George Buhnici și-a cerut scuze după derapajul sexist: „Am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte-n cap”

La mai bine de o săptămână după derapajul sexist, George Buhnici își cere scuze. Fostul prezentator de la PRO TV a declarat când se afla la Neversea că nu vrea să vadă femei cu celulită și vergeturi la plajă.

După ce toată săptămână a fost aspru criticat de toată lumea după declarațiile deplasate pe care le-a făcut în cadrul interviului pentru Antena Stars, acum George Buhnici spune că îi pare rău.

„O să o spun pe șleau. Da, am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte-n cap și fără nicio experiență de viață, ca și cum aș fi fost fumat sau cel puțin amețit de băutură. Mulți dintre cei care mă cunosc chiar m-au întrebat dacă nu cumva am fost sub influența unor substanțe. Nu, nu am fost, nu am această scuză. Eram poate doar euforic datorită atmosferei de festival, mai ales după atâta vreme de stat mai mult prin casă. Dar asta nu scuză nimic', afirmă marți Buhnici într-o înregistrare postată pe YouTube și pe blogul său.

„Probabil din dorința de a șoca și de a impresiona audiența (încă procesez tot ce s-a întâmplat și se întâmplă), dintr-o tentativă total neinspirată de umor, am „reușit' să fiu superficial și lipsit de empatie, am jignit categorii întregi de oameni și am obținut într-adevăr un șoc – dar acest șoc a fost în primul rând pentru mine și pentru familia mea, nu numai pentru public', a mai spus acesta.

George-Buhnici-si-sotia-2-2SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

„Vreau să-mi cer scuze public tuturor celor pe care i-am jignit, celor pe care, fără să-mi dau seama, într-o pauză de rațiune , i-am și mai ales le-am agresat prin limbaj, prin grobianism și prin lipsa de politețe'.

După scandalul în care a fost implicat, George Buhnici anunță că în următoarea perioadă se va concentra mai mult pe familie și pe tehnologie.

„Așa cum ați aflat probabil, am plătit și încă plătesc scump pentru acest episod, care a făcut atât de multe valuri pe internet și în media. Dar aici, nu voi intra în detalii. Ceea ce am să fac este să îmi reconsider eu în perioada următoare prioritățile, să mă concentrez mai mult pe familie și pe lucrurile de care sunt pasionat și la care mă pricep – case sustenabile, energii regenerabile, tehnologie. N-am să dau curs invitațiilor sau ofertelor care speculează imaginea de „băiat rău', bădăran și de misogin – consider că această imagine nu mă reprezintă, eu nu sunt și nu pot fi un astfel de personaj. Îi rog pe cei care și-au închipuit că pot reprezenta așa ceva să-și caute în altă parte exponenții. Într-un cuvânt, celor care se gândesc că voi profita de popularitatea pe care am căpătat-o în aceste zile pentru a-mi lărgi gama de preocupări, le spun că NU voi face asta'.

„Îmi pare tare rău. Am învățat foarte multe din această situație extremă și mi-aș dori să învețe și alții din ceea ce mi s-a întâmplat mie. Sper ca această dezbatere, care s-a stârnit, să fie de folos în cele din urmă tuturor. Sper să nu devină doar încă o întâmplare seacă de pe internet, în care toată lumea s-a implicat doar la nivel de comentarii dar nu am învățat de-ajuns cu toții', adaugă acesta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete