Horoscop Urania, 4 – 9 decembrie

Horoscop Urania, 4 – 9 decembrie: mare regrupare de forțe astrale pe axa Gemeni/Săgetător. Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.

BERBEC

Pe 7 decembrie, Mercur va intra în zodia Capricornului și, până pe 11 februarie 2023, va străbate sectorul carierei, accentuând ambițiile unora dintre cei care, deși doresc să se afișeze în prim-planul unor activități socio-profesionale, vor da dovadă de rezistență la sugestii și vor avea riposte mai puțin convingătoare sau elegante.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 – 9 decembrie 2022

TAUR

Între 6 decembrie, după ora 22.49, și dimineața de 9 decembrie, cele două case ale veniturilor salariale, ale câștigurilor bănești sau ale avantajelor patrimoniale vor sta sub semnul Lunii Pline în Gemeni, din 8 decembrie, care se va asocia cu o conjuncție cu Marte, ambele planete aflându-se în opoziție cu Soarele, ceea va spori intensitatea cu care se va manifesta acest fenomen astrologic.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 – 9 decembrie 2022

GEMENI

Moment important pentru acești nativi care vor putea identifica – dacă nu au făcut asta până acum – cel mai important aspect de viață personală care trebuie ținut sub control. Posibile revolte în plan personal, dar și confruntări sonore cu partenerii de orice fel; uneori, ar putea fi vorba și de nevoia ca Gemenii să-și limpezească relația cu partenerul de viață, luând, pentru asta, în calcul, chiar ideea unei despărțiri.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 3 – 9 decembrie 2022

RAC

Pe 7 decembrie, Mercur va intra în zodia Capricornului și, până pe 11 februarie 2023, va străbate sectorul relațiilor parteneriale creând situații dificil de înțeles sau de abordat, în ciuda diplomației pe care nativii vor fi tentați să o desfășoare, din cauza unei atitudini rigide, ostile și a oricărui compromis atât cu partenerii apropiați (soț/soție, de exemplu) cât și cu cei la distanță (colaboratori, contractanți) sau oficiali (instituții).
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 3 – 9 decembrie 2022

LEU

Nativii s-ar putea plasa în căutarea adevărului care să dea greutate și credibilitate gesturilor lor de simpatie, dragoste, încredere și speranță într-o persoană dragă lor. Pe 7 decembrie, Mercur va intra în zodia Capricornului și, până pe 11 februarie 2023, va străbate sectorul sănătății, unde va instaura o atitudine, deloc utilă, dacă nativii o vor adopta, în ideea de a „se ține bine' și a nu accepta nicio sugestie legată de un tratament sau de o nouă abordare a suferinței lor trupești.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 – 9 decembrie 2022

FECIOARA

Importanta influență astrală a momentului, plasată pe direcția Gemeni/Săgetător, îi va afecta pe nativi în sectorul relațiilor de familie și al problemelor profesionale. Nota generală este de exagerare, de provocare verbală, de conflict de idei. Atenție la ecoul public al unor zvonuri sau divergențe desfășurate în fața unor martori. Posibile preocupări legate de actele unui patrimoniu funciar sau imobiliar.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 26 noiembrie – 2 decembrie 2022

BALANȚA

Se observă destul de mult dinamism, dar și destul de multe încurcături rezultate din relația neprincipială (exagerată, incorectă sau nejustificată) a reprezentanților unor instituții și structuri oficiale care cooperează cu greu în condițiile unor disfuncții, încurcături în acte sau principii (aplicate cu exces de zel).
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 26 noiembrie – 2 decembrie 2022

SCORPION

Cel născut în Scorpion se va confrunta cu o stare de disconfort interior în preajma unei persoane ori neîncredere în proiectul însuși (miză, mijloace de punere în aplicare, șanse de reușită) care nu-l încurajează să se implice în respectiva temă.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 – 9 decembrie 2022

SĂGETĂTOR

Din 9 decembrie, după 9.49, și în următoarele două zile, posibile dezamăgiri legate de un proiect patrimonial sau financiar în care își puseseră speranța unei rezolvări. În preajma zilei de 9 decembrie, o întâmplare din viața personală va pune într-o situație delicată o rudă sau acțiunile divergente ale nativului față de interesul unor rude care vor crea nemulțumire și reacții critice.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 3 – 9 decembrie 2022

CAPRICORN

Din 9 decembrie, după 9.49, și în următoarele două zile, abordări parteneriale stinghere pe fondul unei presimțiri generate de opoziția Pluton/Luna Neagră, din ziua de 9 decembrie, care le va transmite mesaje descurajante privitoare la evoluția defavorabilă a unor relații contractuale, a unor conflicte, litigii sau a unui proces; posibilă implicare într-un incident.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 3 – 9 decembrie 2022

VĂRSĂTOR

Nota generală va fi, în cazul prietenilor, de onestitate și de sinceritate, dar Vărsătorii vor fi preocupați să afle adevărul și despre o relație de simpatie, de dragoste, de prețuire sau doar de încredere, ceea ce nu vor reuși cu prilejul acestei faze care va conține prea multe ambiguități greu de decelat.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 3 – 9 decembrie 2022

PEȘTI

Pe 7 decembrie, Mercur va intra în zodia Capricornului și, până pe 11 februarie 2023, va străbate sectorul relațiilor de prietenie sau de colaborare pe teme de interes comun (nu afaceri!) și va introduce o notă drastică de intoleranță față de derapajele unor cunoscuți. Din 9 decembrie, după 9.49, și în următoarele două zile, sentimente tulburi, trăiri apăsătoare, concluzii triste asupra naturii umane, ingratitudine a cuiva drag.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 3 – 9 decembrie 2022

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Horoscop saptamanal