JC Hair Academy, în plină expansiune! Conceptul inedit al hairstylistului de top, Jully Cornea, ajunge și în București!

După mai bine de un deceniu de hairstyling şi beauty în Piatra Neamţ şi cursuri profesionale ţinute atât online, cât şi în toate oraşele ţării, salonul şi academia create de Jully Cornea îşi schimbă perspectiva. Conceptul, creat de unul dintre cei mai apreciaţi experţi în domeniul hairstylingului, aduce inovaţia în materie de frumuseţe şi în Bucureşti, pentru ca pasionatele de îngrijire şi împătimitele serviciilor premium să aibă un loc doar al lor unde să se răsfeţe, dar şi unde să deprindă toate secretele unei cariere strălucitoare: cea de hairstylist!

ADUCEM ÎN PRIM PLAN UN CONCEPT INEDIT PENTRU FEMEIA MODERNĂ'

Să îţi oferi un moment de relaxare doar pentru tine nu mai reprezintă, în vremurile pe care le trăim, un lux. Din contră, tot mai multe femei se bucură de răsfăţul pe care îl primesc în saloanele de înfrumuseţare. Din dorinţa de a le oferi cât mai multor reprezentante ale sexului frumos tratamente ca o terapie pentru starea lor de bine, Jully Cornea a vrut să îşi extindă salonul. Concept by Jully Cornea, care pune accent pe experienţa clientelor, va fi lansat în Capitală toamna aceasta!

JULLY CORNEA, FONDATOR JC HAIR ACADEMY: „Ne-am dorit să ne mărim capacitatea de adaptare şi de asimilare a tendinţelor, aducând în prim plan un concept inedit pentru femeia contemporană. Vrem să le ajutăm pe reprezentantele sexului frumos să îşi descopere frumuseţea naturală, să scape de stres şi să îşi recapete încrederea în ele însele într-o nouă locaţie Concept by Jully Cornea, în care atmosfera primitoare, plăcută şi relaxantă va întâlni priceperea unor hairstylişti de top. De abia aşteptăm să ne călcaţi pragul din luna noiembrie!'

Echipa lui Jully Cornea, cu o reputaţie recunoscută în breaslă, îşi va pune în slujba clientelor Concept toată experienţa acumulată pentru a identifica exact culoarea de păr care le va crea acestora o imagine modernă şi stilată. De altfel, alegerea nuanţei potrivite este un proces mai amplu decât am crede, care, spun specialiştii, presupune aflarea unui istoric de colorare prin care a trecut părul de-a lungul vremii, dar şi analiza structurii de păr la momentul actual. Tocmai de aceea este atât de important să apelăm doar la profesionişti, pentru transformări cu adevărat spectaculoase. 

JULLY CORNEA, FONDATOR JC HAIR ACADEMY: „Credem cu tărie că un serviciu de coafor trebuie să ofere frumuseţe, încredere, empatie şi să elimine stresul din viaţa cotidiană. Tocmai de aceea ne dorim ca experiența alături de noi să ajute clienta să își descopere cea mai bună versiune dintre toate ale sale și să conștientizeze cât de frumoasă este, atât la interior, cât și la exterior. Aptitudinile, experiența și devotamentul vor fi împachetate astfel încât fiecare rezultat să fie valorizat la cote maxime. La Concept by Jully Cornea completăm calitatea şi profesionalismul cu abilitatea de a înţelege, cu adevărat, nevoile clientei.'

PRIMUL HAIRSTYLIST ROMÂN CARE ARE PROPRIA TEHNICĂ DE VOPSIRE TE ÎNVAŢĂ TOATE TAINELE UNUI PĂR SĂNĂTOS ŞI FRUMOS!

Cei care vor să înveţe secretele unei cariere de succes în hairstyling, îşi doresc să descopere o nouă lume sau intenţionează să îşi perfecţioneze tehnicile de lucru trebuie să ştie că tot din noiembrie vor avea şansa să se înscrie şi în Capitală la Academia fondată de Jully Cornea, care a reuşit să formeze, la cursuri fizice şi online, peste 900 de profesionişti!

JULLY CORNEA, FONDATOR JC HAIR ACADEMY: „Cred cu tărie că a deveni un hairstylist bun înseamnă să furi meserie de la un alt hairstylist la fel de bun! Am adunat o echipă de profesionişti care a reuşit să simplifice informaţia şi să furnizeze cursanţilor nu doar parte tehnică, ci şi practică. Pe lângă secrete legate de tehnică şi de colorimetrie, doritorii află, la cursurile noastre, şi informaţii de marketing sau din sfera dezvoltării personale.'

Conceptul inedit oferă astfel doritorilor oportunitatea de a deveni cei mai buni în această meserie. Premisa de la care Jully Cornea a pornit, cu ani în urmă, fondarea academiei este simplă: doar prin satisfacerea exigenţelor tuturor clienţilor industria de hairstyling poate exista şi creşte.

  JULLY CORNEA, FONDATOR JC HAIR ACADEMY: „Pentru că ne dorim ca toţi cursanţii noştri să obţină rezultate cu care se mândresc, perfecţionăm fiecare tehnică apărută pentru a fi cât mai simplă, optimizând, totodată, consumul de produse. Am creat această comunitate pentru a facilita doritorilor cel mai frumos drum al carierei lor. Educaţia este cea mai importantă, atunci când îţi doreşti să te alături stiliştilor de top.'

Jully Cornea este unul dintre cele mai cunoscute şi respectate nume din industria hairstylingului de calitate şi, totodată, omul din spatele primei platforme de e-learning din România, JC Hair Community. Cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul frumuseţii, Jully Cornea a susţinut 70 de cursuri de formare şi de perfecţionare şi este primul hairstylist român care a creat o tehnică specială de vopsire, care îi poartă numele.  

Pentru a descoperi universul creat de Jully Cornea vă invităm pe site-ul oficial, al salonului şi academiei sale: https://haircommunity.ro/.

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial