Imagini din apartamentul în care a copilărit Andreea Esca. Părinții ei locuiesc acolo și în prezent
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/12/andreea-esca-si-familia-sa-1.jpg)
Andreea Esca a retrăit emoțiile copilăriei, după o vizită la părinții săi, împărtășind cu fanii imagini pline de nostalgie din locuința în care a crescut. Cum arată apartamentul din București.
Andreea Esca, în vârstă de 53 de ani, a arătat din nou cât de importantă este familia pentru ea. În prag de sărbători, prezentatoarea Știrilor PRO TV a mers în vizită la părinții săi, Dumitru (86 de ani) și Lucica Esca (84 de ani), și le-a împărtășit fanilor imagini emoționante din apartamentul în care a copilărit.
„Nu e ușor de gestionat când ajungi la vârsta la care ai tu grijă de părinți. Mai ales că nu e ca în cazul copiilor, când te gândești că se vor face mari și va fi mai bine', a mărturisit ea într-un InstaStory.
Vizita i-a trezit multă nostalgie, iar Andreea nu s-a limitat la un simplu mesaj pe rețelele de socializare. Vedeta a publicat mai multe fotografii cu obiecte și colțuri din casă care au o puternică valoare sentimentală pentru ea. În camera mamei sale, Lucica Esca, se află numeroase fotografii, de la coperți de reviste și postere cu Andreea, până la imagini cu fiica sa, Alexia Eram. Toate sunt păstrate cu grijă, semn că mama jurnalistei este extrem de mândră de familia ei.
„Mama, cu șifonierul frumos ornat cu unele dintre vedetele ei preferate. Pe partea cealaltă a ușii suntem la mare concurență cu Alain Delon si BB:). Ea, cu pijamaua pe care scrie clar: «Saint Tropez is Vadim». Pentru cei mai tineri sau nu foarte interesați de cinema, Roger Vadim a fost un mare regizor și scenarist francez, printre altele soțul lui B Bardot, Jane Fonda și Catherine Deneuve. Aici mama sare și îmi zice că nu a fost și însurat cu Deneuve… dar au un copil. Scuze!', a scris Andreea Esca.
Ce a descoperit Andreea Esca în camera tatălui ei
Nici camera tatălui nu este mai prejos când vine vorba de amintiri. Aici, atenția este atrasă de rafturile pline cu cărți, scrise de autori români și străini. Printre ele, Andreea Esca a descoperit și câteva dintre cărțile sale preferate din copilărie, care i-au readus în minte anii de început. „Bun, trec în camera de alături, unde practic abia mă strecor printre cărțile care sunt peste tot. Tata citește enorm. Mă emoționez când revăd aceste cărticele din copilărie, cu opera lui Caragiale, roase un pic de unul dintre cățeii noștri de atunci.'
„Părinții mei au aceleași pasiuni dintotdeauna. Doar că nu mai au aceeași pasiune pentru ei înșiși. Și e atât de dureros să-i vezi acum, ca pe copiii tăi, care depind de tine și de părerea ta, pentru atât de multe… Însă, câtă vreme te sună și îți răspund la telefon, ești un copil fericit!', și-a încheiat Andreea Esca mesajul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/mirabela-gradinaru-la-varsovia-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-esca-a-plans-cand-a-auzit-marturisirile-facute-de-ionela-nastase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_7e699ffa7b4cb1a723e917aa2e736661.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/dara-bulgaria-eurovision-2026-5-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-si-daria-eurovision-profimedia-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-eurovision-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/cristina-cioran-alaturi-de-cei-doi-copii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-scena-2-1.jpg)