Ionela Prodan și-a scris testamentul! Cum își va împărți averea cântăreața de muzică populară

 

Puțini știu că Ionela Prodan și-a scris testamentul, însă nu în această perioadă în care are mare probleme de sănătate, ci în urmă cu mai mult timp. Cântăreața de muzică populară s-a gândit la viitor și a decis cum va împărți averea între fetele ei.

Pentru a preveni apariția oricărui eventual conflict, chiar dacă este puțin probabil să se întâmple asta în cazul lor, Ionela Prodan s-a gândit din timp, la felul în care va împărți averea între cele două fete ale sale.

Ionela Prodan și-a scris testamentul

Astfel, interpreta de muzică populară s-a hotărât să împartă totul pe jumătate, potrivit spynews.ro. În urmă cu ceva timp, Ionela Prodan povestea că şi-a chemat fetele şi le-a împărţit averea, totul pentru a nu exista neînţelegeri, potrivit informaţiilor din presă. Artista nu ia uitat nici pe nepoţii săi, trei din partea Anei şi unul din partea Ancăi, cărora le-a pus în conturi câte 30.000 de euro la fiecare. Atunci când vor împlini vârsta de 18 ani, aceștia vor avea acces la banii de la bunica lor.

În prezent, Ionela Prodan este internată la Spitalul Elias din Capitală, din cauza unor probleme de sănătate. Marţi seara, Anca, fiica ei, a transmis un mesaj prin Cristi Brancu celor care își doresc să știe cum se simte mama ei.

„Situaţia este una specială, am aflat de la Anca. Anca împreună cu Ana sunt acolo 24 de ore din 24. Nepoţii sunt tot timpul acolo fără nicio problemă. Doamna Prodan nu este dependentă de niciun aparat. Infecţia a doborât-o din nou, este la pat. Anca este foarte serioasă şi mi-a spus că este lucidă tot timpul, înţelege tot, vorbeşte puţin mai greu, dar este pe antibiotice, situaţia evoluează. Nepoţii vin zilnic, nu este singură. Doamna Ionela Prodan nu a fost niciodată conectată la aparate. Nu se pune problema de aparate. Este adevărat că fetele au spus că tot ce s-a putut face omeneşte ca situaţia ei să fie mai bună s-a făcut. Ionela Prodan este în continuare în spital, infecţia la inimă este păcătoasă, sunt ceva probleme, dar nu este conectată la aparate, este lucidă, comunică, vorbeşte”, a transmis Cristi Brancu mesajul Ancăi, fiica Ionelei Prodan.

Pentru a vedea mai multe imagini, deschide galeria foto de mai sus!

Mihaela Tudor

Citește și:

Ionela Prodan s-a trezit din comă. Prima veste bună pe care au primit-o apropiații ei! Ce reacție a avut interpreta de muzică populară

Primele imagini cu Ionela Prodan după ce a fost internată în spital! Fiica ei cea mică a spus adevărul despre starea sa de sănătate

Ionela Prodan, internată de urgență la spital în stare gravă! Medicii au spus familiei că trebuie să se aștepte la ce e mai rău

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati