Imaginea postată de Connect-R cu Misha. Ce spune despre căsătorie: „Bărbatul e călărețul, femeia este calul”

Connect-R este mai hotărât ca nicioadată să nu se recăsătorească după divorțul de Misha. Artistul a spus ce înseamna o femeie în viața lui.

Într-un interviu pentru CANCAN, Connect-R a declarat că nu își mai dorește să se recăsătorească după divorțul de Misha. „Sincer, nu! Nu mă voi mai recăsători niciodată!'. Artistul a divorțaț de mama fetiței sale în urmă cu câțiva ani.

De 8 martie, Connect-R a postat pe Facebook o fotografie cu Misha, apoi a transmis un mesaj emoționat. Cântărețul a rămas în relații foarte bune cu mama fiicei sale, iar aceștia aleg de multe ori să își petreacă vacanța împreună. După divorț, el nu se mai gândește la căsătorie, iar decizia lui pare una de neschimbat.

„Oricât de masculini am fi, trebuie să recunoaștem existența a două componente, masculin și feminin. Poate nu întâmplător, de-a lungul istoriei, 99% din poeziile îndreptate către părinți sunt cu și despre mamă. Niciodată când ne-am lovit nu am strigat «tata», ci mama. Noi, bărbații, ne-am chinuit să demonstrăm de-a lungul istoriei că avem puterea creației. Și am făcut, Slavă Domnului, creații literare, muzicale, filozofice, am creat becul, șinele de tren, drumurile ș.a.m.d. Și, totuși, noi nu putem da viața! Oricât ne-am chinui să fim creatori, cei mai mari creatori rămân femeile. O femeie în primul rând se definește prin a fi femeie din momentul în care devine mamă. Atunci începe să se cunoască pe ea. De aceea, concertul de la Sala Radio, cu 60 de instrumentiști pe scenă, va fi dedicat sexului frumos. De altfel, noi bărbații trăim într-o iluzie, crezând că putem singurei totul. Ce frumos spune filozofia est-orientală, că bărbatul și femeia sunt precum călărețul și calul. Călărețul știe drumul, dar doar calul îl poate parcurge.

„Bărbații sunt puternici în trup, dar femeile sunt tari în inimă'

Și, astfel, bărbatul e călărețul, femeia este calul. Așa se spune și-n creștinism, bărbații sunt puternici în trup, dar femeile sunt tari în inimă. De unde și puterea de durere e mult mai mare. Noi dacă am experimenta doar 10 la sută din durerea nașterii, probabil că am muri. Trebuie să înțelegem aceste puteri complementare, ale trupului și inimii, ce nu pot fi dobândite decât prin unirea bărbatului cu femeia și invers. La mulți ani vouă, fetițe, fete, femei, doamne, mame!'.

Connect-R-imagine-FacebookSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Cum se înțeleg cei doi după divorț

Misha și Connect-R s-au despărțit în urmă cu 5 ani, însă au rămas în relații foarte bune de dragul fiicei lor. Cântăreața se dedică în totalitate creșterii fetiței sale și fostul ei soț o ajută doar atunci când are timp. Misha obișnuiește să o ia pe Maya cu ea peste tot, inclusiv și la concerte.

„Eu mă ajut. Mai vin ai mei, așa, o dată la trei săptămâni sau pentru câteva zile, sau, mă rog, când am concert. Mama mă mai ajută, când poate veni. În rest, Maya nu prea stă cu nimeni. Relu mă ajută și el când poate, dar, din păcate, programul lui este full 24 din 24. Dacă nu e la concert, e la „Te cunosc de undeva!. Dacă nu e la „Te cunosc de undeva!, e la studio și e destul de aglomerat. Și atunci mă ajută și el când poate.

Dar, în general, o iau cu mine peste tot pe Maya. Mai ales că a crescut. Mă descurc așa cum pot. Vrem ca din ianuarie sau februarie, când începe următorul modul, să o dăm la afterschool, ca să mai am și eu timp pentru mine. Până acum nu am înscris-o la after, Maya este în clasa a doua, și la ora 14.30-15.00 este acasă. Pot, totuși, să mai fac și eu câte ceva. Uite, am reușit să vin o fugă la mall… dar sunt pe grabă, că într-o oră și jumătate trebuie să fiu acasă', a povestit vedeta pentru VIVA!.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete