Kate Middleton „ar putea să nu se mai întoarcă niciodată” la munca regală! Scenariu cutremurător despre prințesa care suferă de cancer
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/03/kate-middleton-1.jpg)
Rolul lui Kate Middleton în cadrul familiei regale britanice ar putea arăta puțin diferit după ce a fost diagnostică cu cancer. În prezent, Prințesa de Wales, nora Regelui Charles, urmează un tratament de chimioterapie preventivă.
Prințesa de Wales, care cândva era în prim-plan alături de soțul ei, Prințul William, la angajamentele regale, „s-ar putea să nu mai revină niciodată în rolul în care oamenii o vedeau înainte', a declarat marți o persoană din interior pentru Us Weekly. Sursa a adăugat că ea „reevaluează în prezent ce va putea să își asume atunci când se va întoarce', după ce a urmat tratamente de chimioterapie preventivă pentru cancerul ei.
Mai mult, expertul regal Richard Fitzwilliams a precizat că atunci când Kate Middleton va putea să se întoarcă la îndatoririle sale regale „se va baza pe un sfat medical și va fi foarte atent echilibrat'. Page Six a contactat Palatul Kensington pentru comentarii și nu a primit imediat un răspuns.
Speculațiile acestea vin după ce o sursă a declarat pentru Daily Beast că este posibil ca ea să nu mai apară în public ca membru al familiei regale în activitate până la sfârșitul anului 2024. Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, e departe de ochii publicului din ianuarie, când a suferit o intervenție chirurgicală abdominală „planificată', în urma căreia a fost diagnosticată cu cancer.
Familia regală a păstrat tăcerea cu privire la starea ei de sănătate, în timp ce teoriile conspirației cu privire la starea ei de bine, acuzațiile de înșelăciune și speculațiile de divorț au făcut ravagii. Ea a lămurit situația pe 22 martie, când a dezvăluit că absența ei s-a datorat unui diagnostic recent de cancer.
Ea nu a dezvăluit ce tip de cancer are. „Acest lucru, desigur, a venit ca un șoc uriaș, iar William și cu mine am făcut tot ce am putut pentru a procesa și gestiona acest lucru în privat, de dragul tinerei noastre familii', a spus ea într-un videoclip înregistrat fără Prințul de Wales, în vârstă de 41 de ani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/03/kate-middleton-forma-de-cancer.jpg)
Ea și Prințul Wiliam au împreună trei copii: Prințul George, în vârstă de 10 ani, Prințesa Charlotte, în vârstă de 8 ani, și Prințul Louis, în vârstă de 6 ani. În timp ce Kate Middleton rămâne departe de ochii publicului, Prințul William a revenit la îndatoririle sale regale în aprilie și chiar a oferit o mică actualizare despre starea ei de sănătate atunci când a răspuns unui fan care a întrebat-o cum rezistă.
„Da, ne descurcăm cu toții bine', a răspuns el. Un alt raport promițător a apărut în luna mai, un prieten al lui Middleton declarând pentru Vanity Fair că aceasta „a trecut peste' diagnosticul de cancer.