Horoscop Urania, 5 – 11 iulie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Horoscop Urania, 5 -11 iulie. Iată de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

BERBEC

Posibil stres bănesc care să-i aducă pe unii nativi în situația de a-și revizui distracțiile proiectate după ce vor constata că îi costă cam mult, că nu merită risipa ori că nu dispun de acei bani. Mercur, revenit la mișcarea directă, va fi un factor util în ceea ce privește capacitatea Berbecilor de a analiza corect starea de lucruri legată de muncă (profesie) și, alături de Marte, le va insufla deciziile adecvate.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

TAUR

Între 9 august, după ora 16:05ʹ, și 11 august, discuții, vești, informații, consultări pe teme financiare, economice, salariale pentru a înțelege direcția spre care se îndreaptă niște evenimente și pentru a intui eventualele consecințe ale măsurilor luate în acest sector de activitate. Taurii vor avea îndoieli cu privire la calitatea umană a unui (unor?) prieten care le oferă argumente contradictorii menite să le șubrezească încrederea în acele persoane; în schimb, vor da dovadă de temperanță afectivă.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

GEMENI

Întreaga săptămână, cei născuți în zodia Gemenilor vor avea un anume fel de a vorbi și a se purta care poate avea un efect de intimidare a celor care nu-i cunosc (poate asta vor și dori aceștia!), alteori însă, unii se vor încrunta văzând că aceste persoane își arogă dreptul de a trage concluzii și de a formula opinii cu un aer de superioritate care s-ar putea să nu le fie tolerat.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

RAC

În planul ideilor esențiale care stau la baza unor concepții, atitudini, conduite, decizii și atașamente, lucrurile nu sunt prea clare, așa că mai înțelept ar fi ca aceia născuți în zodia Racului să nu insiste asupra unei teme de viață (proiect, inițiativă) pentru a nu-și forma opinii greșite, deformate, subiective și de nepus în practică. Perioadă bună pentru învățare.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

LEU

Leii vor accepta destul de greu condițiile impuse într-un mediu socio-profesional, indiferent de argumentele, mai mult sau mai puțin rezonabile, prin care acestea sunt justificate. Uneori, Leii ar putea alimenta o dispută tocmai din dorința de a-și etala convingerile.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

FECIOARA

Între 9 august, după ora 16:05ʹ, și 11 august, moment în care unii dintre cei născuți în acest semn zodiacal se pot bucura de un succes, de o laudă, de un context în care au făcut „o figură frumoasă'; admirație, aplauze, felicitări, simpatie a publicului.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

BALANȚA

Sectorul relațiilor de prietenie va rămâne la fel de intens cum s-a conturat în ultimele două-trei săptămâni cu precizarea că, în această perioadă, pe direcția Taur/Leu, vor opera nouă cuadraturi care vor arunca o umbră suspectă asupra tuturor relațiilor bănești pe care nativii le au sau intenționează să le dezvolte cu unul sau mai mulți prieteni. Se vor alimenta mai multe direcții de dezacord printr-o ostilitate, poate încă nerostită cu voce tare, dar trăită în forul interior de ambele părți.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

SCORPION

Succesul personal va fi posibil, chiar dacă unele întârzieri sau opoziții vor complica evoluția pozitivă. Între 9 august, după ora 16:05ʹ, și 11 august, vești, comentarii, consultări pe teme materiale, patrimoniale, financiare sau procedurale. Scorpionii se vor putea baza pe un prieten sau pe sprijinul acordat de un grup alături care desfășoară activități de interes și beneficiu comun (nu afaceri).
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

SĂGETĂTOR

Între 9 august, după ora 16:05ʹ, și 11 august, posibile întâlniri sau dialoguri mediate de tehnologia modernă prin care nativii își vor ține la curent partenerii de viață personală, profesională, de afaceri cu mersul activităților de interes comun. Unele persoane, în funcție de vârstă, de statut socio-profesional sau de aspirații pot fi sau se pot lăsa angrenați în activități importante, cu vizibilitate la public, prin care să se remarce și care presupun și asumarea unor mize, șanse, riscuri pe care trebuie să le gestioneze autoritar.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

CAPRICORN

Context scurt dar favorabil pentru cei care desfășoară activități de creație prin capacitatea de a ajunge la soluții convenabile, oneste, eficiente pe „șantierul lor de creație'. Între 9 august, după ora 16:05ʹ, și 11 august, discuții curente pe teme profesionale, posibile noutăți sau doar comentarii legate de niște previzibile modificări aduse la locul lor de muncă.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

VĂRSĂTOR

Între 9 august, după ora 16:05ʹ, și 11 august, răstimp în care Vărsătorii vor dori să se detașeze de stresul momentului recreându-se prin petrecerea timpului alături de persoane simpatice, prin activități vesele și un mod de viață relaxat și puțin dispus la efort fizic, adică la călătorii obositoare sau sport, fie el și de întreținere sau de agrement. Refuz al situațiilor care impun seriozitate sau responsabilitate afectivă prin cultivarea unui spirit liber, independent și neangajat în treburi serioase.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

PEȘTI

Între 9 august, după ora 16:05ʹ, și 11 august, interese gospodărești moderate, efort domestic minim, relații confortabile pe care Peștii vor face efortul să le țină departe de orice stres. Aceste cuadraturi se pot reflecta și asupra sănătății curente pentru că vor solicita intens casa a VI-a pe direcția Leu, privitoare, adică, la funcțiile în inimii. Și, pentru ca situația să fie mai complexă, dacă nu cumva bizară de-a dreptul, comunicarea între nativi și partenerii lor de orice fel ar trebui să fie corectă, onestă, pragmatică și eficientă.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 5 – 11 august 2023

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Horoscop