Fericirea se numeşte acasă

Micuţa Natalia trăieşte o poveste ca un film. Orfană din prima ei zi de viaţă, a găsit puterea de a-şi urma pasiunea pentru balet, a devenit imaginea operei „Parsifal” a lui Wagner şi şi-a împlinit visul de a găsi iubirea unei familii adevărate.

Când sunt mici, toate fetiţele cred că visează să fie balerine. Magie, graţie, foşnet de tutu, lumini, ropote de aplauze… Natalia Chiriac, fetiţa orfană devenită imaginea spectacolului „Parsifal”, pus în scenă la Ateneul Român de dirijorul Christian Badea, cel mai cunoscut dirijor român de operă din lume, nu face, desigur, excepţie. Doar că ea mai are un vis, poate mai adânc şi mai tainic: acela că va avea şi ea „o mamă şi un tată adevăraţi”, fiindcă pe cei naturali nu i-a cunoscut vreodată.

Un talent neobişnuit

Nati are 12 ani, este în clasa a şasea la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” din Capitală şi trăieşte cu dorinţa de a avea o familie. Fiindcă, de când se ştie, Natalia a fost „instituţionalizată” (Doamne, cât de oribil sună acest cuvânt pus ca o etichetă strâmbă pe sufletele multor copii), a fost „în grija statului” între pereţii unui orfelinat, un pat cu cerceaf din stambă şi o farfurie de mâncare oferită de milă, apoi în grija unui asistent maternal şi de trei ani într-un apartament social.

Ani întregi în care nu a ştiut să viseze şi să râdă, pentru că după ea nu va veni nimeni niciodată să o ia „acasă”. A mers cuminte la şcoală, a învăţat foarte bine, a primit şi premii, apoi a făcut şi vreo doi ani de arte marţiale, iar la îndemnul unei prietene a mers, cu doi ani în urmă, la balet.

Dansul i-a plăcut enorm şi a decis că asta vrea să facă în viaţă. Deşi o costă ani de sacrificiu şi de muncă continuă, o costă ore și ore de repetiții, picioare obosite, uneori vânătăi, dureri de spate şi de mușchi, toate departe de joaca pe afară cu alţi copii.

Dirijorul şi regizorul

Ca să-mi mai vorbească despre ea, trebuie să duc muncă de lămurire. Stă tăcută pe un scaun şi lasă mai mult să povestească privirea adâncă, verde. Nu fiindcă s-ar ascunde, ci dintr-o cuminţenie pe care i-au dat-o anii lungi petrecuţi la orfelinatul botezat modern „centru de plasament”.

Facem cunoştinţă şi vorbim, între mişcările pe care le are de exersat (deschidere, en dehors, coup-de-pied, sărituri, turaţie), şi, încet-încet, aflu povestea spectacolului „Parsifal”, a artistului extraordinar Christian Badea, care a descoperit ceva special în sufletul micuţei balerine orfane şi a decis ca simbolul lui Parsifal, „nevinovatul care salvează lumea”, să fie transmis prin chipul fetiţei, dar şi al fericirii nesperate, copleşitoare, pe care a întâlnit-o la capătul lunilor de repetiţii, când a aflat că va avea o familie.

Lumea, prin ochi de orfan

Experienţa reprezentaţiei, povesteşte Nati, a fost extraordinară şi ea a trăit totul cu o emoţie copleşitoare. Iar faptul că marele regizor Christian Badea a ales-o pe ea să devină imaginea-pereche a orfanului Parsifal, cel ale cărui inocenţă şi puritate sufletească îl ajută să descopere Graalul, potirul sfânt în care s-a scurs sângele lui Hristos, a fost o bucurie care i-a tăiat respiraţia.

Pentru mica balerină, ca şi pentru ceilalţi 11 colegi de la Liceul „Floria Capsali” aleşi alături de ea, să danseze în montarea wagneriană, a însemnat primul spectacol pe o scenă mare şi asta a încântat-o şi i-a oferit motivaţia unei munci suplimentare, pentru care crede că au fost cu toţii apreciaţi.

Pregătirile pentru „Parsifal” au debutat pentru tinerii balerini în luna iunie, iar cei 12 copii au repetat mai mult de două ore în fiecare zi, dar nimănui, spun cu toţii, nu i s-a părut greu.

Bun psiholog, Christian Badea le-a spus întâi povestea lui Parsifal şi i-a lăsat să descopere singuri interpretările ei simbolice, ca să poată simţi la rândul lor ce trebuie să redea acolo, pe scenă. Apoi le-a vorbit despre propria sa viziune asupra complexei creaţii şi despre cum şi-a imaginat că Mântuitorul poate fi o fată, nu neapărat un bărbat, ci o copilă orfană, la fel ca Parsifal cel ales să salveze lumea. Şi cum va transmite această idee, imaginea nevinovată a Nataliei şi frumuseţea tulburătoare a ochilor ei, dar şi sufletul special care se ghicea acolo, în adâncurile lor verzi.

A urmat apoi munca, grea, multă, fără pauze: repetiţiile, retuşurile finale, coordonarea cu muzica lui Wagner, intrările, ieşirile, racordurile paşilor. Spune, însă, că cel mai mult a impresionat-o concepţia unică a montării maestrului.

„Bravo, fetiţa mamei!”

Iar la final, la bisurile publicului, aflată încă sub impresia spectacolului din care făcea şi ea parte, Natalia a trăit o altă emoţie formidabilă. Christian Badea, venit pe scenă să primească aplauzele publicului, a chemat-o acolo pe micuţa balerină orfană şi a prezentat-o sălii ca pe imaginea-simbol a unui Parsifal unicat, trăitoare a unei poveşti de viaţă şi de talent, care l-a impresionat profund pe marele dirijor-regizor.

Tot atunci, acolo, sub luminile orbitoare ale reflectoarelor, Nati a aflat că visul ei de când se ştia pe lume, ţinut cu grijă, dar aproape fără speranţă în sufletul ei micuţ, se va împlini. Că va avea de-acum înainte o familie  adevărată care să-i ofere un cămin cald, să o iubească aşa cum merită şi să îi spună, seara, la culcare, cu dragoste: „Fetiţa mamei şi a lui tati”.

Sunt puţini cei care pot înţelege durerea din spatele unei astfel de speranţe.  Amintirile care dor, aşteptările nesârşite, tresărirea la auzul telefonului, dimineţile gri, felia de pâine şi cana de ceai călduţ cu gust de esenţă de rom şi poate un caiet cu câteva versuri şi cu urme de lacrimi pe pagini.

Micuţa balerină nu și-a mai putut stăpâni emoţiile, a simţit o căldură mare pe dinăuntru, cuvintele de spus i s-au părut prea puţine şi prea sărace şi doar lacrimile pe care le simţea în piept au pornit să-i curgă pe obraji. Lacrimi de fericire al căror gust nu îl mai simţise niciodată.

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: Alina Miron, Andrei Gîndac

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate