Imagini inedite cu casa în care locuiește Diana Dumitrescu. Și-a renovat recent vila
Diana Dumitrescu a arătat imagini din locuința sa. Actrița a renovat recent casa în care locuiește și a arătat rezultatul pe rețelele de socializare.
Diana Dumitrescu (41 de ani), cunoscuta actriță și fostă prezentatoare TV, a dat startul unei sesiuni de curățenie generală în locuința sa spațioasă, iar fanii au avut ocazia să vadă transformarea spectaculoasă prin imagini „înainte și după', postate chiar de ea. Totul a început de la praful acumulat după ce s-a făcut o zugrăveală pe casa scării, dar și de la jucăriile micuțului Carol Anton, fiul său de 5 ani, care și-au găsit locul în toate colțurile casei, ca în orice locuință unde e bucurie și joacă.
Diana, alături de soțul său, Alin Boroi, locuiește într-un imobil modern și confortabil, unde eleganța și personalitatea își fac simțită prezența la tot pasul. Amenajată cu bun gust, locuința este decorată cu draperii în tonuri închise, care contrastează armonios cu podelele și covoarele luminoase, iar canapeaua spațioasă pare locul perfect pentru relaxare în serile de familie. Din decor nu lipsesc tablourile, ramele foto și o bibliotecă impresionantă, plină de cărți, care adaugă o notă caldă și personalizată casei lor.
„Bună dimineața, Instagram! Dezastrul din casă este în continuare prezent pentru că până ieri am stat în pat. Pe casa scării s-a văruit și eu am cinci tone de praf în casă. Așa că trebuie să fac o curățenie… chiar peste tot. Rămâneți cu mine pentru că o să vin cu niște video-uri foarte drăguțe, sper eu, cu curățenia din casă, din toată casa și inclusiv pe terasă. Urați-mi spor, că mă apuc de treabă!', a spus Diana Dumitrescu, la Instagram Story.
Livingul și terasa reprezintă cu siguranță punctele de atracție ale locuinței. Pe terasă, cuplul a ales o masă de lemn cu opt scaune, ideală pentru mesele în aer liber alături de prieteni și familie. Iar decorul de Halloween aduce un aer festiv și jucăuș, specific sezonului, completat de câteva accesorii care pun în evidență spiritul sărbătorii.
După ore de muncă și organizare, Diana și-a prezentat cu mândrie rezultatul. Actrița a fost încântată să vadă casa ei din nou impecabilă și și-a ținut promisiunea față de fani, împărtășind momente din procesul de curățenie. Atmosfera călduroasă și amenajările elegante demonstrează că Diana Dumitrescu a reușit să creeze nu doar o casă, ci un adevărat cămin.