Interviu fascinant cu Joanna Lumley, bunica Hester din noul sezon „Wednesday”. Vocea unei lumi dintre viață și moarte, despre umbre, secrete și moșteniri întunecate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O prezență iconică, o voce a lumilor dintre viață și moarte și un personaj menit să zguduie din temelii familia Addams. Joanna Lumley intră în rolul bunicii Hester în sezonul 2 din „Wednesday' și vorbește despre magie gotică, relații complicate și universul fascinant al lui Tim Burton.

Un moment de grație pentru fanii serialului „Wednesday'! Odată cu lansarea sezonului 2, universul gotic imaginat de Tim Burton se extinde, aducând în prim-plan un nou personaj de legendă: bunica Hester Frump. Iar cea care îi dă viață este nimeni alta decât inconfundabila Joanna Lumley, o actriță cu o carieră impresionantă, distinsă și adorată de public pe marile scene și ecrane ale lumii.

Într-un interviu primit exclusiv pentru revista Avantaje, Joanna Lumley ne introduce în tainele personajului său – matriarhala Hester, mama Morticiei și bunica lui Wednesday – dar și în universul fascinant al relațiilor complicate din familia Addams. Discuția nu se limitează doar la serial: actrița dezvăluie detalii savuroase despre colaborarea cu Catherine Zeta-Jones, Jenna Ortega, Luis Guzmán și, mai ales, despre modul unic în care Tim Burton orchestrează acest univers întunecat și seducător.

De la perucile extravagante și costumele memorabile până la scenele care dau fiori, Joanna Lumley vorbește cu eleganță și umor despre cum este să te afli în centrul unei producții care a cucerit planeta. Iar cuvintele ei confirmă ceea ce fanii bănuiseră deja: sezonul 2 al serialului „Wednesday' promite să fie nu doar o continuare, ci un spectacol grandios, în care goticul, comedia și emoția se întâlnesc într-un mod inedit.

WEDNESDAY_206_Unit_02109RCSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 10)

Întrebări și răspunsuri cu Joanna Lumley (bunica Hester Frump)

Ce te-a convins să te alături echipei acestui serial în sezonul 2?

Joanna Lumley: Este întotdeauna captivant să lucrezi cu Tim Burton. Mintea lui creează universuri unice, iar cel imaginat pentru Wednesday, Academia Nevermore și familia Addams este absolut fascinant. Experiența a fost minunată. Am purtat o grămadă de peruci impunătoare, una peste alta, și haine destul de mulate, ceea ce mi-a plăcut la nebunie.

Ce personaj interpretezi și ce legătură are cu familia Addams?

Lumley: O joc pe bunica Hester Frump, un personaj matriarhal. E mama Morticiei și bunica lui Wednesday. Hester e convinsă că nepoata ei moștenește mai degrabă caracteristicile familiei Frump, decât pe cele ale clanului Addams, și nu are nicio reținere. Această bunică anarhică este o prezență fascinantă, impunătoare și dispune de o avere colosală. De-a lungul anilor, și-a construit un veritabil imperiu din afaceri cu cimitire și cavouri.

Cum influențează legăturile lui Hester investigația lui Wednesday?

Lumley: Hester are niște abilități excepționale. Deși afirmă că a renunțat la ele, uneori le poate reactiva, folosindu-se în special de darul clarviziunii, o abilitate excelentă având în vedere domeniul său de activitate. Este persoana ideală pentru a o îndruma pe Wednesday cum să ia legătura cu cei trecuți în neființă. Știe unde sunt îngropați, unde rătăcesc sufletele lor și ce inscripții de pe morminte ar putea dezvălui indicii prețioase sau informații esențiale pentru investigația lui Wednesday.

Cum este relația dintre Hester și Morticia (Catherine Zeta-Jones)?

Lumley: Este absolut oribilă. A avut o altă fiică, Ophelia, pe care, din păcate, a pierdut-o. Relația ei cu Morticia este bazată pe un soi de admirație neasumată și mulți nervi. Regretă că Morticia nu îi seamănă mai mult. În plus, este convinsă că Morticia s-a căsătorit cu cineva inferior ei, considerându-l pe Gomez complet nepotrivit pentru fiica sa.

Care este părerea lui Hester despre ceea ce i s-a cerut Morticiei să facă în acest sezon?

Lumley: Morticia a fost rugată de directorul Barry Dort (Steve Buscemi) de la Academia Nevermore să strângă fonduri pentru școală. Evident, Hester, nu-și poate imagina ceva mai absurd. Consideră inițiativa ridicolă, refuză categoric să participe la gală și, cu atât mai puțin, să contribuie financiar.

Cum ai descrie relația dintre Wednesday și mama ei, Morticia? Vezi mai multe asemănări sau diferențe în comparație cu relația dintre Hester și Morticia?

Lumley: Hester observă cu satisfacție cum, uneori, Wednesday este iritată de mama ei sau nu prea o ascultă, iar ea nu ezită să pună paie pe foc. Relația dintre Wednesday și Hester este foarte interesantă. Wednesday îi apreciază energia debordantă și comportamentul său provocator și crud. La rândul ei, Hester crede că, dacă ar pune puțină presiune, ar putea să o îndepărteze pe Wednesday de Morticia și să și-o apropie considerabil. În adâncul sufletului, i-ar surâde ideea ca Wednesday să devină un fel de fiică surogat.

Cum a fost să lucrezi cu Jenna Ortega și ce apreciezi cel mai mult la felul în care dă viață personajului Wednesday?

Lumley: Wednesday este enigmatică și rareori își dezvăluie emoțiile. Este isteață foc, știe o grămadă de lucruri și are o gamă impresionantă de abilități. O fetiță capabilă, dar și intimidantă. Mi-a plăcut enorm prima scenă. Tim a menționat că, atunci când Hester intră în casa Morticiei, Wednesday îi zâmbește pentru prima dată bunicii sale, iar acesta este un moment cu adevărat special. Jenna o interpretează impecabil. Este meticuloasă și rămâne fidelă esenței lui Wednesday, un personaj enigmatic. Publicul o adoră. Este, fără îndoială, o eroină.

Ce te impresionează la Morticia și la Catherine Zeta-Jones, actrița care o interpretează?

Lumley: Este o adevărată plăcere să o interpretez pe mama ei. Morticia emană o liniște profundă și o mare melancolie, reflectate mereu în înfățișarea ei: părul lung, fața palidă ca marmura și hainele ample, vaporoase. Este visătoare și uneori dă dovadă de curaj, dar Hester o consideră cam lipsită de personalitate. În ochii ei, Morticia nu se ridică la nivelul Opheliei, indiferent de cum era ea.

Ce crede Hester despre Gomez (Luis Guzmán)?

Lumley: Hester nu se poate abține să nu vorbească urât despre Gomez. Îl consideră complet inutil și lipsit de calități. În ochii ei, nu are ce căuta în familie și este mult sub nivelul Morticiei, chiar dacă are doi copii drăguți. În ceea ce îl privește pe Pugsley, îl consideră cam ciudat. De când i-a spus că îi va lăsa colecția sa de mașini de epocă, băiatul este nerăbdător să-și primească moștenirea. Nu are o părere prea bună despre el. Își răsfață nepoții, așa cum fac bunicile, dar Wednesday rămâne, fără îndoială, preferata ei.

Ce te-a entuziasmat cel mai mult la ideea de a colabora din nou cu Tim Burton?

Lumley: Tim este un adevărat maestru al creionării unui univers sumbru. Prima mea colaborare cu el a fost la filmul său de animație de tip stop-cadru Mireasa moartă, unde am făcut un rol de voce. Acest film reflectă perfect stilul său unic, cu fețe palide, o atmosferă gotică, sumbră și înfricoșătoare, uneori de-a dreptul tulburătoare, dar niciodată cu adevărat terifiantă. Personajele sfârșesc în moduri îngrozitoare, transformate în piatră, sfărâmate, arse sau înjunghiate, dar tonul filmului rămâne mereu ludic. Tim pare să aibă un picior în lumea noastră și celălalt într-o dimensiune complet diferită. Este un om cu adevărat extraordinar.

Ce surprize îi așteaptă pe fani în al doilea sezon al serialului?

Lumley: Este absolut uimitor. Calitatea producției este de-a dreptul spectaculoasă, veți rămâne fără cuvinte când veți vedea ce au realizat. Este pur și simplu senzațional! Povestea este plină de răsturnări de situație care vă vor ține în suspans. Trebuie să fiți cu ochii pe ecran în fiecare clipă, să nu pierdeți niciun detaliu. Veți fi surprinși la fiecare pas și captivați de momentele de suspans. Iar când veți ajunge la finalul sezonului 2, veți face orice pentru a vedea și un sezon 3!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete