Imagini cu Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean din 2015. Vedeta a dezvăluit momentul cererii în căsătorie

Laura Cosoi a publicat imagini rare cu cererea în căsătorie, care a avut loc în 2015. Vedeta și Cosmin Curticăpean au fost surprinși atunci într-un moment emoționant, care s-a desfășurat chiar în biserică. În prezent, aceștia au împreună patru fete și una dintre cele mai solide căsnicii.

„4 aprilie 2015

Cererea în căsătorie

10 ani mai târziu

Aceeași geacă. Aceiași Noi …dar în forma noastra desăvârșită', a scris Laura Cosoi pe contul de socializare.

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. Au devenit soț și soție în 2015 și au împreună patru fete. Anul trecut, actrița a devenit din nou mamă, iar situația s-a schimbat în familia ei.

488809100_18500885770035437_398028177006064253_nSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

„Pentru cei care cred că la noi totul este bine, fără obstacole, vreau să îi încurajez și să le transmit că și noi avem momente grele, copii agitați, bolnăviori, nopți grele, ratăm lucruri, nu reușim să gestionăm situații, suntem nervoși, dezechilibrați, ridicăm tonul, ne pierdem răbdarea.

Dar sunt doar momente care trec și apoi știm că iar va fi soare pe strada noastră. Cred că cel mai bine ne iese când reușim să nu ne luam prea în serios și tratăm etapele astea ca fiind doar niște etape!', a scris Laura Cosoi pe contul de socializare, la finalul anului trecut.

 Actrița și-a obișnuit fanii cu sinceritatea cu care abordează atât momentele frumoase, cât și cele neplăcute din viața ei. În urmă cu ceva timp, vedeta a vorbit despre relația cu soțul ei, dar și planurile ei profesionale de când a devenit mamă pentru a treia oară.

„Lui nu îi place când mă machiez. Este genul de om care nu este cu make-up-ul, îi place să fiu naturală. E altfel.

Dar nu în asta constă totul. Dacă în trecut poate că îmi demonstra iubirea într-un fel, că făceam ceva special împreună, îmi aducea flori, îmi făcea un compliment sau o declarație de dragoste, în prezent îmi declară iubirea având grijă de copii dimineața, dacă se trezește, ducându-i la grădiniță…Mi se pare că limbajul iubirii are foarte multe forme, se transformă de fiecare dată, în funcție de nevoi. Așa simt că mă iubește, când se gândește că poate aș mai vrea să dorm puțin', a declarat Laura Cosoi în interviul acordat ego.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro