Iuliana Tudor revine la TVR 1, după o scurtă pauză: „Mă bucur din toată inima că vom realiza încă un sezon – Vedeta populară”

Iuliana Tudor şi echipa sa pregătesc întâlnirile cu viitorii concurenţi, în oraşe din întreaga ţară, în perioada 21 februarie – 4 martie. Castingul pentru sezonul 9 al emisiunii „Vedeta populară' se desfăşoară la Târgu Jiu, Timişoara, Sibiu, Bistriţa, Piatra Neamţ, Brăila, Constanţa şi Bucureşti.

I-am cunoscut, i-am admirat, i-am aplaudat. O nouă generaţie de artişti s-a lansat la „Vedeta populară'. Apoi, pe cei din fruntea clasamentului i-am reîntâlnit într-un sezon special „O dată-n viaţă', una dintre cele mai iubite emisiuni de folclor din România, creat anume pentru ei. Pentru ca numele lor să rămână în memoria şi în sufletele telespectatorilor, iar menirea emisiunii care i-a scos din anonimat să fie împlinită. Din această primăvară, alţi tineri – şi nu numai – talentaţi şi cu dorinţa de a-şi face cunoscut cântecul şi portul se vor prezenta în faţa românilor.

„Vedeta populară', emisiunea care îi poate ajuta să-şi îndeplinească visul, revine în casele telespectatorilor TVR 1. Sezonul 9 al primului talent-show de folclor din România este în pregătire, iar Iuliana Tudor este nerăbdătoare să-şi întâlnească publicul.

„Mă bucur din toată inima că vom realiza încă un sezon ‚Vedeta populară! Iată că drumul primului talent-show de folclor din România continuă. Aşadar, vă aştept cu drag, în toate cele şapte oraşe, pentru a vă încerca norocul – cu dorinţa, sunt convinsă, de a urca pe scena ‚Vedetei populare.

Dacă aţi împlinit 16 ani, veniţi la preselecţii, abia aştept să ne cunoaştem în platoul emisiunii cu cei care vor fi selectaţi pentru sezonul 9! Succes tuturor şi să câştige cel mai bun!', este invitaţia vedetei TVR, realizatoare şi moderatoare a „Vedetei populare'.

Preselecţiile pentru noul sezon al emisiunii încep pe 21 februarie, iar pentru a acoperi toate zonele etno-folclorice ale ţării, Iuliana Tudor şi echipa sa îşi propun să oprească la Târgu Jiu, Timişoara, Sibiu, Bistriţa, Piatra Neamţ, Brăila, Constanţa şi Bucureşti. Până pe 4 martie, toţi cei care doresc să-și etaleze talentul și să-și promoveze zonele natale sunt aşteptaţi la întâlnirea cu „Vedeta populară'.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete