Imagini cu Elena Gheorghe în costum de baie, în vacanța în Grecia cu familia. Cât de bine arată cântăreața la 39 de ani

Elena Gheorghe a stârnit admirația fanilor cu apariția sa într-un costum de baie, în timpul concediului petrecut în Grecia. Împreună cu soțul ei, Cornel, și cei doi copii ai lor, artista de 39 de ani se bucură din plin de câteva zile de relaxare, escapadă care pare să o încânte peste măsură.

Vacanța artistei a început pe 14 iunie, alături de familie, pe insula Creta. După o perioadă intensă de muncă, vedeta a ales să se deconecteze în acest colț de rai elen. Pe rețelele sociale, a împărtășit cu fanii câteva gânduri despre starea de bine pe care o trăiește: „Vacation mode: ON Creta, acolo unde timpul încetinește, iar sufletul se încarcă. Soare, valuri și liniște', a scris Elena pe Instagram.

În zilele ce au urmat sosirii, cântăreața a savurat fiecare clipă petrecută în compania familiei. Plajele spectaculoase, apele limpezi și mesele servite la tavernele locale au completat perfect peisajul. Chiar și cu tentațiile culinare grecești, artista continuă să atragă toate privirile datorită formei fizice impecabile. A apărut de mai multe ori în poze purtând costume de baie, uimind cu silueta sa armonioasă.

La vârsta de 39 de ani, Elena Gheorghe afișează o condiție fizică admirabilă, fără a apela la intervenții estetice. Deși este mamă a doi copii, se menține într-o formă excelentă, lucru evident din imaginile postate online. Vedeta a împărtășit o parte din experiența sa din Grecia și cu fanii: „Bună dimineața! Kalimera! Pentru mine și Cornel este a doua oară când ajungem în Grecia (prima dată am fost în Skiathos și ne-a plăcut tare mult!), dar pentru copii este prima experiență aici. Sincer, nu știu de ce nu am ales mai devreme această destinație absolut superbă! Cine a mai fost în Grecia în vacanță? Așteptăm cu drag recomandări de locuri frumoase de vizitat, orice sugestie este binevenită!', le-a transmis ea celor care o urmăresc.

Admirată de fani Pe Facebook, un admirator i-a lăsat un mesaj emoționant, plin de apreciere: „Ca tine nu e nimeni dragă Elena! Ești talentată si frumoasă din toate punctele de vedere și ai suflet bun, iar asta e cea mai mare bogăție! Meriți tot ce e bun în viață! Îți doresc ca mereu să ți se întâmple doar lucruri bune, să fii sănătoasă și fericită și să ai lângă tine doar oameni frumoși și buni! Să ai o vacanță frumoasă și relaxantă! Te apreciez mult mult! Îmbrățișări de la mine de la Iași!'

elena gheorghe vacanta grecia 5SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 12)

Cum își menține forma fizică Elena Gheorghe

Artista are o înălțime de 1,60 m și se menține de ani buni la 50 de kilograme. Printr-un stil de viață echilibrat, care include mișcare constantă și alimentație sănătoasă, Elena își păstrează silueta ideală. Ea a vorbit despre rutina ei în cadrul unui interviu acordat postului Antena Stars:

„Fac sport, mănânc cât se poate de sănătos. Acum, în ultimul timp, am mai luat un kilogram, fiind noaptea târziu. Mai mâncăm și pe la evenimente, de obicei, sunt disciplinată, pentru că pe la 18:00-19:00 se încheie masa, dar când suntem la eveniment mai mâncăm', a explicat ea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro