La Radio Boot Camp, copiii experimentează gratuit meseria de jurnalist

Vara este perfectă pentru joacă și cursuri captivante de jurnalism, ca cele propuse de Radio Boot Camp, proiect organizat de Asociația Părinților Isteți în parteneriat cu Itsy Bitsy FM. Copiii care vor să experimenteze emoțiile unei transmisiuni live din Radiomobil și cei care au curiozitatea de a descoperi lumea din jur împărtășind și altora – la radio – din informațiile adunate de ei sunt așteptați în orice zi, între 1 și 11 august, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din București, să participle GRATUIT la atelierele de Jurnalism, de DJ muzical și de Realizator radio de la Radio Boot Camp – ediția a treia.

Un copil care învață de mic să caute și să analizeze informațiile despre mediul în care trăiește, să aleagă adevărul și să verifice informațiile prezentate ca știri senzaționale este un viitor adult conștient, care va alege în viață mai atent și mai corect. Pentru că nevoia de educație în această direcție este prea puțin acoperită de școală, Asociația Părinților Isteți organizează în această vară o nouă ediție a proiectului Radio Boot Camp, la începutul lunii august, în Parcul Al. Ioan Cuza din București.

Printr-o metodă inovativă de învățare experiențială, ce folosește metode dinamice și interactive pentru a stimula învățarea, creativitatea și libertatea de exprimare, copiii au șansa să descopere fascinanta lume a jurnalismului radio. La cursurile școlii de vară Radio Boot Camp, ei vor realiza propriile materiale jurnalistice, apoi le vor prezenta în studioul de emisie mobil Itsy Bitsy și se vor face auziți în direct la radio! 

Cursurile de jurnalism din cadrul Radio Boot Camp sunt gratuite și se adresează copiilor cu vârsta peste 7 ani, tipici și atipici.

La Radio Boot Camp sunt organizate trei ateliere:

  • Atelierul de Jurnalism, unde copiii învață ce sunt și cum se realizează o știre, o relatare sportivă, un buletin meteo, un radio-documentar sau un interviu. În plus, au ocazia să facă propriile texte jurnalistice corecte, dar și exerciții de dicție, alături de eroii lor preferați de la Itsy Bitsy;
  • Atelierul de Radio, unde copiii află care sunt meseriile din orice radio, văd cum arată un studio de emisie radio (microfoane, mixer, calculator și soft de emisie, căști, boxe etc.) și experimenteză prezentarea creației lor jurnalistice chiar în direct, la microfonul din Radiomobil;
  • Atelierul de DJ muzical, unde copiii descoperă cum funcționează mixerul de radio, au ocazia să facă butoane' și să mixeze piesele lor muzicale preferate.

Copiii pot participa la oricare dintre cele 11 întâlniri tematice desfășurate în perioada 1 – 11 august 2024, zilnic, de la ora 18:00 la ora 21:00, în Parcul Al. Ioan Cuza din București. 

Radio Boot Camp – ediția a treia este un proiect al Asociației Părinților Isteți în parteneriat cu Itsy Bitsy FM și finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local. 

Mai multe detalii despre cursurile gratuite și intensive de jurnalism pentru copii se găsesc pe asociatiaparintiloristeti.ro și itsybitsy.ro.  

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Advertorial