EXCLUSIV Sandu Matei, cel mai cunoscut protestatar, ni se dezvăluie dincolo de aparenţe. GALERIE FOTO impresionantă

Sandu Matei

Luiza, Denisa și Sandy Matei: “Nu m-am temut nicio secundă de perspectiva de a-mi crește singur copiii”

Sandu Matei este una dintre figurile reprezentative și, pe alocuri, controversate ale protestelor. Firea rebelă și temperamentul coleric îl ajută să se facă ușor remarcat printre protestatari. E lesne să-ți dai seama că este un om ieșit din tipare. Altfel, fără bariere, liber, greu de supus…

La prima vedere, Sandu Matei (Sandy) pare un tip dur, inflexibil, incontrolabil, lipsit de scrupule și mai ales de sentimente. Nu ți-ai putea imagina că un om puternic, în care urlă spiritul civic și care nu obosește să pună la încercare vigilența forțelor de ordine, are slăbiciuni: cele două fiice, natura, agricultura și animalele. 

Discrepanța dintre imaginea pe care și-a creat-o protestatarul Sandy și imaginea omului Sandy, pe care o cunosc doar apropiații, este atât de mare încât nu are cum să nu te intrige. 

Sandu Matei a fost olimpic la matematică şi fizică

În copilărie, Sandy visa să ajungă boxer. Așa, ca Rocky Graziano, personajul principal din producția „Cineva acolo sus mă iubește“. Este povestea unui tânăr care, din cauza mediului în care trăiește, ajunge la închisoare. Viața grea pe care o duce printre pușcăriași și condițiile de detenție extrem de dure îl transformă într-un tip greu de stăpânit, indisciplinat și, totodată, îi stârnește interesul pentru box, ca formă de autoapărare.

Pe undeva, povestea lui Rocky pare să fie și povestea lui Sandy. Doar că Sandy nu a practicat doar box, ci aproape toate sporturile. Pasiunea pentru sporturi nu i-a anulat, însă, dragostea pentru învățătură. Lui Sandy i-a plăcut cartea și a fost olimpic la matematică și fizică.

Fire rebelă, nu s-a putut subordona la nesfârșit rigorilor sistemului de învățământ din perioada comunismului: „La 14 ani, împreună cu încă patru băieți, atrași fiind de mirajul visului canadian, am fugit de acasă. Voiam să urmăm exact traseul tatălui unuia dintre băieți, care reușise să fugă în Canada. Nouă nu ne-a ieșit, așa că a trebuit să ne întoarcem acasă.

Urma examenul de admitere la liceu, dar pentru că neglijasem complet școala, nu am reușit să intru la Liceul de Matematică-Fizică nr.3 (actualul “Al. I. Cuza” – n. red.), unde mi-aș fi dorit, și am intrat la un liceu mai slab. Eram în continuare rebel și indisciplinat și, nu de puține ori, am fost în situația de a fi exmatriculat. De fiecare dată, m-a salvat faptul că eram foarte bun la învățătură, rara avis într-un liceu nu foarte bine cotat”.

Sub ploaia de gloanțe, cu miros de sânge

În liceu, are un prim conflict cu un elev cu un an mai mare, Alexandru Radu Ionescu. Radu era și el un tip rebel și, ca și Sandy, ascultător fidel al posturilor Vocea Americii și Europa Liberă.

Pe 21 decembrie 1989, cele două posturi transmiteau evenimentele care se desfășurau la Comitetul Central:„Atunci ne-am hotărât să chiulim la ultima oră și să ne ducem în Piața Universității. Ne-am dat întâlnire cu mai mulți colegi, la ora 17.00, la metrou la Dristor, de unde urma să plecăm spre Universitate. Radu nu a venit la punctul de întâlnire. Atunci am hotărât să plecăm cu toții spre Piața Universității, sperând să-l găsim acolo. 

La Universitate, ne-am întâlnit cu alți colegi de-ai noștri care, printre hohote de plâns, ne-au anunțat că Radu a fost împușcat. L-am căutat printre răniți, dar nu era de găsit. Am rămas în Piață sub ploaia de gloanțe și, până spre ora 2 noaptea, am ajutat la ridicarea Baricadei. Personal, m-am ocupat mai mult să duc sticle de lapte la Baricadă.”

