Cum să faci o impresie bună la interviu

junge Frau zeigt OK Zeichen yong business woman doing the ok sign

Prima impresie conteaza! Cel putin in cazul interviului de angajare. Pentru ca, daca in viata de zi cu zi ai suficient timp sa te redresezi dupa o greseala, in momentul in care te prezinti la un interviu pentru un job nou, lucrurile stau putin altfel.

In cautarea reusitei…

Cu totii suntem in cautarea jobului ideal, care sa ne pasioneze, sa ne ofere perspective, sa ne remunereze pe masura muncii depuse si sa ne ofere cadrul ideal de manifestare profesionala. Ai fost sunata deja pentru un interviu, de la compania mult visata! Asta inseamna ca CV-ul tau si scrisoarea de intentie te-au reprezentat bine si ca cel putin un pas spre acel job de vis este deja facut. Urmeaza insa partea dificila: confruntarea.

Una este sa stai acasa, la calculatorul propriu si sa gandesti strategii de prezentare si solutii pentru a te pune cel mai bine in valoare in fata celui de la recrutare de personal – adica acea persoana calificata pentru a decide (din zeci sau sute de candidati) daca esti apta sau nu pentru jobul scos la concurs – si altceva este sa stai fata in fata cu persoana respectiva.

Ce oferi tu in plus?

Se spune ca “a incerca sa obtii un serviciu nou, este ca si cum ai merge la o intalnire amoroasa”. Pastrand proportiile, evident. Insa ideea de baza e aceeasi – trebuie sa stii sa te pui in valoare in functie de persoana din fata ta, trebuie sa stii sa-i trezesti interesul fata de tine si de modul in care viitorul, raportat la persoana ta, ar putea sa fie avantajos pentru ambele parti.

In privinta asta, specialistii in domeniu au conchis: pentru a putea obtine postul pe care ti-l doresti, trebuie sa si raspunzi la cea mai importanta intrebare pe care ti-o va adresa potentialul angajator: ce poti sa ne oferi?.

Iar lucrul acesta il poti face intr-un singur mod: punandu-te in locul intervievatorului. Trebuie sa stii clar ce anume cauta, de fapt, firma respectiva pentru postul pus in discutie.

Trebuie sa cunosti, deci, datele companiei la care te prezinti pentru interviu: profilul firmei, serviciile si produsele pe care le ofera, pietele de desfacere interne sau internationale, veniturile anuale, strategia etc.

Cauta si vei afla

Informatii de acest gen poti gasi, de regula, pe internet. E simplu! Accesezi direct site-ul companiei in cauza sau dai un search pe unul dintre motoarele de cautare cunoscute, dupa numele firmei care te intereseaza.

Dupa ce te-ai pus la curent cu ce anume presupune activitatea in acest nou loc de munca, vei sti sa sintetizezi si un raspuns pertinent la intrebarea-cheie pe care am numit-o. Minutele interviului, (pentru ca este clar vorba de cateva zeci de minute, deci un timp precis, limitat, definitoriu!) trebuie, in ce te priveste, sa fie caracterizate de siguranta de sine (nu infatuare), pasiune pentru munca (nu bravada), dedicare si profesionalism 100%.

Si trebuie, in permanenta, sa te raportezi la obiectivele lor si la masura in care au o legatura cu realizarile tale profesionale de pana acum. “Competentele tale, ca angajat, permit firmelor sa fie mai riguroase in procesul de identificare, examinare si evaluare a personalului.”

Si, ulterior, sa fie valorificate. Pentru ca, in general, o companie care se respecta, investeste in angajati si ii pregateste in permanenta pentru rezultate viitoare care, in final, tot firmei ii vor aduce beneficii. E un lucru certificat deja: un angajat multumit si motivat, va da randament maxim.

La birou, evident!

In ce priveste discutia ta cu cel carete evalueaza, mai e un aspect foarte important de care trebuie sa tii cont: tonalitatea si modul de exprimare. Informatiile pe care le transmiti persoanei din fata ta trebuie formulate coerent, trebuie sa aiba context, trebuie sa sune natural.

Nu e cazul nici sa transformi interviul intr-o sedinta de cenaclu, dar trebuie sa faci o prezentare pertinenta, veridica si care sa aiba relevanta pentru compania care recruteaza. De pilda, nu intereseaza pe nimeni faptul ca ai facut cursuri de feng shui, daca tu tocmai ai aplicat pentru un post in contabilitate.

Oricum, cert este ca interviurile nu sunt tipice. Poti sa fii invitat la un interviu pentru o firma de recrutare, direct cu clientul, ori sa fii intervievat doar de persoana de la departamentul HR sau chiar de o comisie intreaga.

De asemenea, ti se pot pune intrebari pe diferite subiecte, poti fi lasata sa dezvolti motivul alegerii tale pentru acest job sau ti se poate prezenta un studiu de caz, pe care va trebui sa-l clarifici, argumentezi, incadrezi.

Indiferent de caz, este de preferat ca, pe tot parcursul interviului, sa ai in fata o copie a CV-ului, pentru ca iti va trasa cursul discursului; in plus, iti va aminti in permanenta ce anume trebuie sa punctezi, in functie de atuurile tale si de relevanta pe care o au acesteapentru jobul respectiv.

Tic, tac…

Si nu uita! Persoana din fata ta este foarte ocupata, are, in asteptare, inca alte cateva zeci de programari la interviu pentru acest post de vis; in plus, timpul alocat intrevederii se scurge cu repeziciune. Tocmai de aceea, nu trebuie sa te lasi intimidata. Este sansa ta si exista toate premisele sa reusesti – in fond, documentarea deja ai facut-o si de cunoscut te cunosti mai bine ca oricine. Bafta!

NU-uri esentiale

La un interviu, sub nici o forma, nu ai voie sa: intarzii, sa ai o atitudine pasiva si lipsita de entuziasm, sa dai raspunsuri evazive, sa ai un aspect neglijent, sa manifesti lipsa de interes, sa te prezinti nepregatita.

Daca nu stiai deja?

Fiecare detaliu conteaza! Inclusiv imbracamintea, incaltamintea, accesoriile, asa ca incearca sa nu-ti scape nimic din vedere. Si nu, nu e si un test pentru stilul tau vestimentar.

Dar angajatorul vede, si nu doar in atitudinea ta, ci si in vestimentatie, compatibilitatea pe care o ai cu spiritul promovat de companie si, nu in ultimul rand, importanta pe care o acorzi evenimentului in sine.

Asa ca e bine de stiut faptul ca in asemenea situatii alegerea potrivita o reprezinta o tinuta uni, costum de obicei, intr-o culoare cat mai neutra, de preferat negru. Daca optezi pentru un costum cu fusta, trebuie sa stii ca lungimea acesteia nu trebuie sa fie mai sus de nivelul genunchiului.

Evita orice poate fi ostentativ in vestimentatie sau accesorii si nu uita sa-ti cureti pantofii, pentru ca aparitia ta in fata celui care te va evalua sa fie una reusita.

Si ar mai fi ceva? Atunci cand dai mana cu intervievatorul, strange-i toata palma, zambeste degajat si pastreaza contactul vizual. Trebuie sa-ti faci simtita prezenta, ca de la egal la egal, in mod firesc. Pentru ca nu trebuie sa pierzi niciodata din vedere faptul ca, in definitiv, interesul si nevoia sunt bilaterale. Dovedeste ca tu esti persoana potrivita.

Autor: Delia Bratosin

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Cariera