Expresii care te pot descalifica la interviul de angajare

Text: Mihaela Pascari 

Interviul de angajare oferă angajatorului posibilitatea de a te cunoaște, de a descoperi ce personalitate ai. În același timp, candidatul se poate evidenția față de alți candidați. Totuși, contează felul în care te exprimi. Dacă spui lucrurile potrivite la momentul potrivit, s-ar putea să obții jobul dorit, indiferent de ce scrie în CV-ul tău. Există însă anumite expresii nepotrivite care te pot descalifica. Iată care sunt acestea!

Fraze pe care să nu le folosești la interviu

Discuțiile despre fostul angajator 

Fie că ai demisionat sau ai fost concediat de la jobul anterior, un recrutor dorește să cunoască motivul pentru care vrei să faci o schimbare. Când sunt puși în fața unei astfel de situații, mulți candidați sunt tentați să-și descarce frustrările pe care le-au avut la jobul anterior. E important să fii atent la cât de transparent expui motivele, dar și la felul în care le menționezi. Angajatorul este foarte sensibil față de modul în care vorbești despre fostul job, fostul manager, chiar și despre mediul de lucru în care ai lucrat. 

Pe de altă parte, răspunsurile pozitive la întrebările referitoare la fostul angajator pot oferi intervievatorului încrederea că vei fi un element important din cultura organizațională. Spre exemplu, poți folosi această exprimare: „M-am bucurat de timpul petrecut la fostul job, dar îmi doresc să aplic abilitățile și experiența pe care le-am dobândit într-o poziție de supervizare. Din păcate, angajatorul meu actual nu are niciun astfel de post disponibil'. 

 „Jobul este totul pentru mine'

Este bine să fii motivat pe parcursul interviului, să arăți entuziasmul și dorința de a lucra într-o companie, însă nu trebuie să exagerezi și să dai impresia unui workaholic. Pentru a a-ți arăta motivația, înlocuiește astfel de fraze excesive cu prezentarea rezultatelor pe care le-ai avut lucrând la proiectele anterioare. 

„Care sunt beneficiile pe care le voi obține?'

Negocierea salariului este ceva natural în procesul de recrutare, însă să întrebi despre valoarea tichetelor de masă, asigurarea de sănătate sau alte beneficii, încă de la prima discuție, până să te cunoască angajatorul, îți poate crea imaginea unui candidat care-și vede numai de propriul confort. 

Ar fi bine să aștepți până când vei primi o ofertă de muncă, înainte de a începe negocierile. Poți menționa această conversație spre sfârșitul interviului. Spre exemplu, poți încheia discuția cu: „Aștept cu nerăbdare să aud mai multe despre beneficii și compensații în timpul următoarei noastre conversații.'

„Aș vrea să am propriul meu birou.'

Dacă nu-ți place să lucrezi într-un open space, ar fi bine să abordezi acest subiect într-un mod cât mai discret. Decât să întrebi dacă poți lucra într-un birou separat, mai bine interesează-te  câte persoane lucrează în open space și dacă există posibilitatea să lucrezi de acasă sau din orice alt loc în care îți este confortabil. Totodată, poți spune de ce nu iubești să lucrezi în spații cu mulți colegi. Poate fi vorba despre faptul că-ți este greu să te concentrezi.  

Focus pe lipsa experienței

Dacă ești proaspăt absolvent și nu ai experiența necesară în CV, încearcă să te concentrezi asupra punctelor forte pe care le vei aduce în noul rol și asupra modului în care experiența și abilitățile pe care le ai vor adăuga valoare companiei. Când răspunzi la întrebări despre experiența relevantă, asigură-te că menționezi abilitățile transferabile care vor fi benefice pentru noul rol, cum ar fi abilitățile de comunicare, organizare sau gestionare a timpului. 

În cadrul unui interviu, fie că este pentru un job în IT, fie pentru unul în orice alt domeniu,  frazele pe care le spui trebuie cântărite cu atenție și trebuie evitată orice afirmație care îl poate pune pe angajator într-o situație delicată. Dacă încă nu ai fost chemat la un interviu în IT, poate că ai nevoie de un curs de formare. Spre exemplu, eJobs România îți pune la dispoziție cursuri gratuite, printr-un proiect cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. În funcție de abilitățile tale poți fie cursul cursul de tester, ideal dacă ești atent la detalii și la identificarea erorilor în site-uri sau cursul de Programator Java, ideal dacă ai înclinație spre design.

Cursurile au loc online, după job, de luni până vineri, între orele 17:00 / 17:30 și 20:00 / 20:30 (ora de începere se stabilește la prima oră de curs). Ele te ajută să faci reconversia către un job în domeniul IT, se desfășoară 100% online și te învață o abilitate practică, căutată pe piața muncii.

Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

SILVIU PETRESCU

[email protected]

0729.729.843

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Advertorial