Sandu Matei

Imaginile care se derulau prin fața ochilor lui atunci i-au rămas adânc imprimate în memorie și le retrăiește intens ori de câte ori vorbește despre evenimentele din decembrie 1989. Vede încă ploaia de gloanțe și simte mirosul sângelui – proaspăt sau închegat.

Alexandru Radu Ionescu a fost primul mort al Revoluției: „Ulterior, am aflat din anchetă că Radu a fost împușcat în cap, călcat în picioare și târât până pe scările Teatrului Național. Acolo a fost și împuns cu baioneta”.

“O gașcă mare de golani au alungat sclavia”

Pe 22 aprilie 1990, aproximativ 20 de oameni au blocat rondul de la Universitate, declanșând cea mai amplă mișcare socială din perioada de tranziție postdecembristă. Debuta, astfel, Golaniada. Cele mai importante revendicări ale lor erau: aplicarea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, desființarea Decretului 473 care subordona TVR conducerii de partid și de stat, epurarea guvernului de nomenclaturiști, amânarea alegerilor, judecarea vinovaților de crimele din decembrie 1989.

„Evident, m-am alăturat și eu mișcării și mi-am întins cortul aici. Nopțile din Piața Universității erau cam cum sunt acum nopțile în Vama Veche. Se cânta la chitară muzică folk – Pațurcă era nelipsit dintre noi – făceam focuri de tabără. Printre noi erau și greviștii foamei, oameni foarte determinați, deciși să meargă până la capăt, care ajunseseră să cântărească 35-40 kg. Mergeam la ei și le duceam apă în care dizolvam vitamine.”

Dar imaginile transmise la televiziunea națională prezentau o realitate denaturată: „La televizor se dădeau imagini cu o Piață a Universității populată de oameni ai străzii, de copii ai străzii – pentru că atunci le dăduseră drumul din casele de copii. Veneau special să filmeze gunoaiele și, astfel, să discrediteze mișcarea. Părinții mei erau îngrijorați știindu-mă acolo. Îi rugam să vină și ei să vadă cu ochii lor adevărul, să nu creadă tot ce văd la televizor. Eu simțeam că trebuie să fiu acolo… spiritul lui Radu mă împingea să fiu acolo.”

Golaniada avea să se încheie pe 13-15 iunie, odată cu intervenția violentă a minerilor și a forțelor de ordine. 

Sandu Matei

În grădina din Sandy Land, pe care Sandy o îngrijește împreună cu Luiza și Denisa

Ultima experiență în stradă: sânge și panseluțe

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, şi-au făcut apariţia muncitorii de la IMGB: „I-am văzut în zare cum se apropiau. Luceau ca niște licurici. Erau înarmați cu răngi și chei franceze. Am apucat să dau anunțul în tabără și să ridic în brațe un grevist al foamei.”

Totuși, muncitorii s-au retras spre o zonă necunoscută, însă, în aceeași zi, au avut loc lupte între protestatari, pe de o parte, și trupele USLA și soldați, pe de altă parte: „Au fost aduse în Piață celebrele mașini bleu, care aveau portbagajele pline cu navete cu sticle incendiare. Am ajutat la căratul navetelor de la mașini, aflate în zona blocului Dunărea, la fântâna de la Arhitectură.

De aruncat, nu am aruncat cu sticle incendiare. Nu aveam voie și nici forța necesară s-o fac. În plus, exista o tehnică specială de aruncare, ca să nu riști să curgă benzina pe tine și să iei foc. Cei care au aruncat au fost cei din Poliție, însă la TVR se lansase versiunea că protestatarii au fost cei care au incendiat Piața.”

Pe tot parcursul acelei zile au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de ordine. Au fost incendiate autobuzele Poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI: „M-am îndreptat către sediul Poliției Capitalei. Totul ardea. Pe colț, către strada Eforie, mai erau câțiva soldați cărora oameni de bine le aduceau de mâncare. Începuse să se tragă. Se aruncau sticle incendiare către ei. Era o imagine dezolantă.

Un soldat de lângă mine a fost împușcat în gât. Am încercat să-i opresc sângerarea presându-i gâtul cu mâna. Îmi gâlgâia sângele printre degete. Am plecat spre casă plin de sânge din cap până-n picioare. A fost ultima mea participare în stradă. Experiența asta mă marcase mult prea tare… n-am putut duce mai mult de-atât”.

Sandu Matei

CITEȘTE CONTINUAREA PE PAGINA URMĂTOARE. CLICK AICI

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate