și un gest incredibil care l-a scos pe Liviu din impas, având nevoie de foarte mulți bani. Vedeta de la Antena 1 este pasionat, mai nou, de cinematografie. În cadrul emisiunii „Xtra Night Show’, Liviu Vârciu a mărturisit că a întâmpinat dificultăți financiare în timp ce producea filmul. Bugetul de 100.000 de euro alocat nu a fost de ajuns pentru a duce la final proiectul său cinematografic, motiv pentru care a ajuns în pragul datoriilor.

Cea care i-a sărit în ajutor a fost chiar Anda Călin care și-a vândut casa. „Și-a vândut casa ca să nu mai aibă unde să plece, tu crezi că eu sunt nebun la cap?!. Nu, glumesc, ea știe că glumesc… Mă ajută, doar nu o ajut numai eu! Trebuie să fim împreună toți. A făcut un gest mare, mi-a demonstrat dragostea ei mai mult decât că mi-a dăruit un copil superb.

A făcut treaba asta pentru că a văzut că eram disperat și eram terminat. Mi-era rușine de toți prietenii mei pe care i-am băgat în filmul ăsta și nu aveam cum să-i plătesc, nu mai aveam variantă’, a mărturisit Liviu Vârciu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete