Horoscop Urania, 14 – 20 octombrie, iată de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probleme medicale pot să apară și ce șanse ai să te îmbogățești.
Luna Nouă în Balanță, însoțită de o eclipsă de Soare
Între 17 octombrie, după ora 22:37, și 20 octombrie, în zorii zilei, Berbecii vor simți nevoia să-și lărgească orizontul de cunoaștere, dar și experiența de viață; cei tineri se vor mobiliza în vederea desfășurării unor activități care să le permită să călătorească, să aibă experiențe umane utile și interesante; nevoia de a schimba stilul de viață.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023
Între 17 octombrie, după ora 22:37, și 20 octombrie, în zorii zilei, context astral puțin relevant pentru evoluția celor două case ale banilor și bunurilor pentru a putea formula o opinie explicită. Din 20 octombrie, după ora 4:55, meditații pe tema unui proiect de viață profitabil. Unele cunoștințe le pot aduce Taurilor prejudicii prin atitudinea, comportamentul și deciziile lor egoiste; comunicare întreruptă, dialog bruiat.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023
Între 17 octombrie, după ora 22:37, și 20 octombrie, în zorii zilei, context astral puțin elocvent pentru a formula o anticipare coerentă în legătură cu evoluția relațiilor parteneriale, cu excepția unei vizibile tentații a nativilor de a lua aceste premise în glumă. Din 20 octombrie, după ora 4:55, puține inițiative și puține evenimente în sectorul intereselor materiale sau financiare majore.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023
Între 17 octombrie, după ora 22:37, și 20 octombrie, în zorii zilei, stare organică bună, necesară desfășurării corecte și eficiente a activităților profesionale. Din 20 octombrie, după ora 4:55, reticențe personale în fața unor situații de viață curentă care implică relațiile parteneriale. Alterare a relațiilor de prietenie.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023
Din 20 octombrie, după ora 4:55, concentrare pe activitățile curente legate de locul de muncă. Stare de spirit specială în care Leii vor deveni responsabili și dedicați problemelor privitoare la exercitarea meseriei. Nu exagerați importanța micilor avantaje materiale, nu ignorați riscurile și piedicile din calea rezolvării unei teme majore financiare.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023
Atenție la riscul de a pierde un examen sau de a rata șansa unei audiții (interviu, vizionare) importante pentru carieră din cauza unor vicii de procedură, a neatenției, a unei erori materiale. Între 17 octombrie, după ora 22:37, și 20 octombrie, în zorii zilei, context astral mai puțin relevant pentru chestiunile domestice și/sau familiale pentru a putea formula o anticipare coerentă. Din 20 octombrie, după ora 4:55, nevoia de a pune ordine în gânduri, trăiri interioare, sentimente și emoții cu privire la cei dragi sau la prioritățile personale (proiecte de viață).
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023
Din 20 octombrie, după ora 4:55, Balanțele vor fi obligate să se mobilizeze pentru a rezolva chestiuni de familie ori treburi administrative care nu mai suportă amânarea. Întreaga săptămână, asupra celor maturi va opera un context astral care privește sănătatea și mai ales atitudinea lor față de o boală (un blocaj sau incapacitatea de a lua o decizie cu privire la o abordare medicală).
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023
Între 17 octombrie, după ora 22:37, și 20 octombrie, în zorii zilei, nativii vor demonstra curaj în fața unor situații incomode din punct de vedere financiar pe care vor încerca să le rezolve autoritar. Din 20 octombrie, după ora 4:55, prudență și reflexivitate; nativii vor fi atenți la detalii și nu se vor lansa în discuții pe teme pe care nu le stăpânesc cu adevărat.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023
Din 20 octombrie, după ora 4:55, atenție la toate tipurile de informații sau evenimente care au legătură sau le pot oferi nativilor indicații cu privire la evoluția unei chestiuni profesionale (contractuale, salariale) pe fondul unor situații care, în ciuda unor confuzii sau nereguli, ar putea fi corectate din mers prin inițiative pozitive sau chiar reparatorii.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023
Din 20 octombrie, după ora 4:55, Luna va străbate zodia Capricornului și le va da celor care s-au născut în acest semn zodiacal o binevenită capacitate de a rămâne fermi pe pozițiile adoptate față de oameni și împrejurări în așa fel încât să acționeze consecvent și justificat. Atenție întreaga săptămână la informațiile neconcludente pe care le vor primi în contextul derulării activităților curente ori la blocajele instituționale.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023
Putem identifica însă numeroase motive personale de neîncredere și dezinteres față de o serie de provocări care vor veni spre ei din domeniul public (relații interumane, ședințe, mondenități, informații din media). Întreaga săptămână, Vărsătorii vor trebui să aibă răbdare dacă se vor confrunta cu blocaje financiare.
Citeşte întreaga ştire: Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 14 – 20 octombrie 2023