Horoscop 7 septembrie. Leii sunt romantici, Capricornii se ceartă cu toată lumea, iar viața Balanțelor este pe cale să se schimbe. Vezi care sunt previziunile pentru toate cele 12 semne zodiacale.
BERBEC
Vrei să îți pui ordine în viață, dar nu faci altceva decât să provoci un haos și mai mare. Problema e la tine pentru că nu știi cu exactitate ce îți dorești, iar asta te împiedică să faci diferența între lucrurile importante și cele peste care poți trece cu vederea.
TAUR
În sfârșit ai ocazia să porți o discuție serioasă cu o persoană din trecut căreia i-ai greșit foarte mult. Este șansa ta să dai o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat atunci și să obții iertarea acestei persoane care înseamnă foarte mult pentru tine. Profită de această ocazie!
GEMENI
Un obstacol care se dovedește destul de dificil de depășit stă în calea evoluției tale profesionale și e nevoie de un efort mai mare pentru a trece peste acest moment tensionat. Chiar dacă este o zi mai dificilă, cu multă răbdare vei putea trece peste ea.
RAC
Chiar dacă îți dorești pe cineva aproape, nu forța lucrurile, mai ales dacă vezi că relația nu se îndreaptă în direcția pe care ți-o dorești. Poate că nu sunteți compatibili și ar fi bine să îți cauți fericirea în alt loc.
LEU
Astăzi excelezi la capitolul romantism, lucru cu care îți vei surprinde partenerul de viață. În cuplu lucrurile merg aproape perfect, așa că poate ar fi cazul să te gândești deja la următorul pas.
FECIOARĂ
Cineva reușește, în timpul unei discuții, să atingă un punct sensibil, chiar dacă nu și-a propus să facă acest lucru. O stare de tristețe te va cuprinde încă de dimineață și nu știi ce să faci pentru a scăpa de ea. Timpul petrecut în compania persoanei iubite te poate ajuta să te simți mult mai bine.
BALANȚĂ
Astăzi poți intra în contact cu o persoană care îți va schimba viața, la propriu. Este vorba despre cineva care te poate ajuta să îți schimbi jobul și să faci, în sfârșit, ceea ce ai visat întotdeauna.
SCORPION
Un prieten apropiat îți reproșează că în ultima perioadă l-ai ignorat total. Dacă inițial ai tendința de a nega aceste lucruri, ulterior îți dai seama că are perfectă dreptate și că timpul petrecut la job te-a făcut să te îndepărtezi de toți cei dragi. Trebuie să iei măsuri în acest sens!
SĂGETĂTOR
Este momentul să îți pui ideile în practică și să vorbești deschis despre planurile tale de viitor. Poți primi sprijinul unei persoane influente care te poate ajuta să realizezi o mulțime de lucruri importante.
CAPRICORN
Te cerți cu toată lumea, nimic nu te mulțumește și ai tendința să crezi că doar tu ai dreptate. Nu ești într-o dispoziție prea bună, dar ar fi bine să te controlezi pentru a nu îi deranja pe cei din jur.
VĂRSĂTOR
E momentul să îți rezolvi problemele din sfera personală. Multă vreme ai refuzat să vezi că în viața ta lucrurile nu merg deloc bine, însă acum trebuie să acționezi și să faci “curățenie”.
PEȘTI
Traversezi o perioadă dificilă, ești instabilă din punct de vedere emoțional și orice vorbă aruncată la întâmplare ajunge să te afecteze. Riști să cedezi nervos și să te cerți cu o persoană apropiată astăzi.
Citeste și:
Compatibilitate Pești. Zodiile cu care se potrivesc