Două luni de zile Ioana Simion și Ilie Năstase au stat despărțiți. Ea chiar vorbea de divorț, spunea că „asta nu e căsnicie'. Acum, în preajma sărbătorilor de iarnă s-au împăcat și au plecat împreună într-o frumoasă vacanță.
Ioana Simion a fost foarte deranjată de recentul scandal despre despărțirea de soțul ei, în presă s-a scris că ea ar fi plecat de acasă cu 2 milioane de euro, apoi că ar fi băut în exces într-un restaurant. A negat totul. „Eu eram foarte curioasă să știu atunci cine a vorbit că aș fi fugit cu milioanele, el a ieșit în presă și a spus că nu a vorbit așa ceva. Acum să zicem ca da, suntem bine. Eu va trebui să mă conving de anumite lucruri cu care nu sunt așa lămurită, de ce se întâmplă, că au fost câteva lucruri care m-au deranjat foarte mult, cum a fost și cu restaurantul acela unde se zicea că am consumat alcool.
Eu nu consum alcool decât o dată sau de două ori pe an, și atunci foarte puțin, eu nu sunt consumatoare de alcool', a spus Ioana Simion, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
„Acum două zile a mai fost ceva că pompează bani și că mi-ar fi luat cauciucuri. Stai puțin să ne înțelegem. Până la urmă suntem soț și soție, nu sunt amantă, nu sunt iubită, orice soț îi schimbă cauciurile la soție. Mi se par foarte multe aberații, nu știu ce se întâmplă', a mai zis ea.
Ioana Năstase a trecut peste toate și a anunțat că s-a împăcat cu Ilie Năstase. Soții petrec sărbătorile la munte, la Poiana Brașov.
„Voi pleca către Poiana Brașov. Au fost biletele luate din timp. Voi merge cu copiii, cu Ilie. Suntem în familie, îți dai seama că eu acum de sărbători nu pot să-l las sau doamne ferește. Eu mereu de sărbători am încercat să fie pace, liniște, că așa e frumos. De Revelion vom fi tot acolo, plecăm de astăzi și probabil ne vom întoarce pe 2-3 ianuarie', a zis înainte de Crăciun Ioana Simion.
Referitor la planurile de viitor, ea știe ce va face, însă despre cele ale soțului ei nu poate vorbi. „Eu am planuri pentru anul viitor, Ilie nu știu ce planuri are, el preferă mai mult să fie liniștit. Eu am planuri legat de han, e visul meu și încerc să-l duc la bun sfârșit', a mai zis ea.