Horoscopul lunar noiembrie 2017 pentru Pești: carieră, bani, dragoste și relații, sănătate

Horoscopul lunar noiembrie 2017 pentru Pești stabilește prioritatea carierei în fața aspectelor legate de familie și a celor de ordin emoțional.

Horoscopul lunar noiembrie 2017 pentru Pești

Prezența majorității planetelor în jumătatea nordică a hărții tale astrale face ca luna aceasta cariera să treacă pe primul plan. Familia are un rol de suport și este, totdată, benefiaciare succeselor tale.

În decursul acestei luni, principalele influențe planetare migrează din sectorul vestic în cel estic. În consecință, te afli într-o tranziție către autonomie și independență în decizii și acțiuni. În prima jumătate a lunii, te poți plia pe val, dacă asta îți servește interesele. Adaptarea este prima opțiune pentru semnele de apă. Iar dacă simți obstrucție, amână inițiativele personale până în a doua jumătate a lunii când au șanse maxime de reușită. Neptun se ocupă de tine luna aceasta, întărindu-ți puternic încrederea în tine.

Horoscopul lunar noiembrie 2017 pentru Pești: CARIERĂ

Se prefigurează mari progrese în domeniul profesional datorate iniațitivei care te va caracteriza în a doua parte a lunii. La aceste progrese va contribui și susținerea pe care o vei avea din partea familiei.

Va fi nevoie de efort prelungit și de îmbunătățirea abilităților profesionale pentru atingerea scopurilor. Atât instinctele tale cât și susținerea planetară vor facilita aceste acumulări.

Prezența lui Marte în Casa Carierei tale îți vor conferi determinare și o anumită agresivitate în realizarea obiectivelor. Vei avea o îndrăzneală peste cea obișnuită, dar și o certă claritate în raționamente și acțiuni.

Horoscopul lunar noiembrie 2017 pentru Pești: BANI

Marte retrograd va avea impact în situația financiară a nativilor din Zodia Peștilor. Va trebui s-o iei mai ușor cu proiectele legate de bani. Orice cheltuială sau strategie financiară trebuie supusă unei analize atente, cu luarea în calcul a tuturor riscurilor.

Succesul financiar poate să vină din proiecte care implică o parte străină, un partener sau colaborator din altă țară. Domeniul educației și cel al comunicării sunt cele mai profitabile pentru Pești luna aceasta.

Horoscopul lunar noiembrie 2017 pentru Pești: DRAGOSTE ȘI RELAȚII

Luna aceasta, configurația planetară nu se arată favorabilă dragostei. Aceasta va duce la schimbări de raporturi în cuplu. Vei fi nevoită să-ți reanalizezi relația actuală și să pui deschis problemele pe tapet. Dacă tu și partenerul tău nu sunteți de acord cu schimbările pe care le așteptați unul de la celălat, relația este în pericol.

Dacă ești singură, vei avea niște pretenții foarte clare de la orice potențial partener. Te interesează mai ales să corespundă unui anumit nivel de inteligență și educație, dar să aibă și un anumit statut social și profesional. Nu ești dispusă la compromisuri și la relații înjghebate la întâmplare.

Prieteniile și relațiile sociale vor înflori luna aceasta. Acestea te vor ajuta să-ți atingi obiectivele, spre satisfacția și beneficiul familiei.

Horoscopul lunar noiembrie 2017 pentru Pești: SĂNĂTATE

Horoscopul lunar noiembrie 2017 pentru Pești dă încurajări legate de starea ta generală. Desigur, cu condiția să-ți folosești rațional energia și timpul, concentrându-te asupra celor mai importante activități.

O detoxifiere ar fi foarte utilă în această perioadă, concomitent cu alimentația rațională și odihna corespunzătoare. Fiind antrenată în activități intense, este posibil să te neglijezi și să nu observi la timp mici probleme legate de sănătatea ochilor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop