Interviu cu Delia, cea mai extravagantă artistă din România. „Niciodată nu am ținut cont de reguli sau nu am căutat să plac cu orice preț oricui”

Reușește să ne surprindă cu imaginea ei, impecabil construită, a creat un stil ca nimeni altcineva iar melodiile ei… sau nu, mai bine versurile melodiilor pe care le cântă atât de bine sunt tot ceea știe sufletul nostru mai bine.

Ai susținut primele mari concerte pe 1 și 2 iunie, „Rockadelia', după o lungă perioadă de pandemie. Ai avut emoții?

Am fost extrem de entuziasmată, a fost un concert și un concept la care m-am gândit mult timp împreună cu echipa mea. Rockadelia a fost prima serie de concerte pe care am susținut-o la Verde Stop Arena, după ce în urmă cu 2 ani, am avut și primele concerte după lockdown și m-am simțit extraordinar să mă pot reconecta cu publicul. Sunt fericită, lucrăm deja de ceva timp și sunt absolut convinsă că voi face evenimente wow de acum încolo!

Cum a fost reîntâlnirea cu publicul? Le-ai dus dorul fanilor tăi sau te-ai mulțumit cu aprecierile lor din mediul online?

Eu am mai susținut concerte perioada aceasta atât în București, cât și în țară, dar evenimentele de acest tip ocupă un loc aparte în inima mea. De la momentul în care apare ideea și până ajung în ziua evenimentului, este o energie aparte. Și toate concertele pe care le-am făcut până acum 'Deliria', 'Psihedelia', 'Acadelia', 'Cum era', s-au bucurat de multă apreciere din partea fanilor.

Te-ai pregătit intens pentru reprezentațiile live? Ai petrecut multe ori în studio în ultima perioadă?

M-am pregătit enorm pentru acest concert și toată perioada până la concert doar la repetiții am stat, mai ales pentru că cele mai multe piese au avut flavour rock, dar și pentru că voi repeta alături de invitații speciali ai show-ului: Carlas Dreams, Grasu XXL, The Motans, Killa Fonic, Macanache, Nane.

Mulți spun că ești „cea mai extravagantă artistă din România'. De ce crezi?

Probabil pentru că niciodată nu am ținut cont de reguli sau nu am căutat să plac cu orice preț oricui sau să fac anumite lucruri pentru că trebuie. Plus nu am ezitat să îmi exprim opiniile atunci când ceva nu îmi era pe plac sau nu era corect și simțeam că trebuie să intervin. Uneori, oamenii nu sunt obișnuiți ca noi artiștii să avem opinii. Un alt aspect ar fi și ținutele, stilul meu vestimentar care include piese neobișnuite sau look-uri care ies din tipare.

delia-interviu-1SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 4)

În peste 20 de ani de activitate în industria muzicală, ai lansat zeci de hit-uri. De care îți e cel mai drag?

Îmi este greu să spun care îmi este cel mai drag, pentru că fiecare cumva e relevant pentru un anumit moment din cariera mea sau viața mea. Dar cu siguranță, și mai aproape de sufletul meu sunt piesele la care m-am implicat întru totul și am compus, cum ar fi: 'Aruncă-mă', 'Între noi', 'Racheta', 'Cine m-a făcut om mare'.

Care e momentul cel mai fericit pe care l-ai trăit pe scenă? Dar cel mai trist?

Nu am trăit până acum momente triste pe scenă, doar emoționante: alături de artiști pe care îi respect, dar și alături de mama mea sau sora mea. Iar momente fericite pe scenă sunt toate, acele momente sunt unice, sunt cele în care viața de zi cu zi nu mai există și e totul despre prezent: adrenalină, bucurie, emoție, muzică.

Ce își dorești să transmiți acum prin muzica ta?

Fii liber, bucură-te de viață, de muzică, trăiește totul intens și fără regrete!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete