Ianis Hagi și Elena și-au botezat băiețelul. Ce nume inedit au ales pentru fiul lor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La doar două luni de la naștere, Elena și Ianis Hagi și-au botezat fiul, Giorgios, împărtășind primele imagini emoționante de la evenimentul intim și elegant. Emoțiile au fost enorme pentru părinți.

Familia Hagi a trăit un moment de mare bucurie! La nici două luni de la venirea pe lume a primului lor copil, Elena și Ianis Hagi și-au creștinat băiețelul, într-un cadru intim și departe de ochii curioșilor.

Ianis Hagi și Elena și-au botezat băiețelul. Ce nume inedit au ales pentru fiul lor (2)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 9)

Pe 20 august 2025, Elena l-a adus pe lume pe fiul ei și al fotbalistului Ianis Hagi, la Spitalul Clinic Sanador din București, iar acum micuțul a primit și taina botezului. Evenimentul a fost marcat de emoție și discreție, iar părinții fericiți au publicat primele imagini cu fiul lor, în care apar zâmbind și vizibil împliniți.

Pentru ziua specială, Ianis și soția lui au ales ținute elegante, care le-au pus în valoare fericirea și emoția momentului. Proaspăta mămică, Elena, s-a recuperat rapid după naștere și a impresionat cu apariția sa impecabilă.

Totodată, cei doi au dezvăluit și numele ales pentru micuț: Giorgios Hagi, un nume cu rezonanță puternică, ce poartă mai departe tradiția familiei.

Ianis Hagi a vorbit recent despre rolul de tată, declarând că își dorește să-i ofere fiului său aceeași educație pe care a primit-o și el de la părinți și că îl va sprijini în orice drum va alege în viață.

„O să merg în postura de părinte cu mentalitatea cu care am fost și eu crescut. Adică o să-mi îndrum copiii să facă ce le place și punct! Eu n-am fost forțat spre ceva, sora mea n-a fost forțată, așa voi proceda și eu. Să-și găsească și copiii mei pasiunea și să lucreze în pasiunea lor, să lupte să fie cei mai buni în ce le place! Eu sunt conștient de statutul meu și am o responsabilitate', a mărturisit Ianis Hagi înainte ca soția lui să fie însărcinată.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete