Iulia Albu, prima reacție după ce s-a spus că s-a despărțit de Mike. Mihai Albu a intervenit
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/03/iulia-albu-si-mike-1-e1742206411282.jpg)
Iulia Albu a avut prima reacție după ce zvonurile privind despărțirea de iubitul ei, Mike, au apărut în presă. Mihai Albu, fostul soț al vedetei, a intervenit și a făcut câteva declarații.
După nouă ani de relație, presărată cu despărțiri și împăcări, Iulia Albu și iubitul ei, Mike (Mihai Alexandru Iacob), au decis să meargă pe drumuri separate. Ruptura s-ar fi produs în urmă cu aproximativ trei luni, însă cei doi au preferat să păstreze discreția. Abia acum informația a ieșit la iveală, iar criticul de modă a avut o primă reacție.
Deși nu a spus clar că relația s-a încheiat, declarațiile Iuliei Albu confirmă despărțirea. Surse apropiate spun că legătura dintre cei doi începuse să se deterioreze după revenirea de la America Express, în ciuda eforturilor lor de a salva relația.
„Am încercat și chiar am reușit să țin viața mea privată, privată. Vom continua în aceeași notă și de acum încolo. O poveste de dragoste se trăiește doar de persoanele implicate și atât. Vă mulțumesc pentru profesionalism și respectarea intimității noastre, am trăit momente frumoase, momente zbuciumate, dar, cel mai important, am trăit. Și pentru asta suntem recunoscători', a declarat Iulia Albu pentru cancan.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/12/iulia-albu.jpg)
Cum a reacționat Mihai Albu când a aflat
Fostul soț al Iuliei, Mihai Albu, a fost întrebat despre separarea acesteia de Mike, însă a declarat că nu-l interesează viața amoroasă a fostei sale partenere. Singura sa preocupare rămâne fiica lor, Mikaela.
„Cât timp fetița mea locuiește cu mama ei, nu mă interesează altceva. Nu am nicio părere, chiar nu cunosc și nu mă interesează aspectul acesta. Nu am vorbit cu fiica mea despre asta. Contează doar ce spune fiica mea, dacă este ok sau nu, în rest nu mă privește.
Am mai vorbit cu Mikaela, chiar destul de des, dar nu mi-a spus ceva de genul ăsta. Am mai vorbit, da, dar nu despre asta, deloc chiar', a declarat Mihai Albu pentru fanatik.ro.