Iată care este cea mai mică închisoare din lume

Iată care este cea mai mică închisoare din lume

Insula Sark, situată în Marea Mânecii, la circa 30 de km de Normandia, Franța, este o insulă minusculă (cea mai mică din lume), de numai 5,45 kilometri pătrați și vreo 500 de locuitori. Chiar și așa, nu-i lipsește o… pușcărie. Cât de mare crezi că este cea mai mică închisoare din lume?

Celei mai mici insule din lume i se potrivește, desigur, și cea mai mică închisoare din lume. Cât de mică? Nu o să-ți vină să crezi! Are doar două celule și un culoar de numai trei metri lățime. Atât! În celule – care nu au ferestre – se găsește câte un pat de șipci din lemn, cu câte o saltea subțire. Dar ciudățeniile celei mai mici și mai modeste închisori din lume aflată în uz nu se opresc aici. Construită în anul 1856, aceasta poate găzdui deținuții cel mult două zile, potrivit puterii judiciare acordate insulei în secolul al XVI-lea. Practic este numai o închisoare de tranzit. Dacă infracțiunea comisă este una severă și prin lege a fost stabilită o pedeapsă mai mare, deținutul este transferat la o altă închisoare, cea mai apropiată aflându-se în Channel Island Guernsey.

Închisoarea de pe insula Sark are și poveștile ei. Unul dintre primii deținuți care i-au probat… confortul, a fost o tânără servitoare. Nefericita a fost azvârlită în celulă pentru că a comis o infracțiune de-a dreptul hilară: a furat batista amantei soțului ei. Povestea spune că fata a fost atât de speriată de întunericul din celulă încât, înduioșat, gardianul i-a permis să stea cu ușa deschisă. Mai mult, a dat voie unor localnice, prietene ale condamnatei, să stea cu ea. Ca să îi țină de urât și timpul să treacă mai repede, ele au stat cu ea și au tricotat împreună până la expirarea sentinței de două zile.

Ultima infracțiune cu adevărat gravă de pe insulă s-a petrecut în anul 1990. Atunci, un fizician francez pe nume André Gardes, a venit pe insulă înarmat cu o pușcă semi-automată. El a afirmat că este Lordul Sark și că insula se afla sub stăpânirea lui, amenințându-i le localnici. A doua zi de la sosirea pe insulă a fost arestat, nu pentru că avea pretenția de a fi proprietarul acesteia ci pentru că a lovit cu pumnii în față un polițist local.

Închisoarea are în prezent doi angajați și – o să vă surprindă! – aceștia sunt destul de ocupați. Infractorii nu lipsesc de pe insulă, iar cei doi polițiști au asupra lor în permanență spray-uri cu piper. Ei au declarat că infracțiunile sunt diverse, de la traficul de droguri la violențe pe fondul consumului de alcool și conducerea în stare de ebrietate. O să râdeți, nici măcar nu este vorba de conducerea vehiculelor, pentru că circulația acestora este interzisă pe insulă. În schimb se poate circula cu căruța cu cal, bicicleta sau căruciorul automat (în cazul persoanelor vârstnice sau cu dizabilități).

Foto: 123rf

Citeste și:

Cum arată acum actrița din telenovela „Clona'? Giovanna Antonelli este mama a trei copii

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri