Ghid practic pentru redecorarea băii

Ghid practic pentru redecorarea băii

Dacă vrei să faci o schimbare în locuință, baia poate fi un punct bun de plecare. Aceasta este una dintre încăperile cele mai importante din casă, iar pentru a o personaliza sau a-i reîmprospăta aspectul, ai la dispoziție numeroase opțiuni. Cu ajutorul unor soluții simple, care nu necesită prea mult timp ori un buget prea mare, baia ta se va transforma într-o încăpere modernă și elegantă, în care să te simți bine. 

Stabilește un stil

Avem, uneori, tendința să uităm, dar, în materie de design interior, ceea ce dă unei încăperi originalitate și o tușă de modernitate este un stil unitar, coerent, o armonie a culorilor, materialelor și formelor pe care le folosești. Indiferent dacă vrei să alegi un singur stil sau să combini două – de exemplu, boho cu industrial, asigură-te că ții cont de o regulă simplă: cu cât culorile (naturale, brute, pasteluri etc.) și materialele (lemn, țesături, aramă, marmură, beton, piatră, ceramică) pe care le alegi vor fi în nuanțe mai deschise, cu atât vei putea obține o imagine de ansamblu mai armonioasă. 

Împrospătează aspectul pereților și al pardoselii 

Au un termen de valabilitate foarte mare, se curăță extrem de ușor și, cel mai important, sunt rezistente la umiditate. Acestea sunt câteva motivele pentru care gresia și faianța au devenit o alegere clasică pentru baie. Poți schimba vechea faianta de baie cu un model mai modern și de o calitate mai bună. Deși, poate, inițial ți se va părea că faci o investiție prea mare, trebuie să gândești pe termen lung. În primul rând, aspectul băii se va schimba radical. Apoi, atât gresia, cât și faianța suportă șocuri, diferențe relativ mari de temperatură și nu își modifică nuanța foarte rapid, așa cum se întâmplă cu vopseaua. Deci, nu vei fi nevoită să renovezi baia prea curând.

Pune în valoare configurația băii

Una dintre tendințele din designul interior actual este aceea de a acumula, de a expune obiecte. Totuși, o baie șic este una în care nu te împiedici de coșuri, coșulețe, produse cosmetice și altele. Uită de raftul supraîncărcat de sub oglindă și evită aglomerarea de obiecte pe dulapul în care ai încastrat chiuveta. Alege metode de stocare inteligente, cu dulapuri verticale sau suspendate, mai ales dacă baia este mică. Folosește-te de orice nișă pentru câștiga spațiu de depozitare și alege dulapuri cu uși, pentru ca lucrurile pe care le folosești să nu se vadă. Nu uita că aglomerarea de obiecte obosește ochii.    

Integrează pete de culoare

Dacă ai ales pentru reamenajarea băii și pentru mobilierul acesteia nuanțe deschise, neutre, o modalitate de a oferi o tușă de originalitate este de a sparge atmosfera cu o culoare puternică: roșu aprins, azuriu, galben etc. O astfel de abordare te ajută să îți concentrezi atenția și bugetul pe doar câteva elemente specifice: o oglindă cu o ramă interesantă, robinete vintage, o pardoseală din ciment. Sunt modificări care, la prima vedere, par mici, dar, vor oferi băii un aspect original.

Alege cu atenție chiuveta

Dacă ai ales pentru baie stilul zen, o chiuvetă din piatră de râu este cea mai potrivită. Completează cu materiale ce amintesc de natură, precum lemnul, bambusul și inul, și vei obține o atmosferă relaxantă. De cealaltă parte, o chiuvetă pătrată sau dreptunghiulară va pune în evidență liniile și unghiurile încăperii și pe cele ale mobilierului, fiind potrivită pentru o baie cu aspect epurat. Alege chiuveta cu atenție, pentru că, indiferent dacă este suspendată sau integrată într-un spațiu de depozitare, ea se află în centrul băii și este locul pentru o parte dintre ritualurile tale de dimineață și de seară. 

Alege detalii care dau originalitate

Există câteva soluții care pot schimba instant aspectul băii: schimbă prosoapele și, eventual, alege pentru ele o singură culoare; schimbă covorașul de baie; schimbă mânerele dulapurilor cu unele originale. De asemenea, sortează obiectele din baie în coșuri tematice, din răchită, fier forjat sau orice alt material care îți place și depozitează-le în dulapuri. 

Indiferent de dimensiunile ei, cu ajutorul sfaturilor de mai sus, baia ta poate deveni un spațiu practic și relaxant, 100% personalizat.

Sursa foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Bricodepot

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Advertorial