EXCLUSIV: HOROSCOP 2021 – Anul marilor provocări

Horoscop 2021.  Se anunță un an al frământărilor și al tensiunilor de amploare, un an al provocărilor personale, sociale și de carieră. Astrologic, el este marcat de intrarea lui Jupiter și Saturn în Vărsător și guvernat – pentru toate zodiile – de careurile lor cu Uranus, aflat în Taur. Perioadele cu cele mai puternice influențe asupra vieților noastre sunt: 13 – 22 ianuarie, (careul Jupiterian) apoi 6 februarie – 3 martie, 1-26 iunie și 16-24 decembrie (careul Saturnian).

Berbec – Schimbări

Finalul lui 2020 a fost dificil dar nu te lăsa doborâtă: cea mai grea perioadă a trecut. De la începutul anului, până către mijlocul său, nativii au probleme ușoare de sănătate și mici disconforturi la locul de muncă, dar noul an îți aduce noi oportunități, schimbări profesionale și perspective de calitate. Un an deschis pentru creativitate și de lucrul în echipă. Conjuncturile astrale indică posibile schimbări de locuință sau de loc de muncă. Noi prieteni apar în viața ta și ocazii dese de comunicare, distracție și stimulare mentală. Firea ta romantică te va împinge să te îndrăgostești mai repede decât ar trebui, dar dacă îți controlezi emoțiile vei scăpa de capcana unor amoruri false. Oportunități serioase de căsătorie apar, pentru nativii singuri, după mijlocul lunii septembrie, când se va manifesta preocuparea lor pentru spiritualitate, activitățile de grup și cele pe plan social și sentimental.

Taur – Politică

2021 este anul Taurilor. Este anul care va marca succesul pe mai multe planuri. Femeile Taur vor avea nevoie de o permanentă schimbare, mișcare și comunicare pentru a se simți provocate, iar o combinație de inteligență, elocvență, spirit și farmec te va servi foarte bine. Domeniile de succes ale anului pentru tine pot fi literatura, teatrul sau chiar viața politică. Un an ceva mai greu pe plan intelectual, va fi o luptă pentru a găsi mai multă putere de învățare și a-ți îmbogăți cunoștințele dar fii fără grijă, vei reuși în final. Vei avea parte de schimbări și de flexibilitate, iar dacă îți vei gestiona emoțiile cu calm, vei găsi și echilibrul în viața personală. Familia și prietenii vor fi o prioritate clară pentru tine, însă alege fără ezitare relațiile constante și sigure și mediul în care te simți în siguranță. Securitatea și fidelitatea trebuie să fie cele mai importante aspecte în relația ta. Înainte de 25 septembrie vei găsi căi de împlinire pentru creativitate, copii, sănătate, loisir, iar după această dată, astrele sunt favorabile plăcerii și imaginii personale.

Gemeni – Echilbru

Schimbare pe majoritatea planurilor. Nativii sunt printre favoriții anului 2021 și vor avea parte de o schimbare profesională, poate chiar în străinătate, ce va aduce împlinirea într-o carieră dorită. Îți vor fi solicitate mai mult creativitatea și libertatea de exprimare, dar pare că va implica și ajutorul partenerului. Totuși, ține cont de eclipsele de pe parcursul anului, pentru că te pot marca negativ. Se întrevăd și unele probleme financiare, ce vor necesita o reorganizare a bugetelor și chiar eșalonarea cheltuielilor dar vei găsi echilibrul și vei trece ușor peste greutăți. În relație, păstrează viu romantismul apelând la gesturile mici și sentimentale și lasă la vedere partea feerică, incitantă și complexă a personalității tale. Succesul va veni aproape singur.

Rac – Responsabilități

Un an solicitant pentru nativii Raci. Social, profesional și sentimental. Cu Saturn cantonat în harta astrală vei fi obligată să te reinventezi puțin, pentru a ocoli capcanele pe care ți le va așeza în drum, să-ți adaptezi imaginea, să fi mai preocupată de devenirea profesională și statutul financiar și să îți asumi mai multe responsabilități. Pentru tine, 2021 va fi un an în care vei fi nevoită să faci ce trebuie nu ce simți. Horoscopul indică, după 25 septembrie, focusarea energiei pe casă, familie și pe problemele emoționale, iar pentru o parte dintre nativi, preocuparea pentru schimbarea dietei pentru a beneficia de o viață sănătoasă. Începutul verii îți va aduce un angajament pe termen lung în ceea ce privește viața profesională dar și o sporire a obligațiilor. Sentimentele și emoțiile vor fi eclipsate de responsabilități, dar manevrate strategic îți vor asigura depășirea provocărilor, putere, sănătate și prosperitate.

Leu – Sentimente

Pentru Leoaice 2021 este un an de prosperitate, deși nu va fi un an tocmai ușor. Harta astrală se luminează anul acesta, aproape toate planetele ies din alinierea lor stresantă, ceea ce indică sănătate și vitalitate dar și tendințe financiare în creștere accentuată pentru cea mai mare parte a anului. Nu te mulțumi cu jumătăți de măsura, evită stresul și emoțiile negative, urmează-ți deviza zodiei: totul sau nimic și vei afla echilibrul trecând cu bine peste toate încercările. Intensitatea și pasiunea care se manifestă în fiecare aspect al vieții tale vor influența major și în bine viața ta semtimentală. Creativitatea personală se revigorează și se aprofundează iar sentimentul de bucurie a vieții devine foarte important. O schimbare sentimentală se anunță: planeta Dragostei se va muta din Casa a VII-a în Casa a VIII-a, ceea ce indică clar spiritualizare și stabilitate în dragoste.

Fecioară – Romantism

Fecioarele, modeste și timide dar cu siguranță niciodată hipersensibile, au în horoscopul lui 2021 toate conjuncturile cosmice favorabile unui an cu succese majore și reușite în materie de dezvoltare personală dar și de parteneriate și relații. Intimitatea și relațiile amoroase sunt principalele atuuri pe care ți le oferă destinul în acest an. Ai început să simți schimbarea încă din septembrie anul trecut și ea va contiuna și în 2021, accelerându-se pe măsură ce planeta ta de Dragoste, Uranus, se mută ferm, pentru șapte ani, în Casa Căsătoriei. Știi că romantismul este foarte important pentru tine dar, alege cu grijă: poate e mai bine să preferi singurătatea decât compania unei persoane nepotrivite. Horoscopul tău îți prezice în acest an, schimbare, iar nativii trebuie să se adapteze schimbării, pentru a trece cu brio de încercările destinului. Cea mai norocoasă perioadă a ta va fi finalul anului 2021.

Balanță – Carieră

Aspectele astrale indică pentru Balanțe, un an extrem de creativ și artistic cu realizări de planuri, câștiguri în multe sectoare ale vieții și multe proiecte noi, ce vor putea fi puse în aplicare. Așteaptă-te la beneficii, din februarie până în aprilie, prin intermediul partenerului sau unui prieten apropiat, iar dincolo de aprilie nativii vor întâlni oportunități la care nu s-ar fi gândit și care le vor extinde aria de interese. Multiple ocazii de dezvoltare profesională, se întrevăd, din septembrie, în semnul Balanței și tot acum e momentul propice pentru a te lansa într-o afacere. Anul trecut, ai încercat să-ți faci munca cât mai plăcută și cu accesul către o carieră importantă și ambițioasă. Iar progresele te-au uimit și pe tine. Anul acesta vei continua, cu exigență și pretenții din partea ta și cu și mai multe aprecieri din partea șefilor, deschizând calea unei cariere importante. Ai grijă însă să cauți calea de a echilibra exigențele carierei și cerințele vieții de familie, mai cu seamă după 25 septembrie când Jupiter se mută în semnul tău natal.

Scorpion – Creativitate

Este anul schimbării pentru tine. Este un an ideal pentru a te rupe de trecut și a căuta propriile căi de a schimba lucrurile care te-au nemulțumit. Și în sfera profesională fie în cea familiară. Nativii din Scorpion vor simți îmbunătățirea energiilor armonioase care le guvernează harta astrală, încă de începutul anului, cu aspecte maxime din martie până în septembrie. În partea a doua a anului intri într-o perioadă extrem de creativă a vieții tale când te vei concentra mai mult pe propria bucurie și pe evidența faptului că tu ești cea mai importantă persoană din lume. Nu trebuie să fii neapărat artistă profesionistă pentru asta și poate nu ar fi o idee rea să te dedici unui hobby pe care îl tot simți, de multă vreme, agățat de suflet. Realizări multiple dacă alegi să lucrezi împreună cu o mică echipă de prieteni apropiați, condiția însă, este să te concentrezi pe esența problemei și să ignori tot ce crezi că este de prisos. Nativa Scorpion, cea mai sexy și mai misterioasă femeie dintre cele 12 semne ale zodiacului, va întâlni persistent tema astrală a dragostei și sentimentelor în perioada de toamnă-iarnă a anului.

Săgetător – Relații

Nu este un dificil, ci dimpotrivă, unul în care vei afla o mulțime de ocazii, dar pe care ești în pericol de a le rata. Cu accent deosebit pe dezvoltarea profesionale și a relațiilor sociale. Atenție mare, deci! Apelează mai des la abordarea directă și onestă a lucrurilor, fă-o să fie o calitate de admirat și bucură-te și profită la maximum de orice oportunitate. Ești un semn de foc și ai un temperament aprig, dar va trebui să mai domolești, cel puțin anul acesta, nevoia de evadare din cotidian care este în general puternică la nativivi zodiei. Viața socială va cunoaște o efervescență către toamna lui 2021 când Jupiter, planeta Guverantor, se muta în Balanță, dar asta nu va însemna neapărat o dragoste romantică, ci poate o prietenie adevărată, căci vei întâlni oameni cu interese similare cu ale tale. În plus, anul acesta, Uranus, planeta Schimbării și Experimentului, trece în Casa a IV-a, iar horoscopul tău arată concentrarea tot mai accentuată către rezolvarea problemelor emoționale și familiale.

Capricorn – Învățământ

Dacă sănătatea și munca au fost prioritățile tale pentru 2020, anul acesta, conjuncturile astrale te conduc, aproape exclusiv, către sfera socială și a familiei. Va fi anul căsatoriei pentru mulți nativi ai celui de-al zecelea semn din zodiac, iar pentru alții un an al eliberării de depresie și emoții negative, un an de respiro când vor căuta și vor găsi odihna și starea de bine a trupului și sufletului. Vei remarca o scădere a importanței pe care o acorzi banilor- deși ei vor rămâne un deziderat impotrtant în viața ta- în schimbul unui interes sporit către devenirea intelectuală. Horoscopul tău indică un an de studiu, un an de dezvotare mentală, cu realizări importante în domeniile predării mai cu seamă în învățământul superior și parțial al marketingului și vânzărilor. Va fi un an favorabil călătoriilor în străinătate, iar dar după 25 septembrie vei remarca un interes reînnoit și reralizări importante în privința carierei și a statului social.

Vărsător – Avere

Un an bun per ansamblu, dar nu excesiv, cu accent pe aflarea stabilității în viață. Eclipsele ce vor avea loc în semnul Vărsătorului, desemnează cele mai bune șanse pentru noi oportunități și începuturi spectaculoase. A trecut perioada lecțiilor de libertate și vei fi axată mai mult pe câștig și acumulare. Deschideri către afaceri de succes, cu bătaie mai lungă, dar și către exploatarea laturii sentimentale, mai cu seamă către finalul anului. Nu ezita prea mult în fața oportunităților de câștig și de sporire a averii materiale. chiar dacă asta înseamnă perspectiva unei perioade de muncă serioasă. Ocaziile de distracție și deschidere către redescoperirea iubirii se vor ivi abia după 25 septembrie când Jupiter intră în Balanță și nu vor fi, sub nici o formă, de neglijat. Nu te abandona însă, îndrăgostirii ușoare, iubirea nu este distracție chiar dacă pare că menține lucrurile interesante. Lasă-ți timp pentru a găsi o conexiune emoțională și pentru a căpăta încredere în celălalt.

Pești – Avantaje

În 2021 Uranus intră în semnul tău zodiacal și va rămâne acolo pentru o perioadă mai lungă. Asta îți va aduce o perioadă interesantă dar agitată, cu multe atuuri pe care însă, va trebui să le folosești cu grijă pentru a te aduce unde îți dorești. Pot apărea evenimente noi și neobișnuite, experiențe care să învingă rutina, chiar tendințe rebele, o căsătorie, relații semnificative, noi parteneriate de afaceri și noi prietenii. Încrede-te în intuiția ta, folosește în toate ocaziile capacitatea de a citi limbajul trupului și comunicarea non verbală și fă conexiunile necesare. Vei descoperi că mulți oameni nici nu le sesizează și asta îți va aduce avantaje importante și șanse bune de rezolvare a unor probleme în relațiile de dragoste și pe plan financiar. Sănătatea te va lăsa să resimți o perioadă de disconfort în prima partea anului, dar treptat lucrurile vor reveni de la sine, fără a fi nevoie să apelezi prea mult la medici. Vei avea de luat o decizie privind relațiile la mare distanță, la finalul lunii mai, iar în familie vei aborda hotărâri comune importante, în august și septembrie.

Foto: 123rf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Horoscop