Florin Prunea, primele declarații despre problemele cu soția, după ce s-a aflat că au divorțat. „Nu mă mai înțeleg cu ea. E scandalul cât casa”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Florin Prunea, în vârstă de 57 de ani, confirmă probleme din căsnicia lui, după ce s-a spus că a divorțat de soție, după aproape 35 de ani de mariaj. Mărturisirea sinceră a fost făcută de fostul portar în cadrul emisiunii „Desafio: Aventura', ediția de luni seara, 23 februarie.

Adevărul a ieșit la iveală în Republica Dominicană, la filmările pentru Desafio, când Florin Prunea le-a mărturisit colegilor din tribul Norocoșilor că mariajul său era într-un punct critic.

„Suntem în șucăr (n.r. scandal) de un an de zile. Nu mă mai înțeleg cu ea. E scandalul cât casa. Ea este o femeie rănită și o femeie rănită este în stare să facă orice', a relatat cu sinceritate, Florin Prunea. După ce s-a întors acasă din Thailanda, Florin Prunea a luat decizia finală. Acesta a divorțat de Lidia

Povestea lui Florin și a Lidiei a început în 1988, într-o perioadă în care sportivul îşi construia cariera activând la Dinamo Bucureşti, iar femeia de lângă el îi era sprijin discret, dar constant. Trei ani mai târziu, în 1991, cei doi s-au căsătorit, convinși că au găsit echilibrul perfect.

Potrivit unor imagini făcute publice la sfârșitul anului trecut, Florin Prunea se pare că iubește deja cu o altă femeie, chiar dacă nu a anunțat în mod oficial că a divorțat de soția lui. Noua parteneră a lui Florin Prunea, care a postat pe Facebook pe 9 iulie 2025 că este într-o relație cu fostul portar al echipei naționale este Lăcrămioara Ursu, un om politic din Iași care s-ar fi angajat în administrație cu o diplomă falsă de facultate cumpărată din Republica Moldova, după cum afirmă jurnaliștii de la Ziarul de Iași.

Prunea la DesafioSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

După ce a făcut publică relația cu Florin Prunea, Lăcrămioara Ursu a început să posteze în mediul online atât fotografii alături de fostul portar și declarații de dragoste între ei, cât și imagini în care apare alături de alți foști mari sportivi. Semn că Florin Prunea a introdus-o deja în cercul lui de prieteni.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro