Ipostază rară cu Cristi Borcea și cei 9 copii ai lui. A fost căsătorit de trei ori și are copii cu patru femei diferite

Cristi Borcea și-a luat prin surprindere fanii cu o imagine rară, în care apare alături de toți cei nouă copii ai săi. Nu el a postat-o pe rețelele de socializare, ci Valentina Pelinel, actuala lui soție.

Cunoscutul om de afaceri Cristi Borcea a fost în centrul atenției nu doar pentru activitățile sale din lumea afacerilor, ci și pentru viața sa personală. Ajuns la vârsta de 54 de ani, acesta a fost căsătorit de trei ori și are copii cu patru femei diferite.

Acum, în fotografia pe care Valentina Pelinel le-a arătat-o fanilor, Cristi Borcea apare alături de actuala lui soție, dar și de toți cei nouă copii pe care el îi are, acesta fiind un moment aproape unic, în care afaceristul stă la masă cu toată familia lui.

Cristi Borcea și Valentina Pelinel (8)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 9)

​Dintre cei nouă copii, cei mai mari sunt Patrick, Melissa și Angelo, pe care îi are din prima căsătorie, cu Mihaela Borcea. După ce a divorțat de aceasta în anul 2011, Cristi Borcea s-a căsătorit cu Alina Vidican, dar în paralel a avut și o altă relație, cu avocata Simona Dana Voiculescu. Alături de aceasta din urmă, el are o fetiță, Andreina Carolyn Christine, în timp ce Alina Vidican i-a dăruit doi copii: George Alexandru și Gloria.

În prezent, Cristi Borcea este căsătorit cu Valentina Pelinel, care i-a devenit soție în anul 2018 și alături de care are trei copii: Milan, Indira Maria și Rania Maria.

Cristi Borcea și-a înșelat fostele soții, dar nu și pe Valentina Pelinel

Cu un istoric amoros care a făcut adesea subiectul știrilor de scandal, omul de afaceri a recunoscut că mereu i-au plăcut femeile frumoase și că a avut norocul să nu fie refuzat niciodată. Cu nouă copii provenind din patru relații diferite, Borcea a avut o viață amoroasă tumultuoasă, adesea fiind subiectul principal al tabloidelor.

Valentina Pelinel, apărută în viața lui la momentul potrivit, a fost, conform afirmațiilor lui Borcea, femeia care a reușit să-i capteze atenția în totalitate. Omul de afaceri a recunoscut că, deși a avut o viață amoroasă plină de evenimente, întâlnirea cu Pelinel a marcat o schimbare semnificativă în atitudinea sa față de relații.

„Am avut șansă de la Dumnezeu. Tatăl meu are 1,70 m și mama 1,65 m, iar eu am 1,90 m. Și brunet, și cu ochi albaștri, și cu notorietate. Și am avut multe escapade, războaie, nenorociri.

Dar Valentina m-a găsit în cea mai bună perioadă, când te așezi, când te uiți în jur și vezi 9 copii, când vezi cea mai frumoasă femeie din lume alături de care creezi cele mai bune condiții pentru toată lumea. Și atunci nu-ți mai arde de altele’, a spus Borcea, într-o confesiune fără perdea în cadrul podcastului „Tare de tot’, realizat de Viorel Grigoroiu.

De asemenea, Borcea a recunoscut că, în ciuda aventurilor sale, a avut mustrări de conștiință la un moment dat și că Valentina Pelinel a jucat un rol esențial în reglarea acestor aspecte ale vieții sale.

„Am fost mereu cu cine mi-am propus. Dar m-am liniștit. Nu am fost liniștit înainte, până să mă căsătoresc acum cu Valentina. Atunci aveam altă vârstă, ieșeam. Păi, când eram cu Alina sau cu Mihaela, tot ce mi-a plăcut ochiului… am mers. Da, și când eram căsătorit. Erau conjunctura, natura și poziția mea de cum eram atunci. Eram în toate discotecile, barurile.

M-a mustrat conștiința, dar ce să faci? Asta a fost tinerețea. Nu aș mai face acum ce am făcut atunci. Nu aș mai face nici să risc cu subminarea economiei naționalei, ce făceam la 20 de ani. Odată cu vârsta, gândești totul altfel’, a mai spus Cristi Borcea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete