EXCLUSIV Sandu Matei, cel mai cunoscut protestatar, ni se dezvăluie dincolo de aparenţe

Sandu Matei
Luiza, Denisa și Sandy Matei: “Nu m-am temut nicio secundă de perspectiva de a-mi crește singur copiii”

Sandu Matei este una dintre figurile reprezentative și, pe alocuri, controversate ale protestelor. Firea rebelă și temperamentul coleric îl ajută să se facă ușor remarcat printre protestatari. E lesne să-ți dai seama că este un om ieșit din tipare. Altfel, fără bariere, liber, greu de supus…

La prima vedere, Sandu Matei (Sandy) pare un tip dur, inflexibil, incontrolabil, lipsit de scrupule și mai ales de sentimente. Nu ți-ai putea imagina că un om puternic, în care urlă spiritul civic și care nu obosește să pună la încercare vigilența forțelor de ordine, are slăbiciuni: cele două fiice, natura, agricultura și animalele. 

Discrepanța dintre imaginea pe care și-a creat-o protestatarul Sandy și imaginea omului Sandy, pe care o cunosc doar apropiații, este atât de mare încât nu are cum să nu te intrige. 

Sandu Matei a fost olimpic la matematică şi fizică

În copilărie, Sandy visa să ajungă boxer. Așa, ca Rocky Graziano, personajul principal din producția „Cineva acolo sus mă iubește. Este povestea unui tânăr care, din cauza mediului în care trăiește, ajunge la închisoare. Viața grea pe care o duce printre pușcăriași și condițiile de detenție extrem de dure îl transformă într-un tip greu de stăpânit, indisciplinat și, totodată, îi stârnește interesul pentru box, ca formă de autoapărare.

Pe undeva, povestea lui Rocky pare să fie și povestea lui Sandy. Doar că Sandy nu a practicat doar box, ci aproape toate sporturile. Pasiunea pentru sporturi nu i-a anulat, însă, dragostea pentru învățătură. Lui Sandy i-a plăcut cartea și a fost olimpic la matematică și fizică.

Sandu Matei

Colțul de Rai din Sandy Land

Fire rebelă, nu s-a putut subordona la nesfârșit rigorilor sistemului de învățământ din perioada comunismului: „La 14 ani, împreună cu încă patru băieți, atrași fiind de mirajul visului canadian, am fugit de acasă. Voiam să urmăm exact traseul tatălui unuia dintre băieți, care reușise să fugă în Canada. Nouă nu ne-a ieșit, așa că a trebuit să ne întoarcem acasă.

Urma examenul de admitere la liceu, dar pentru că neglijasem complet școala, nu am reușit să intru la Liceul de Matematică-Fizică nr.3 (actualul Al. I. Cuza' – n. red.), unde mi-aș fi dorit, și am intrat la un liceu mai slab. Eram în continuare rebel și indisciplinat și, nu de puține ori, am fost în situația de a fi exmatriculat. De fiecare dată, m-a salvat faptul că eram foarte bun la învățătură, rara avis într-un liceu nu foarte bine cotat'.

Sub ploaia de gloanțe, cu miros de sânge

În liceu, are un prim conflict cu un elev cu un an mai mare, Alexandru Radu Ionescu. Radu era și el un tip rebel și, ca și Sandy, ascultător fidel al posturilor Vocea Americii și Europa Liberă.

Pe 21 decembrie 1989, cele două posturi transmiteau evenimentele care se desfășurau la Comitetul Central:„Atunci ne-am hotărât să chiulim la ultima oră și să ne ducem în Piața Universității. Ne-am dat întâlnire cu mai mulți colegi, la ora 17.00, la metrou la Dristor, de unde urma să plecăm spre Universitate. Radu nu a venit la punctul de întâlnire. Atunci am hotărât să plecăm cu toții spre Piața Universității, sperând să-l găsim acolo. 

La Universitate, ne-am întâlnit cu alți colegi de-ai noștri care, printre hohote de plâns, ne-au anunțat că Radu a fost împușcat. L-am căutat printre răniți, dar nu era de găsit. Am rămas în Piață sub ploaia de gloanțe și, până spre ora 2 noaptea, am ajutat la ridicarea Baricadei. Personal, m-am ocupat mai mult să duc sticle de lapte la Baricadă.'

Sandu Matei

Imaginile care se derulau prin fața ochilor lui atunci i-au rămas adânc imprimate în memorie și le retrăiește intens ori de câte ori vorbește despre evenimentele din decembrie 1989. Vede încă ploaia de gloanțe și simte mirosul sângelui – proaspăt sau închegat.

Alexandru Radu Ionescu a fost primul mort al Revoluției: „Ulterior, am aflat din anchetă că Radu a fost împușcat în cap, călcat în picioare și târât până pe scările Teatrului Național. Acolo a fost și împuns cu baioneta'.

O gașcă mare de golani au alungat sclavia'

Pe 22 aprilie 1990, aproximativ 20 de oameni au blocat rondul de la Universitate, declanșând cea mai amplă mișcare socială din perioada de tranziție postdecembristă. Debuta, astfel, Golaniada. Cele mai importante revendicări ale lor erau: aplicarea punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, desființarea Decretului 473 care subordona TVR conducerii de partid și de stat, epurarea guvernului de nomenclaturiști, amânarea alegerilor, judecarea vinovaților de crimele din decembrie 1989.

„Evident, m-am alăturat și eu mișcării și mi-am întins cortul aici. Nopțile din Piața Universității erau cam cum sunt acum nopțile în Vama Veche. Se cânta la chitară muzică folk – Pațurcă era nelipsit dintre noi – făceam focuri de tabără. Printre noi erau și greviștii foamei, oameni foarte determinați, deciși să meargă până la capăt, care ajunseseră să cântărească 35-40 kg. Mergeam la ei și le duceam apă în care dizolvam vitamine.'

Dar imaginile transmise la televiziunea națională prezentau o realitate denaturată: „La televizor se dădeau imagini cu o Piață a Universității populată de oameni ai străzii, de copii ai străzii – pentru că atunci le dăduseră drumul din casele de copii. Veneau special să filmeze gunoaiele și, astfel, să discrediteze mișcarea. Părinții mei erau îngrijorați știindu-mă acolo. Îi rugam să vină și ei să vadă cu ochii lor adevărul, să nu creadă tot ce văd la televizor. Eu simțeam că trebuie să fiu acolo… spiritul lui Radu mă împingea să fiu acolo.'

Golaniada avea să se încheie pe 13-15 iunie, odată cu intervenția violentă a minerilor și a forțelor de ordine. 

Sandu Matei

În grădina din Sandy Land, pe care Sandy o îngrijește împreună cu Luiza și Denisa

Ultima experiență în stradă: sânge și panseluțe

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, şi-au făcut apariţia muncitorii de la IMGB: „I-am văzut în zare cum se apropiau. Luceau ca niște licurici. Erau înarmați cu răngi și chei franceze. Am apucat să dau anunțul în tabără și să ridic în brațe un grevist al foamei.'

Totuși, muncitorii s-au retras spre o zonă necunoscută, însă, în aceeași zi, au avut loc lupte între protestatari, pe de o parte, și trupele USLA și soldați, pe de altă parte: „Au fost aduse în Piață celebrele mașini bleu, care aveau portbagajele pline cu navete cu sticle incendiare. Am ajutat la căratul navetelor de la mașini, aflate în zona blocului Dunărea, la fântâna de la Arhitectură.

De aruncat, nu am aruncat cu sticle incendiare. Nu aveam voie și nici forța necesară s-o fac. În plus, exista o tehnică specială de aruncare, ca să nu riști să curgă benzina pe tine și să iei foc. Cei care au aruncat au fost cei din Poliție, însă la TVR se lansase versiunea că protestatarii au fost cei care au incendiat Piața.'

Pe tot parcursul acelei zile au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de ordine. Au fost incendiate autobuzele Poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI: „M-am îndreptat către sediul Poliției Capitalei. Totul ardea. Pe colț, către strada Eforie, mai erau câțiva soldați cărora oameni de bine le aduceau de mâncare. Începuse să se tragă. Se aruncau sticle incendiare către ei. Era o imagine dezolantă.

Un soldat de lângă mine a fost împușcat în gât. Am încercat să-i opresc sângerarea presându-i gâtul cu mâna. Îmi gâlgâia sângele printre degete. Am plecat spre casă plin de sânge din cap până-n picioare. A fost ultima mea participare în stradă. Experiența asta mă marcase mult prea tare… n-am putut duce mai mult de-atât'.

Sandu Matei

CITEȘTE CONTINUAREA PE PAGINA URMĂTOARE. CLICK AICI

Sandu Matei

A doua zi, au venit minerii din Valea Jiului. Agresiunile au continuat. Liderii protestatarilor și intelectualii au fost bătuți, urcați în dube, interogați ore în șir: „La scurt timp, am trecut prin Piață. În zona unde fuseseră așezate corturile, acum erau plantate panseluțe'.

4 luni de azil politic în Germania

Sandu Matei a continuat să fie atras de mirajul străinătății. La 18 ani, a decis să fugă în Germania împreună cu alți prieteni: „Trebuia să dau Bacalaureatul, apoi să fug în Germania. Dar pentru că reușisem să strâng bani mai repede, am plecat înainte de susținerea Bacului. Am făcut 10 zile pe drum, până în Germania.

Am mers cu trenul până la Oradea, apoi am luat un autocar până în Cehia. La vamă, cehii nu ne-au dat voie să trecem, așa că ne-am întors în Slovacia. De acolo, am plecat în Polonia. Din Varșovia, am luat trenul până în munți, urmând să trecem în Germania prin munți. Nu am reușit, așa că ne-am întors într-o zonă unde am fi putut trece granița prin apă. Când să intrăm în Germania, vameșii polonezi ne-au arestat.'

Nu au fost reținuți decât câteva ore. Apoi și-au primit pașapoartele înapoi și, odată cu ele, și interdicția de a mai intra în Polonia. Trebuiau să părăsească țara în 24 de ore: „Banii se împuținau. Fără bani, nu prea aveam cum să părăsim țara în 24 de ore. Dacă nu plecam în acest răstimp, riscam 3 ani de pușcărie. Nu mai aveam nimic de pierdut, așa că am încercat din nou să trecem granița prin apă către Germania. Însoțiți de o călăuză, de data asta am reușit. Am fost preluați de o mașină, cu destinația finală Berlin. După o oră jumate, însă, am rămas fără benzină, așa că am fost lăsați în Chemnitz.'

După o scurtă perioadă de azil politic în Chemnitz, Sandu Matei a fost transferat la Dresda: „Condițiile de azil aici erau mult mai bune. Aveam libertatea să fac orice. Trebuia doar să spun când plec și să mă vadă când mă întorc. După 4 luni, însă, mi-am pus în cap să plec la Dortmund. Aveam un prieten acolo. Aveam unde sta, găsisem și de muncă. Am reușit să fug din Dresda, să ajung în Dortmund, dar la o legitimare de rutină în Dortmund a trebuit să le prezint documentația de azilant în Dresda.'

Sandu Matei

A urmat repatrierea. Timp de 20 de zile, Sandy a fost ținut într-un centru de azilanți, împreună cu alți români și bulgari. În momentul în care s-a atins numărul de persoane care să ocupe un avion, au fost repatriați. 

Întors în România, Sandy a decis să-și dea Bacul. Perioada Bacului trecuse, însă. Ar fi putut aștepta sesiunea din anul următor, însă se temea că ar fi pierdut legătura cu școala și ar fi uitat materia. Așa că a reușit să-și aranjeze să rămână repetent: „În noua clasă, toți știau că-s repetent și, evident, nimeni nu se aștepta să învăț bine. Ei, bine, i-am surprins. Continuam să fiu bun, în special la matematică și fizică, materii care mi-au plăcut dintotdeauna'.

A lucrat ca tehnician de devize și măsurători în construcții

După finalizarea studiilor liceale, Sandu Matei s-a înscris la o școală de subingineri. A absolvit cu 9,25 și s-a angajat la TMUCB (Trustul de Montaj Utilaj Chimic București), ca tehnician de devize și măsurători în construcții: „Mă ocupam de multe: de la consumul de material până la prețul final. Șefii mă apreciau și aveau încredere în mine, așa că mă trimiteau la licitații. La un moment dat, mi s-a promis un procent de 5% dintr-o licitație câștigată. Acest procent nu a fost, însă, consemnat în niciun înscris. Am bătut palma și am mers pe încredere.'

Sandy nu a mai intrat, însă, niciodată în posesia celor 5%. În semn de protest, a demisionat de la TMUCB. Ulterior, Sandy a lucrat la TeleEurobingo Show. Vindea cartoane: „Eram plătit în funcție de numărul de cartoane pe care le vindeam. În București, vindeam câte 200 de cartoane pe zi. Atunci am plecat la Pitești. Piteștenii știau de emisiune de la televizor, dar la ei în oraș nu exista posibilitatea să-și achiziționeze cartoane. Așa că de la 200 de cartoane vândute zilnic în București, am ajuns să vând două-trei calupuri de cartoane (un calup avea 5.000 de cartoane – n. red.) la Pitești'.

Sandu Matei

Emisiunea TeleEurobingo a fost suspendată, iar Sandy și-a căutat alt drum. S-a angajat la sticlărie, în design. Făcea atât obiecte din sticlă, cât și aparatură de laborator: „Era o meserie nouă, care-mi plăcea. Și făceam bani din ea. Îmi făceam norma de lucru timp de 8 ore, cât era programul, apoi lucram pentru mine. Mă apuca dimineața făcând
obiecte de sticlă pe care apoi le vindeam.

Cam tot acum am reușit să-mi cumpăr prima garsonieră, pe care am închiriat-o. Apoi, bunica s-a mutat la noi și mi-a cedat garsoniera în care stătuse ea. Am închiriat-o și pe asta. Din chirii, din muncă, am reușit să strâng suficienți bani încât să-mi cumpăr a treia garsonieră. Puneam ban peste ban, nu mă mai lăfăiam. Mă liniștisem. Deja îmi trăisem nebuniile'.

Dorul de liniște și armonie

În 1996, Sandy își cunoaște viitoarea soție: „Eu eram Golan, aveam nevoie de liniștea pe care mi-ar fi putut-o oferi o familie. Eram în căutarea echilibrului'.

3 ani mai târziu, se năștea prima fiică. Luiza are acum 19 ani, a luat Bac-ul cu 8.30 și a dat admitere la SNSPA. În 2006, s-a născut Denisa.

Sandu Matei

În livada din Sandy Land sunt peste 300 de pomi fructiferi

În 2008, după un divorț în care s-a reprezentat singur, Sandy a obținut custodia copiilor: „Am fost al doilea tătic care a câștigat copiii în instanță și primul tătic care i-a câștigat fără avocat. Până atunci, tăticii erau discriminați în justiție. Aveam școala vieții. Știam foarte bine ce aveam de făcut. Le-am dat o educație corectă. Nu le-am îngrădit libertățile. Le-am educat în așa fel încât să știe să se facă respectate. Cel mai important lucru pe care l-au învățat de la mine este să nu mintă. Ele știu că, odată lansată o minciună, oricât ai încerca să o demontezi ulterior, asupra ta va plana tot timpul îndoiala.'

La divorț, Luiza avea 9 ani, Denisa, doar 2. Fiind conștient că experiența divorțului este una extrem de traumatizantă pentru copii, Sandy a făcut tot ce i-a stat în puteri să diminueze efectele acestuia asupra copiilor: „După divorț, mi-am luat fetele și am plecat la Paltinu (jud. Prahova). Am construit acolo un camping de la zero. Scopul meu era să-mi țin copiii în mijlocul naturii, să socializeze cu oamenii, să stea departe de televizor. Stăteam la Paltinu cât ținea vacanța mare'.

Sandu Matei

Sandy Matei, mamă și tată pentru fetele lui

Colțul de Rai din sectorul 3 al Capitalei

Nu mai departe de acum 4 ani, undeva în apropierea Dâmboviței, în sectorul 3, exista un teren viran, o veritabilă groapă de gunoi. Există și acum, dar suprafața lui s-a micșorat considerabil. 2.500 de metri pătrați din acel teren au devenit, în 2014, proprietatea lui Sandy.

În prezent, aici este un mic Paradis verde, botezat „Sandy Land'.Sandy a venit aici doar cu o rulotă, un patent și un ciocan. În scurt timp, a ridicat o locuință, a cultivat pomi fructiferi și legume și a plantat flori. Nu avea deloc cunoștințe de agricultură, a cules informații de ici, de colo, le-a pus în practică, a muncit cot la cot cu fetele și a reușit să-și împlinească un vis vechi, acela de a avea un „la mine la țară'.

Sandu Matei

„Sunt un om credincios. Tot ce fac, fac cu credință în Dumnezeu. Duminică de duminică, merg cu fetele la biserică. Nu pentru a-I cere lui Dumnezeu lucruri, ci pentru a-I mulțumi pentru tot ce am. Am întâmpinat o mulțime de greutăți în cei 44 de ani de viață, dar am convingerea că greutățile vin pentru ca, ulterior lor, să vezi viața mai frumoasă.'

Foto: Adrian Manolache

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate