Te-ai hotărât să faci o schimbare în plan profesional însă sunt câteva condiții pe care ar trebui să le îndeplinească viitorul job. Ți-ai dori poate să lucrezi alături de profesioniști de la care ai de învățat, să ai și beneficii financiare și condiții pentru întreținerea familiei tale. Cele mai multe oportunități de angajare le găsești în orașele cu industrie dezvoltată, precum Bucureștiul, unde sunt cele mai mari companii. Descoperă locuri de munca Bucuresti și idei pentru a te pune în valoare în CV și la interviu.
Text: Steluța Năstase-Lupu
Locuri de muncă București în cele mai ofertante domenii
Consilier vânzări
Ești o persoană orientată spre rezultate, eficientă și perseverentă în atingerea obiectivelor? Poți începe un job în vânzări. Contează să te orientezi spre o companie care îți oferă perspective de creștere. O astfel de companie este atentă și la plusurile tale: studii superioare, noțiuni de contabilitate primară, cunoștințele de contabilitate primară. Printre beneficii se pot numără: asigurare medicală privată, asigurare de viață, bonusuri în funcție de realizări și evoluție, posibilitatea de a dezvolta o carieră solidă în vânzări, în cadrul unei echipe tinere și puternice.
Recrutor junior
Prietenii te definesc drept o persoană entuziastă și implicată? Dacă ești și bun prieten cu limba română și îți dorești să deprinzi cât mai multe cunoștințe din domeniul resurselor umane, poți aplica pentru un post de junior recruiter. Ești avantajat dacă ai terminat o facultate într-unul din domeniile: psihologie/resurse umane/sociologie sau ai făcut un voluntariat în recrutare sau administrare personal. Iată de ce beneficii te poți bucura: training în recrutare și administrare personal, pachet salarial și beneficii non-salariale.
Asistent recepție
Misiunea ta va fi să întâmpini clienții într-o manieră prietenoasă și să le oferi informații, să preiei apelurile telefonice și să încasezi sume de bani aferente anumitor servicii. Ai posibilitatea de dezvoltare profesională prin instruiri specifice și oportunități de promovare în cadrul companiei. Pachetul de beneficii include tichete de masă, decontare transport, bonus de performanță.
Call Center Specialist
Jobul de Call Center Specialist te ajută să-ți începi cariera și să câștigi experiență în relația cu clienții. Contează să ai abilități de comunicare precum persuasiunea și negocierea, să acorzi atenție nevoilor clienților, să-ți exprimi clar opiniile, să redactezi și să construiești rapoartele într-o manieră logică. Cunoașterea limbii engleze reprezintă un plus. În mod normal pachetul de beneficii cuprinde bonuri de masă, bonusuri lunare de performanță, asigurare medicală privată, transport asigurat.
Ce așteptări au angajatorii, în funcție de domeniul, pe care îl alegi
Pentru a începe o carieră în vânzări ai nevoie de abilități de comunicare, relaționare, negociere și capacitatea de a lucra sub presiune. Și de o strategie care să te ajute să te califici pentru un job în domeniu.
Adaptează CV-ul
Un CV generic nu va ieși în evidență în fața recrutorilor. Asigură-te că secțiunea Despre mine (obiectivul) arată că ești în căutarea unui job în vânzări. Cercetează joburile în vânzări și vezi ce cuvinte cheie cuprind în secțiunea Candidatul ideal. Alege-le pe cele care se potrivesc pregătirii tale și include-le în CV. În scrisoarea de intenție, povestește despre cum ai negociat într-un anumit context, ce abilități ai dobândit și le poți folosi și în vânzări.
Pune în valoare abilitățile transferabile
Managerii de vânzări vor să vadă că poți să te vinzi pe tine însăți înainte de a-ți încredința produsele sau serviciile lor pentru a le vinde. Chiar dacă nu ai experiență în vânzări, poți avea abilități dobândite în alte domenii care să te ajute. În esență, un job în vânzări înseamnă să convingi o persoană să cumpere ceva de care nu avea neapărat nevoie. Așadar, gândește-te la o situație din viața personală care poate fi oferită ca exemplu în acest context.
Arată că ai întrebările potrivite
O altă parte a jobului tău în vânzări presupune să identifici nevoile clienților și să le oferi o soluție. Interviul pentru job este o ocazie potrivită pentru a-ți demonstra această abilitate. Poți arăta că te-ai pregătit, prin întrebările pe care le pui:
Această abordare îi va arăta directorului de vânzări că știi cum să obții informații de la un cumpărător potențial.
Resurse umane
Pune accent în CV pe conferințele și cursurile de HR la care ai participat sau pe comunitățile HR din care faci parte. Sunt o dovadă că te-ai familiarizat cu domeniul HR și cu terminologia. Orice experiență care are legătură cu HR-ul merită menționată, poate în timpul facultății ai recrutat sau ai fost lider într-o asociație. Insistă pe abilitățile de comunicare și relaționare, dar și pe abilități necesare în HR, precum capacitatea de a analiza date.
Call Center
Te califici pentru un job în call center dacă știi bine o limbă străină, în principal engleza, sau o limbă exotică: portugheza, chineza. Contează mult și abilitatea ta de a lucra în echipă, dar și abilitatea de a gestiona situațiile de criză.
Cum faci față interviului când nu ai experiență
CV-ul tău a trecut cu bine de prima etapă de recrutare. Urmează interviul pentru primul job pentru care merită să te pregătești. Să citești despre companie, să știi ce presupune jobul. Recrutorii nu-ți vor da un test din descrierea jobului, pentru a vedea dacă ai toate acele calități listate acolo. Vor să vadă cât de bine înțelegi ce presupune acesta, ce abilități ai și sunt importante pentru noua ta poziție. Entuziasmul și dorința de a învăța contează mult în decizia recrutorului.
Important e să nu scoți în evidență ceva ce nu ai făcut dacă recrutorul nu te întreabă. Dacă totuși te afli în situația de a fi întrebat despre o experiență sau o abilitate pe care nu o ai, cea mai potrivită abordare este să explici ce știi despre acea abilitate, să dai exemple de competențe similare și să arăți dorința de a învăța.
Schimbările în carieră nu sunt ușoare, căci vin la pachet cu o mulțime de temeri. Ca să-ți fie mai lină tranziția către un job mai bun sau chiar către un alt domeniu de activitate, îți suntem alături cu locuri de munca Bucuresti pe eJobs.ro! Curaj! Aplică!