Hotelul Adelei Popescu, al lui Smiley, al Ginei Pistol și al Irinei Fodor din Vama Veche a fost deschis. Cât costă noaptea de cazare
Adela Popescu a anunțat că hotelul ei și al mai multor vedete din Vama Veche a fost deschis. Prezentatoarea a mers și la pensiune, s-a bucurat de toate facilitățile și de piscină alături de soțul Radu Vâlcan și copiii lor.
În urmă cu câteva luni, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Gina Pistol și Smiley, Irina și Răzvan Fodor, dar și un alt cuplu au achiziționat un hotel în Vama Veche. Vestea a dat-o chiar Adela la Pro TV. „Anul 2024 vine cu o veste mare pe care abia acum putem să o spunem. Noi o pregătim de foarte mult timp. Eu, soțul meu, prietenii noștri Smiley, Gina, Răzvan, Irina și ale două familii am luat un spațiu, e un hotel cu 14 camere în Vama Veche, noi ne vom ocupa de el. Acum suntem în plin proces de amenajare, avem și nume, avem tot ce trebuie. Hotelul există, noi îl știam. Eu și Radu am filmat acolo pentru un proiect și a fost așa un gând că cele mai frumoase vacanțe aici le-am avut. A fost un gând, a trecut. S-a aflat în gașca noastră de prieteni de această posibilitate de a cumpăra acest spațiu.
Eu știam deja de el, e foarte drăguț acest hotel și am zis să facem o chestie drăguță, așa cum ne-ar plăcea nouă din toate punctele de vedere. Hotelul ăsta o să fie un cumul de ce suntem noi toți la un loc. O să fie deschis la 1 mai. Tare mi-e teamă că dacă venim noi cu familiile noastre nu mai are loc nimeni', a declarat Adela Popescu la PRO TV.
Acum, hotelul a fost renovat și oferit spre închiriere. Hotelul, care are 14 camere, a fost renovat în totalitate cu ajutorul unui arhitect, care a transformat complet unitatea de cazare.
Pentru o noapte de cazare, clienții trebuie să plătească de la 600 de lei, în septembrie, până la 950 de lei pe noapte în plin sezon, în august.
VEZI FOTOPOZA (1 / 8)Două tipuri de camere pot fi închiriate la hotelul vedetelor
Primul tip de cameră care poate fi închiriat e dublă, la parter. „Camerele de la parter cu terasă vă oferă un răgaz intim, îmbinând aspectul modern cu farmecul tradițional. Cu pat dublu sau twin, camerele sunt spațioase si dispun de tot confortul necesar pentru a vă bucura de fiecare moment al escapadei la malul mării. Este locul perfect pentru persoanele matinale, care își pot savura cafeaua dimineața în mini grădină. Avem soluții și pentru cei care doresc să doarmă până târziu- draperiile împiedică pătrunderea luminii. Toate camerele au baie proprie, sunt dotate cu TV, minibar, spațiu depozitare haine, uscător de păr, halate, prosoape și papuci, cosmetice hoteliere. Aceste camere pot găzdui un număr de 2 persoane, sau 3 persoane ca excepție, prin adăugarea unui pat suplimentar. La cerere, putem adăuga pătuț pentru bebeluși.', se arată pe site-ul hotelului.
În ceea ce privește camerele duble de la etaj, acestea beneficiază de același confort. „Camerele de la etaj cu balcon oferă sentimentul de intimitate și liniște pentru o conectare cu natura din toate unghiurile. Având un design elegant și dotări moderne, acestea au rolul de a vă răsfața cu liniște și confort. Fie că începeți dimineațile cu o cafea pe balcon în timp ce admirați priveliștea, sau vă retrageți în liniștea serii cu o carte bună și un pahar de vin, vă veți bucura de momente memorabile. Menținerea standardelor de calitate este una dintre priorități și răspunde viziunii noastre'.
Vezi pe Libertatea subiectele la româna la Bacalaureat 2024 și rezolvarea subiectelor la limba română la BAC 2024