Erkan Yildirim: „Simplitatea câștigă teren. Devine o experiență în sine…”

Erkan Yildirim este director general și membru în board-ul lanțului hotelier Rixos, unul dintre cele mai căutate hoteluri de către români. Așa cum ne-a mărturisit, dl.Yildirim vizitează des România și este uimit de diversotatea culturală din țara noastră.

Hotelurile Rixos sunt un vârf de lance pentru experiența unui sejur de cinci stele, în toate țările unde există acest brand hotelier. Și totuși, de ce nu putem vorbi despre un restaurant cu stele Michelin arondat grupului Rixos în Egipt?

Da, aveți dreptate, ne-am gândit și noi la asta și avem în plan dezvoltarea unui segment de fine&exclusive cuisine în interioriul Rixos. Plănuim să aducem chefi cu stele Michelin în restaurantele a la carte, mai ales că avem nouă tipologii de bucătărie internațională. Calitatea este principala noastră carte de vizită, deci, da… pandemia ținut un pic planurile noastre pe loc.

Pe când un Hotel Rixos în România?

Momentan nu suntem prezenți în țara dumneavoastră, poate și din cauza faptului că Rixos are un concept de creere a vacanțelor estivale pentru tot anul, iar România are doar câteva luni de soare și vreme de plajă. Nu suntem un lanț hotelier orientat către city-break-uri ci mai degrabă oferim sejururi pentru mai multe nopți, în special familiilor cu copii. Dar dacă vom găsi oportunitatea de a ne crea o plajă turistică și în România, de ce nu?

Credeți că ideea unei vacanțe de lux s-a schimbat după acești doi ani de pandemie?

Industria ospitalității a avut foarte mult de suferit. Această pandemia a schimbat multe lucruri, în primul rând, pentru oameni ideea de intimitate a căpătat sensuri mult mai profunde. Iar luxul a intrat în acest peisaj al intimității, al izolării. Pentru mulți oameni o vacanță exclusivistă înseamnă astăzi să stea într-un resort cât mai izolați de restul turiștilor. Simplitatea câștigă teren. Devine o experiență în sine…

Credeți că ne întoarcem la tradiții? Suntem mai predispuși să căutăm viața tradițională?

Categoric, aceasta este cea mai importantă lecție pe care ne-a lăsat-o pandemia. Omenirea nu a avut încotro… trebuia să se întoarcă la ceea ce contează cu adevărat.

Cât de sigură este ca țară Egiptul, astăzi?

100% sigură. Nu am avut niciun fel de problemă de securitate, guvernul egiptean este foarte atent cu industria hotelieră și cu siguranța turiștilor. Dincolo de funcția pe care o am la Rixos, ca simplu om, vă garantez că mă simt foarte în siguranță. Sunt deja de 4 ani aici și n-am auzit de nicio problemă.

Sunteți în mijlocul unui proiect amplu, Egiptul, prin intermediul dumneavoatră, va oferi lumii o mare surpriză turistică…

Da, vom lansa un proiect emblematic, care va stabili un nou punct de referință pentru stațiunile de lux all-inclusive din Egipt și din Orientul Mijlociu. Resortul se va întinde pe o mare suprafață a Rivierei Mării Roșii din Egipt. Va fi o mega-stațiune cu facilități de agrement, sport și divertisment de clasă mondială pentru care marca Rixos este renumită la nivel mondial.

Foto: 123rf

Citeste și:

Ți-e dor de-un pic de adrenalină? Un pic mai mult?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vacanta