John Cena, complet dezbrăcat pe scena de la Premiile Oscar 2024. Lista câștigătorilor Premiilor Oscar 2024

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

John Cena a făcut spectacol pe scena de la Premiile Oscar 2024, după ce a apărut complet dezbrăcat. El și-a acoperit zona intimă cu un plic în care era scris numele câștigătorului pentru „cele mai bune costume'.

Luptătorul profesionist John Cena a făcut senzație duminică seară la Premiile Oscar 2024, când a fost protagonistul unui moment de neuitat pe scena evenimentului, gol-pușcă, pentru a înmâna premiul pentru „Costume Design'. John Cena și-a acoperit părțile intime doar cu un plic care conținea numele câștigătorului în categoria de „Costume'.

John Cena a intrat pe scenă din lateral, îmbrăcat în costumul lui Adam, sub aplauze și râsete zgomotoase. „Costumele…”, a glumit el, „sunt atât de importante. Poate cel mai important lucru care există”. A declarat lui Jimmy Kimmel, gazda ceremoniei, că nu poate deschide plicul, pentru că doar plicul îi acoperea zona intimă. Luptătorul a fost apoi rapid îmbrăcat într-o „rochie” improvizată, în stilul „Sunetul muzicii”, confecționată dintr-o cortină mare, înainte de a prezenta premiul pentru „Costume Design' pentru filmul „Poor Things”.

Entertainment: OSCARS 96th Academy AwardsSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 9)

Cu toate măsurile de precauție luate de actor, observatorii atenți de pe rețelele de socializare au reușit totuși să surprindă pe ascuns câteva capturi de ecran cu posteriorul lui John Cena. Momentul său îndrăzneț și plin de umor a stârnit reacții amuzate și discuții aprinse pe internet

Premiile Oscar din acest an nu au fost lipsite de surprize, iar John Cena a adăugat cu siguranță un capitol memorabil în istoria evenimentului prin prestația sa îndrăzneață și plină de umor.

otul a făcut parte dintr-o scenetă care a adus un omagiu unuia dintre cele mai nebunești momente din istoria Premiilor Academiei, când un bărbat dezbrăcat a alergat pe scenă la cea de-a 46-a ediție a Premiilor Oscar, în 1974, în timp ce David Niven o prezenta pe Elizabeth Taylor, potrivit variety.com.

„La cea de-a 46-a ediție a Premiului Academiei din 1974, David Niven era în plină prezentare a lui Elizabeth Taylor, când un bărbat dezbrăcat a alergat pe scenă', a spus comediantul Jimmy Kimmel.

„Vă puteți imagina dacă un bărbat dezbrăcat ar alerga astăzi pe scenă?', a întrebat Jimmy Kimmel publicul, după ce și-a amintit de celebrul moment. „Am întrebat, vă puteți imagina dacă un bărbat dezbrăcat ar traversa scena astăzi? Nu ar fi o nebunie?, a întrebat din nou comediantul.

Atunci, John Cena, în vârstă de 46 de ani, a apărut din spatele scenei și l-a chemat pe Kimmel la el și i-a spus: „M-am răzgândit, nu vreau să mai fac schema cu protestatarul. Doar că nu mă simt bine în privința asta. Este un eveniment elegant. Sincer, ar trebui să vă fie rușine pentru că ați sugerat o idee atât de lipsită de gust'.

Lista câștigătorilor Premiilor Oscar 2024

  • Cel mai bun film „Oppenheimer'
  • Cel mai bun actor în rol principal Cillian Murphy, „Oppenheimer'
  • Cea mai bună actriță în rol principal Emma Stone, „Poor Things'
  • Cel mai bun regizor Christopher Nolan, „Oppenheimer'
  • Cel mai bun actor în rol secundar Robert Downey jr, „Oppenheimer'
  • Cea mai bună actriță în rol secundar DaVine Joy Randolph, „The Holdovers'
  • Cel mai bun scenariu adaptat „American Fiction' (Cord Jefferson)
  • Cel mai bun scenariu adaptat „American Fiction' (Cord Jefferson)
  • Cel mai bun scenariu original „Anatomy of a Fall' (Justine Triet şi Arthur Harari)
  • Animaţie/lungmetraj „The Boy and the Heron' (producători Hayao Miyazaki şi Toshio Suzuki)
  • Animaţie/scurtmetraj „War is Over! Inspired by the Music of John & Yoko' (Dave Mullins şi Brad Booker)
  • Film internaţional „The Zone of Interest' – Marea Britanie
  • Documentar/lungmetraj „20 Days in Mariupol' (Mstyslav Chernov, Michelle Mizner şi Raney Aronson-Rath)
  • Documentar/scurtmetraj „The Last Repair Shop' (Ben Proudfoot şi Kris Bowers)
  • Coloană sonoră „Oppenheimer' (Ludwig Göransson)
  • Cântec original „What Was I Made For?', „Barbie' (Billie Eilish şi Finneas OConnell)
  • Sunet „The Zone of Interest' (Tarn Willers şi Johnnie Burn)
  • Design de producţie „Poor Things' (James Price, Shona Heath, Zsuzsa Mihalek)
  • Scurtmetraj live-action „The Wonderful Story of Henry Sugar' (Wes Anderson şi Steven Rales)
  • Imagine „Oppenheimer' (Hoyte van Hoytema)
  • Machiaj „Poor Things' (Nadia Stacey, Mark Coulier şi Josh Weston)
  • Costume „Poor Things' (Holly Waddington)
  • Efecte speciale: „Godzilla Minus One' (Takashi Yamazaki, Kiyoko Shibuya, Masaki Takahashi şi Tatsuji Nojima)
  • Montaj „Oppenheimer' (Mary Milliken şi Jonathan Oatis)

FOTO: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete