Este frumoasă de pică, dar a ales să dirijeze circulația. Cum arată polițista cu cei mai frumoși ochi?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

Este frumoasă de pică, are niște ochi luminoși și pătrunzători și deși calitățile fizice ar fi putut să reprezinte un avantaj în alegerea unei alte meserii, Oana și-a dorit să fie agent de circulație. În calea visului ei nu a stat nimeni, chiar dacă i s-a spus de multe ori că această meserie nu este una tocmai ușoară și că s-ar potrivi mult mai bine unui bărbat.

Povestea Oanei a fost făcută publică pe pagina de facebook a Ministerul Afacerilor Interne. Tânăra polițistă a fost elevă la Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina, iar în momentul în care a fost pusă în situația de a face o alegere în ceea ce privește cariera ei, Oana nu a stat pe gânduri nici măcar un minut. Polițista cu cei mai frumoși ochi a ales să înfrunte gerul, ninsorile, ploile sau canicula și și-a dorit să își desfășoare activitatea în stradă, dirijând circulația.

Este frumoasă de pică, dar a ales să dirijeze circulația

„Pe Oana am întâlnit-o prima dată anul trecut. Era elevă la Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina..
-Ce specializare ți-ai ales?
-Poliție Rutieră.
-Ești sigură? Iarna nu este chiar așa ușor.
-Nu am o problemă cu temperatura cât timp acesta este visul meu… vreau să fiu polițist la rutieră.
Astăzi am reîntâlnit-o în mijlocul Bucureștiului. Ningea…
-Este prima iarnă ca polițist. Ți-am spus că nu este ușor.
-Păi, iarna nici nu a început!
-Nu îți este frig?
-Cum să îmi fie frig? V-am zis că este visul meu… eu chiar nu mă văd făcând altceva!

Apoi și-a ridicat fularul și a plecat spre mijlocul intersecției. Când o să o vedeți în trafic să știți că omul acesta chiar lucrează din pasiune. Să nu vă lasați înșelați de ochii ei, cu siguranță văd tot ce se întâmplă…”

Foto: facebook

Citește și:

Învățătoarea care revoluționează sistemul de învățământ românesc. A experimentat o nouă metodă de predare pe elevii ei și a avut rezultate spectaculoase

Povestea femeii care s-a prăbușit și a renăscut din propria cenușă. Cele 3 lucruri care ne controlează viața

Locuiesc în Spania, dar sufletul meu a rămas acasă… în România.' Povestea emoționantă a unei femei din comunitatea de români din Madrid

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Mai multe din Povesti adevarate