Vopsirea părului a devenit o practică tot mai des întâlnită în rândul femeilor, acestea încercând să obțină mai tot timpul un look nou și care să le pună în valoare trăsăturile.
Mersul la salon s-a transformat într-o obișnuință pentru femei, iar dacă în trecut mergeau doar pentru a-și schimba culoarea părului, acum merg în aceste locuri și pentru diferite tratamente. Chiar dacă par să le facă bine, substanțele existente în aceste tratamente și în vopseaua de păr au un efect nociv asupra organismului.
Cercetătorii au realizat mai multe studii și au descoperit că femeile care apelează la vopseaua de păr pentru a schimba culoarea acestuia și care folosesc frecvent tratamente riscă să dezvolte cancer la sân, potrivit dailymail.co.uk. Aceste produse conțin o serie de substanțe chimice care produc modificări la nivelul organismului uman. În cadrul studiului, oamenii de știință au descoperit că femeile mulatre care obișnuiesc să își vopsească părul au un risc cu 51% mai ridicat de a face cancer, în timp ce la femeile albe riscul este de 74%. Această diferență este una destul de mare, iar cercetătorii sunt de părere că acest lucru se întâmplă din cauza faptului că produsele cosmetice din Africa sunt concepute într-un mod diferit față de cele din Europa. Oamenii de știință sunt de părere că această problemă trebuie studiată în amănunt și asta pentru a determina care sunt acele componente care favorizează apariția cancerului.
Mai mult, aceștia au concluzionat că riscul de a dezvolta cancerul la sân nu apare imediat după vopsirea părului, ci efectele sunt vizibile în timp.
Foto: 123rf.com
Citește și:
Fii propria ta cosmeticiană și testează acasă aceste tratamente profesionale
Cum să arăți ca la 20 de ani cu o singură mască de întinerire 100% naturală
Diferența dintre deodorant și antiperspirant. Uite ce să alegi în zilele toride de vară