Horoscopul lunii septembrie 2017 pentru Rac: carieră, bani, dragoste și relații, sănătate

Horoscopul lunii septembrie 2017 pentru Rac observă că jumătatea sudică a hărții astrale este mai puternică. Casa Familiei domină.

Horoscopul lunii septembrie 2017 pentru Rac

Pe agenda ta, aspectele legate de casă sunt pe primele locuri, iar familia te va sprijini în demersurile tale. O schimbare de locuință sau o investiție într-o proprietate imobiliară sunt posibile luna aceasta.

Până pe 22 septembrie, partea dominantă a hărții tale astrale este cea vestică. Nu vei putea controla cursul evenimentelor, de aceea, în loc să te opui, să te pliezi și să te adaptezi.

Compromisul și colaborarea cu cei din jurul tău îți va aduce beneficii mai mari și mai sigure decât orice inițiativă independentă. Este bine să ții cont de interesele celorlalți și să le fii util până când îți va veni și ție rândul. Cazodie de Apă, Racul are această abilitate și nu ține neapărat să fie tot timpul în lumina reflectoarelor.

Horoscopul lunii septembrie 2017 pentru Rac: CARIERĂ

Horoscopul lunii septembrie 2017 pentru Rac stabilește că luna aceasta cariera nu este pe primul plan. Progresele vor fi discrete și se vor baza pe conexiunile sociale. Prietenii vor avea o oarecare implicare în îndeplinirea obiectivelor profesionale.

Spre sfârșitul lunii septembrie, un nou parteneriat sau o nouă colaborare îți vor ridica standardul profesional și îți vor spori importanța în mediul de lucru.

Horoscopul lunii septembrie 2017 pentru Rac: BANI

Influența lui Saturn se va vedea în comportamentul tău față de bani. Vei cheltui cu prudență, iar asta se va reflecta pozitiv în stabilitatea ta financiară.

Până pe 22 septembrie va fi o perioadă de conservare. După această dată va trebui să te ocupi de niște plăți care nu au un scop imediat, ci unul de perspectivă. Poate fi vorba despre asigurări medicale sau abonamente la săli de fitness pentru tine și pentru cei din familie.

Horoscopul lunii septembrie 2017 pentru Rac: DRAGOSTE ȘI RELAȚII

Dragostea va fi foarte complexă luna aceasta pentru Rac. Ambițiile profesionale pot constitui un obstacol în calea aspirațiilor romantice. Viața ta socială precum și a partenerului tău nu mai lasă prea mult timp pentru intimitate. Planurile de a rămâne însărcinată ar trebui amânate pentru o vreme.

Sunt posibile neînțelegeri cu partenerul și cu familia. Succesul Racului în relații depinde luna aceasta de măsura în care reușește să gestioneze relațiile multe și complexe precum și interesele de tot felul.

Horoscopul lunii septembrie 2017 pentru Rac: SĂNĂTATE

Horoscopul lunii septembrie 2017 pentru Rac este optimism în privința stării de sănătate – cel puțin, până pe data de 22. După această dată va trebui să-ți impui pauze din timp în timp. Pauze de la lucru, pauze de la distracție, pauze în relațiile consumatoare de energie.

Pentru echilibrul fizic și mental, este indicat să petreci mai mult timp în natură. Lecturile lejere te pot reconforta atunci când vremea rea te ține acasă. Va trebui să renunți o vreme la rolul confesorului de serviciu pentru familie și prieteni.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop