Iată cum s-a nenorocit o femeie după o operație estetică

Iată cum s-a nenorocit o femeie după o operație estetică

Asiaticii au o formă specifică a ochilor și nu toți sunt mulțumiți de această trăsătură. Așa că apelează la chirurgie pentru o „corecție'. Însă rezultatele nu sunt mereu cele așteptate. Iată cum s-a nenorocit o femeie după o operație estetică. Sursa: https://www.dailymail.co.uk/

Chinezoaicele sunt dornice să aibă o formă a ochilor precum occidentalii. Ca urmare, intervențiile chirurgicale care să creeze „un pliu' pe pleoapa superioară (care nu există în mod natural) sunt foarte populare în rândul acestora.

În septembrie 2018, o chinezoaică s-a adresat Spitalului de chirurgie plastică Jimei din Zhengzhou, provincia Henan, pentru o astfel de intervenție. Femeia a plătit pentru respectiva operație suma de 20.000 de yuani, echivalentul a 2.268 de lire sterline, și se aștepta ca banii cheltuiți să îi aducă îndeplinirea visului ei. N-a fost să fie așa, din păcate. Rezultatul nu a fost pe placul pacientei, fiind nemulțumită de el. Nu a ținut nemulțumirea pentru ea ci, firesc, a adus-o la cunoștința medicilor. După o serie întreagă de discuții, conducerea spitalului i-ar fi făcut femeii o ofertă. Aceasta trebuia să aleagă între a fi operată din nou – pentru a se repara greșelile primei intervenții – și a fi despăgubită cu un sfert din suma plătită pentru intervenția eșuată. Pacienta ghinionistă a ales operația de corecție, pentru că aceasta era mai importantă decât recuperarea unei părți din banii cheltuiți. Însă spitalul și-a luat măsuri de siguranță. Reprezentanții acestuia i-au cerut femeii să semneze un acord prin care unitatea sanitară va fi exonerată de orice obligații în cazul în care ea nu va fi mulțumită nici de rezultatul celei de-a doua intervenții. „Asta însemna că, dacă aveam probleme în viitor, nu mă mai puteam adresa din nou cu vreo nemulțumire', a declarat chinezoiaca presei, făcând public cazul ei. Operația a avut loc și – fatalitate! – rezultatul a fost și mai dezastruos. Iar urmările nu mai sunt acum doar de ordin estetic ci funcțional, ceea ce este și mai grav. Femeia afirmă că de un an de zile, de când a fost efectuată această a doua operație, nu mai poate închide ochii! Ea este nevoită ca atunci când vrea să doarmă să-și lipească pe pleoape benzi de scotch sau leucoplast.

Managerul clinicii a solicitat efectuarea unei analize legale cu privire la condiția în care se află pacienta. El a spus că spitalul își va asuma întreaga responsabilitate dacă rezultatul acesteia va sugera că operația i-a creat femeii într-adevăr prejudicii. Chiar dacă acestea sunt observabile… cu ochiul liber.

 Foto: Daily Mail
Citeste și:

Ca să-și distreze pacienții o asistentă se deghizează în clovn…

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate