Katy Perry, apariție romantică alături de Justin Trudeau. Artista își confirmă oficial noua relația după despărțirea de Orlando Bloom

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Katy Perry pare să traverseze un nou capitol în viața ei personală, după despărțirea de Orlando Bloom. Artista a atras atenția fanilor după ce a publicat o imagine tandră alături de Justin Trudeau în vacanță, semn că relația lor, despre care s-a vorbit tot mai des în ultimele luni, devine din ce în ce mai serioasă.

În cea mai nouă postare, cântăreața pop, în vârstă de 41 de ani, apare în timp ce îl sărută pe obraz pe fostul prim-ministru al Canadei, care o ține de talie și zâmbește relaxat către cameră. Este cea mai clară confirmare de până acum a apropierii dintre cei doi, într-un context intim.

Fotografia marchează astfel cea mai publică demonstrație de afecțiune a artistei de până acum, de la despărțirea de partenerul ei de lungă durată, Orlando Bloom.

Imaginea face parte dintr-un album de vacanță intitulat sugestiv „Holidaze', în care Katy Perry a împărtășit fragmente din ultimele săptămâni petrecute departe de agitația scenei. Printre cadrele publicate se regăsesc peisaje marine, momente de liniște, dar și imagini cu Justin Trudeau (54 de ani), surprins înotând în mare, într-o atmosferă degajată.

katy perry si justin trudeauSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 12)

Artista a inclus și fotografii cu fiica sa, Daisy Dove, pe care o are împreună cu Orlando Bloom, semn că familia rămâne în centrul universului ei. Într-un gest firesc și matur, Katy l-a etichetat pe fostul partener într-un moment de familie, sugerând că, dincolo de despărțire, legătura pentru binele copilului rămâne una solidă.

Relația dintre Katy Perry și Justin Trudeau a început să fie bănuită încă din vară, la scurt timp după ce artista s-a separat discret de Orlando Bloom, după aproape un deceniu petrecut împreună. Cei doi și-au făcut debutul public ca și cuplu în luna septembrie, când au fost surprinși ținându-se de mână la Paris, într-o seară romantică.

Surse apropiate au declarat că, în ciuda programului încărcat al artistei, marcat de turnee și proiecte profesionale, Katy Perry încearcă să-și găsească echilibrul între carieră și viața personală. Prioritatea ei rămâne fiica sa, însă această nouă relație pare să fi venit într-un moment potrivit, aducându-i liniște și bucurie.

„Acum este mamă singură, iar multe dintre aceste lucruri vor deveni și mai evidente anul viitor', a declarat o sursă pentru People

Totuși, cei apropiați artistei spun că această poveste de dragoste a fost o surpriză plăcută și plină de bucurie. Artista se simte bine, se bucură de prezent și trăiește această poveste fără presiuni, lăsând lucrurile să evolueze natural, pas cu pas.

„Justin face eforturi constante să o vadă, iar ea este foarte entuziasmată', a mai spus sursa. „Se distrează mult alături de el. Este exact ceea ce avea nevoie în acest moment.'

Zvonurile despre o posibilă relație între cei doi au apărut încă din iulie, anul trecut, când au fost surprinși plimbându-se prin Montreal, Canada, înainte de a lua prânzul împreună într-un local de lux. Trudeau și fiica sa mijlocie, Ella-Grace, în vârstă de 16 ani, au fost apoi văzuți la concertul sold-out din Montreal din cadrul turneului „Lifetimes’ al lui Katy Perry, alimentând și mai mult speculațiile, potrivit New York Post.

În septembrie, cântăreața și fostul premier au fost surprinși sărutându-se și îmbrățișându-se pe iahtul lui Perry, în largul coastei Santa Barbara, California. După acel moment, surse apropiate au declarat pentru Page Six că relația ar fi „o criză a vârstei mijlocii’ pentru Trudeau.

Sophie Grégoire și Trudeau au anunțat că se despart în august 2023, după 18 ani de căsătorie. Cei doi s-au căsătorit în 2005 și au împreună trei copii: Xavier (18 ani), Ella-Grace (16 ani) și Hadrien (11 ani)

Katy Perry, la rândul ei, s-a despărțit de logodnicul ei, actorul Orlando Bloom, înainte de a începe să petreacă timp cu Trudeau. Cei doi, care au împreună o fetiță, Daisy Bloom, în vârstă de 5 ani, au anunțat despărțirea printr-o declarație comună transmisă presei pe 3 iulie, după luni întregi de zvonuri despre ruptura lor.

Foto: Profimedia/Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete