Jessica Alba iubește din nou. Abia a anunțat divorțul, dar deja a fost surprinsă în brațele unui actor, cu 12 ani mai tânăr ca ea

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Jessica Alba trăiește un nou început după divorțul care a pus capăt unui mariaj de 17 ani. La 44 de ani, actrița a fost surprinsă alături de actorul Danny Ramirez, în vârstă de 32 de ani, iar imaginile pline de tandrețe dintre cei doi confirmă că și-a regăsit fericirea.

Jessica Alba pare că traversează una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei, în ciuda divorțului recent. Deși abia a ieșit dintr-un mariaj de 17 ani, actrița a fost surprinsă în ipostaze pline de tandrețe alături de noul său partener, actorul american Danny Ramirez, cel care se pare că i-ar fi adus din nou bucuria în priviri.

Jessica (44 de ani) și Danny (32 de ani) au început să fie văzuți împreună din luna mai, apoi au fost surprinși pe aeroportul din Los Angeles, în timp ce plecau împreună într-o vacanță în Cancun, iar în luna iulie, cei doi au confirmat relația, fiind fotografiați chiar la sosirea Jessicăi la reședința actorului din Los Angeles, în timp ce se sărutau cu pasiune, fără să se mai ferească de camerele de filmat.

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

Un detaliu surprinzător a atras imediat atenția: Alba i-a adus iubitului o orhidee imensă, un cadou elegant pe care Ramirez l-a cărat din mașina ei.

„Jessica se simte renăscută în acest nou capitol al vieții', a declarat o sursă, în exclusivitate, pentru Us Weekly. „Este foarte fericită să lucreze la noi proiecte și să se întâlnească, într-un mod relaxat, cu Danny. Ea și Danny se distrează foarte mult împreună, totul este ușor și lipsit de presiuni.'

„Danny este un tip foarte carismatic, care o face să râdă și să se simtă din nou tânără și liberă', a mai spus o sursă pentru Daily Mail.

Jessica Alba a anunțat oficial, în ianuarie 2025, despărțirea de Cash Warren, partenerul ei de viață timp de aproape două decenii. Împreună, cei doi au trei copii minunați: Honor (17 ani), Haven (14 ani) și Hayes (7 ani). Actrița a depus actele de divorț la scurt timp după anunț, invocând „diferențe ireconciliabile'. Cu toate acestea, Jessica și Cash au rămas în relații bune, petrec sărbătorile împreună și au solicitat custodia comună a copiilor lor.

„Am fost de ani buni într-un proces de auto-descoperire și transformare, atât individual, cât și împreună cu Cash. Sunt mândră de cum am evoluat în căsnicia noastră, în ultimii 20 de ani, dar acum e momentul să pornim pe un nou drum, fiecare pe cont propriu. Vom rămâne mereu o familie. Mergem mai departe cu iubire, bunătate și respect reciproc și vom rămâne întotdeauna o familie', a scris ea pe Instagram, pe 16 ianuarie. „Copiii noștri rămân prioritatea absolută și vă rugăm să ne respectați intimitatea în aceste momente.', a mărturisit Alba într-un mesaj emoționant pe Instagram.

EXCLUSIVE: Jessica Alba and Boyfriend Danny Ramirez Arrive to JFK Airport in New York CitySeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

O sursă a dezvăluit recent pentru revista US că Alba și Warren au fost pe aceeași lungime de undă în privința întâlnirilor cu alte persoane, pe perioada separării.

„Jessica și Cash au discutat despre posibilitatea de a ieși cu alte persoane și au fost de acord că amândoi sunt în regulă cu asta', a explicat sursa, menționând că ambii „și-au văzut deja de viață'.

Actrița din Fantastic Four și co-fondatorul Pair of Thieves au stabilit „limite clare atunci când vine vorba despre momentul în care copiii lor pot cunoaște noii parteneri', a mai adăugat sursa.

„Au decis să păstreze lucrurile separat, cel puțin pentru acum. Niciunul dintre ei nu își dorește ceva serios în acest moment, așa că funcționează bine situația.', a mai spus sursa.

În timp ce Alba își continuă povestea de iubire cu Ramirez, producătorul Cash Warren (46 de ani) pare că a mai dat și el o șansă iubirii și în ultima vreme a fost văzut tot mai des alături de fotomodelul Hana Sun Doerr, în vârstă de 25 de ani și absolventă UCLA. Pe 19 august, cei doi au fost surprinși ținându-se de mână la ieșirea din restaurantul E Baldi din Beverly Hills și sărutându-se pasional, iar fanii au observat imediat că iubita mult mai tinerică seamănă foarte bine cu Jessica Alba.

Niciunul dintre ei nu a comentat public asupra relațiilor actuale. Întrebat însă ce părere are despre faptul că Alba se întâlnește cu Ramirez, Warren a declarat pentru TMZ că este „fericit pentru ea' și că i se pare că actorul „e un tip de treabă.'

Astăzi, Alba nu pare deloc afectată de sfârșitul mariajului ei, ba chiar radiază de fericire, împărțind timpul între carieră, cei trei copii și începutul promițător al unei noi povești de dragoste.

Deși viața amoroasă a Jessicăi atrage titluri în presă, actrița muncește intens și la carieră, susținând sezonul 3 al emisiunii Honest Renovations pe Roku Channel și încheind colaborări cu Netflix.

„Între muncă și copii, este foarte ocupată acum', a mai spus sursa.

Foto: Hepta/Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete