Jo și-a îngrijorat fanii cu anunțul său: „Nu mi s-a întâmplat niciodată”

Jo este una dintre cele mai apreciate tinere cântărețe de la noi din țară. Aceasta a intrat în inima multor oameni datorită pieselor sale care au devenit hit-uri, dar și a colaborărilor de succes cu alți artiști cunoscuți. Jo se bucură de un real succes atunci când participă la anumite evenimente, reușește să-i facă pe toți să danseze și să-i fredoneze cântecele. Cu toate acestea, recent, Jo a fost nevoită să anuleze un concert.

Cântăreața Jo este activă pe rețelele de socializare și menține legătura cu fanii săi des, comunicându-le detalii din viața sa profesională. Recent, aceasta urma să aibă un concert, însă din cauza unor probleme de sănătate, artista nu a putut fi prezentă pe scenă. Iată mesajul pe care l-a transmis și ce explicații a dat.

„În 15 ani de carieră nu mi s-a întâmplat niciodată ce mi s-a întâmplat azi. Din păcate, oboseala m-a ajuns, imunitatea scăzută, virozele și-au spus cuvântul și m-au dus la burn out. A fost prima oară în 15 ani când am fost nevoită să anulez un concert pentru că nu pot sta în picioare. Îmi pare rău, Codlea, că nu pot să fiu azi cu voi. Promit că mă fac bine și vin să vă cânt! Aveți grijă de sănătatea voastră', a scris Jo pe InstaStory.

Cântăreața în vârstă de 28 de ani a suferit în urmă cu o lună jumătate o intervenție chirurgicală. Nu este vorba de ceva grav, ci de o operație estetică pe care își dorea să o facă de foarte mult timp. Jo era foarte complexată din cauza unui nui defect pe care îl avea la nivelul feței.

„Mi-am făcut o intervenție (…) așa pentru sufletul meu. 🤭 am scăpat de gușă 🥰
Ca după orice intervenție, te recuperezi mai greu și treci prin tot felul de stări sau dureri… Mi-am dat seama ca tare nesuferită sunt atunci când nu pot să funcționez singură la capacitate maximă, tare greu îmi e să cer sau să accept ajutor… dar tare tare norocoasă sunt că le am pe mama și soră-mea să mă suporte și să mă ajute indiferent de stările mele de nervi sau plâns sau divă pe ciclu 🤦🏼 în locul lor n-aș fi avut atâta răbdare cu mine… o să le fac câte o statuie la fiecare în parte 🥺❤️ După 3 zile de la intervenție totul arată wow… sunt mega încântată de rezultat. (…)
Nu sunt pro operațiilor estetice în general, în special celor făcute fără rost, dar nu mi se pare greșit să facem schimbări la noi atâta timp cât acele schimbări ne pot crește încrederea în noi, ne fac să ne simțim mai bine și mai puternice. ☀️ (…)’
, a scris cântăreața pe rețelele de socializare, acum ceva timp.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete